1.
Dumnezeu mi-a arătat
Într-o zi pe un dulap
Cum ținea într-o cutie
Apă vie.
Și mi-a zis că dacă vreau
Aș putea chiar să și beau
Însă nu multă de tot
Că m-aș îmbăta pe loc
Cu lumină și plăcere
Și-aș veni și i-aș mai cere.
Însă dacă beau nițel
Pot să mă despart de el
Să plec de unde-am venit
Și să trăiesc fericit.
Fericit și împăcat
C-am găsit ce-am căutat
Drumul pân’ la Dumnezeu
Care vezi, eram (era ) tot eu.
2.
Am în piept în loc de viață…
Mentă creață.
Trag în nări parfum de soc,
La tâmple port busuioc
Am în palme o lămâie
Și mă spăl cu apă vie.
Mă-îmbăiez frunză cu frunză
Mă-nfășor în albă pânză
Și când am ieșit din cadă
Sunt femeia limonadă.
3.
Când mă plictisesc de mine
Îmi scot pielea și o pun
În dulap pe umeraș
Să miroasă a săpun.
Și rămân în goliciune
Numai frunze, numai flori
Izvorăsc pe dinăuntru
Și mă umplu de fiori.
Sunt țesut din stropi și raze
Univers cu sori și stele
Și când nu-mi mai place aici
Dau o fugă pân’ la ele.
4.
Eu sunt Fata Arbore
Mă trezesc sub plăpumi de
Dimineață cu un gând:
De ce sunt așa cum sunt?
Părul despletit în ramuri
Lacrimi calde curg în valuri
În oglindă când mă uit
Văd un hău și suflet mut.
Inima e înlemnită
Mintea parcă-i amorțită
Îmi închid alene cartea
Și mă învelesc cu noaptea.
5.
Cu toții avem o rană uscată
Ce vine la viață sângerând câteodată;
O zgândăr mereu și atent
Până durerea revine-n prezent.
O zgândăr cu înfrigurare
uneori din uitare
sau din nepăsare
Iar altă dată unghia mare
sapă în carne cu înverșunare.
Să curgă veninul
Să simt tot pelinul
Și-un țipăt iute din piept
Să curme tot chinul.
Dar rana așa e făcută:
Se-nchide și sufletul uită
Și stă răbdătoare sub piele
Până revin la durere.
6.
Noaptea-i lungă și pustie
Și miroase a mucegai
Pleoapele nu stau lipite
Iar în minte am un scai
Care sapă și irită
Răscolește-n amintiri
Insomnia se-adâncește,
Îmi cresc umbre din trăiri.
Noaptea dulce și călduță
pentru tine
E-o chemare otrăvită
pentru mine.
7.
O mânie clocotește în mine
Ca o oală ce fierbe încet
Și ar vrea să rănească, să ardă
Tot ce întâlnește, complet.
De o las să mă mistuie toată
Poate trece durerea din piept.
Dar mânia e parte din mine
Să o pierd mi-ar fi greu, ce e drept.
***
Raluca Țincă (n. 1983) a studiat și practicat timp de mulți ani medicina veterinară. În 2016 a pus stetoscopul în cui și s-a dedicat visului din copilărie, acela de a crea. Lucrează cu ceramică și lână și are o serie de produse decorative prezente în mai multe magazine de autor din țară și străinătate. În 2020 s-a îndreptat către poezie și a publicat alături de ilustratoarea Alexandra Radu primul volum de poezie ilustrată, Fata Arbore. Scrie în continuare poezii și cărți cu povești pentru copii.
