Cronică a păsării-arc scrisă sub scări
Și autobuzul trece pe roșu pentru a cincea oară în săptămâna
în care nu a mai vorbit cu mine
și tot sacul cu mere de pe balcon începuse să facă viermi.
Ai idee cine a pus bec deasupra locului 74?
și de ce nu mai oprește șoferul la semafor?
Am auzit de pe toate străzile că nu ne mai lasă să returnăm
respect și libertate nici în termen de 30 de ani în care…
nici nu mă sunai atunci și nici nu mă putea feri de ploaia aia
de curcubeie tăiate în elipsa singurului
-minimalismul din spațiul anglo-saxon
-era anglo-american luna trecută
-da, așa, anglo-american
Bine, în elipsa singurului discipol al lui Lenin
desfigurat, decongelat, preumblat, liber de pătrate
-ce pătrate?
-tot centrul vechi e plin de pietre cubice, pe care s-a strâns ca într-o ploscă de zmeu…
-ce?
e un basm rusesc stupid care sugerează că sufletelor le curge sânge alternativ din urechi
dar asta doar în anarhie
Anarhie-Bakunin, nu aia infrarevoluționară.
Șoferul parcă văzuse ultimul avort al mamei sale
cu un instrumentar ruginit, pe o capră legată cu sârmă, de pe care se luase pielea tapițată
cu doctorul beat căruia îi venea să vomite la fiecare mișcare
și care a scrumat accidental pe ceea ce ar fi putut deveni fratele lui
dar a avut grijă să pună un lighean în care s-a scurs
ultima picătură otrăvită din trupul ei, cu sângele ei
otrăvit de curcubeiele alea sub-pământene, câte șapte
pe care le visează des, mai des de când mutase mormântul maică-sii
De aia zici că nu oprește nici la STOP?
În sensul de Universitate a accelerat pentru că pe mijlocul bulevardului
era elefantul de foc (un foc incolor) și doi bărboși îmbrăcați în negru
(poate călugări? poate dumnezeu?)
care mușcau din mama lui
din nou și din nou ca-n…
-minimalismul a străbătut oceanul și a ajuns în Europa unde…
Mă piș pe minimalismul lor
și maica-sa ejacula din penisul proaspăt crescut
se oprește?
acum da.
La ora 16, la sensul de la Universitate, un autobuz a explodat fiind victima
unui atac terorist
30 de morți și mai mulți răniți
la fel ca în Asia, la fel ca peste ocean
așa cum e în cărți, așa și pe Pământ.
Lungul drum al nepăsării pe care trec tancuri spre fier vechi
Nu îl mai găsesc.
fratele meu mort mi-a furat creionul.
fratele meu mort mi-a furat creionul și îmi
mâzgălește capul
îmi bâzgălește fața
fratele meu mort îmi înțeapă frații copiilor mei
cu vârful foarte bine ascuțit al creionului meu preferat
și le linge sângele din înțepături când dorm
și se dă peste cap în visele lor și mănâncă vată de băț.
m-a întrebat fiul meu de ce vata pe băț e neagră
și am zis că nu e, e roz
dar el m-a contrazis toată ziua.
fratele meu mort face portrete mamei care a ars
pe 9 aprilie
de aia face mereu niște maldăre de cenușă
în care se ghicește mereu limba și din care i-au dispărut ochii
mama a murit fără ochi
ei curseseră pe marginea gropii și vin periodic să vadă
caseta video de la nuntă.
iubita mea vie și iubita mea moartă se culcă seară de seară
cu fratele meu mort.
le aug gâfâielile de pe hol
așa că ies în curte
dar aici nu mai am loc. Curtea mea e plină de Biserici
între care sunt căi ferate
cei trei ies și ei, în fine,
dar acum sunt unul, cel mai frumos și cea mai frumoasă
în punctele ce nu se mai văd și îi despart
acolo trebuiau să fie ochii Lui
ne întoarcem în casă, rămânem blocați în baie
ieșim totuși până la urmă
începe să plouă și copilul meu viu îmi aduce o scrisoare de la ei
să citească cu voce tare
totuși nu mai știu cum au scris fără ochi – probabil tot copilul
citește ca pe un imn: „ce împreună suntem noi, dar nu.”
degeaba mai plouă.
Cel mai mare coșmar, acum cosmic sau Povestea metalelor foarte grele
etajul 10 al unui bloc din plăci de ciment și lângă malul unui fluviu
doar eu știam că era fluviu, ai fi putut crede foarte ușor că e o mare
și la fel ai fi zis că e cu apă, dar eu știu că e negru și că e sânge, mai exact, sânge de zmeu
zmeii sunt foarte predispuși la incest și deci și la hemofilie
era beznă când m-am uitat pe geam și am văzut cum se apropie pe cer un meteorit imens
și am știut că el va distruge planeta
la fel cum s-a întâmplat cu dinozaurii și cum văzusem eu
într-o animație când eram foarte mic
eram disperat că trăiesc apocalipsa fără tine
dacă eram regizor aș fi făcut după aia un film clișeic
„Hiroshima-Sarajevo-Siberia-Craiova, mon amour”
dar nu sunt.
am închis ochii și ai apărut, dar erai tot foarte departe
i-am deschis și mă luasei de mână
de pe malul celălalt al fluviului și cred că au zis că ai
putea sta așa toată viața.
aparent, nu prea mult.
m-am uitat iar la cer și lângă meteorit apăruseră și doi sori și mai mari
-mai mari decât ce?
-nu știu…decât credeam
încă mă țineai de mână, dar ți se afundaseră ochii în orbite
și mirosea a ars.
-ce a ars?
-uriașii mici ce s-au transformat în oameni mici la crematoriu-n cruce
-în descântece
mereu e un murmur și un scâncet
plin de hiene vii ca fantomele uzinelor de lux și a
limuzinelor muncitorești.
pare că pot să apuc sorii și meteoritul
toți se vor ciocni aici pe Pământ
dar tu te umfli până peste poate și tragi în nări tot Timpul
și-ncep să nu te mai zăresc
sunt distras de un vuiet de sus
sorii sunt, de fapt, Tu și meteoritul ești tot tu
mai ai două picioare și un nor în loc de trunchi sub care stă capul
la stânga mea
cel mai mare coșmar al meu e când se dedublează persoane
și nu mai știu care e reală
ca și cum nu ar putea fi ambele
asta se întâmplă și acum în garsoniera de pe mal
când ești cei doi sori și meteoritul și veniți să ștergeți toată
viața de aici,
înainte ca eu să aflu dacă mihaela și dan din scrisoarea pe care
ai găsit-o în cartea aia veche de Galaction
chiar s-au căsătorit.
***
Cristian Ciulică (n. 1997) a absolvit în 2019 secția de Matematică a Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București și în 2021 un masterat la aceeași instituție. A publicat în 2019 volumul de poezii Sieland la editura Herg Benet.