TristanTzarea Track 1
Distanța
de la mine la tine e un apus de soare
Menit să ne despartă
orice răsărit înfometat de ultima ninsoare
A unei copilării
nebune cu lacrimi
De înger izolat de propria candoare.
Celeritatea mușcă
mai aprig decât în globalizare
De obrazul crescut bine pe trecutele ogoare
Și doar tristețea ne-njunghie
În scamele unui cer cernit de mângâieri fugare.
Mă aflu la prima încercare
Să trăiesc mereu același alte timpuri.
Parcă aș fi un ecran de televizor
Fațada e vie, reală, colorată în alb negru,
Dar din spate sunt doar cabluri
Și praf…
Și nu mai e nimeni să mă șteargă
Definitiv.
La infinitivul singur/singular.
În depărtare sunt ascunse perne moi de ochiuri de apă
În depărtare sunt gămălii de ace înfipte în natură
În depărtare la unmetrușijumate adâncime și lungit pe orizontală
Stă stindardul stegar strigând de la tribună:
Îndepărtați-vă!
În depărtare și-au înflorit în pântece doar noduri și mosoare
Cu care-și leg destinele de moarte.
În depărtare striații de cultură de cânepă și de tractoare.
Și-au prins cu dinții rădăcini în lume.
Și ară, ară, ară
Și totul e în depărtare.
TristanTzarea Track 2
Haștag de feicniuz și 2,4,6-trinitrotoluen
Vești de sub vizete opace
Strategii și obiective flesce
Progres, regres și planificare
Pentru clasa muncitoare
Târâită de tractoare de copaci tăiați
În surdina vociferată mutilați, sculpați, vânduți cu obidiență.
Terminați!
Lungi terminații arborescente
Cu transparență în esență
O provocare. Iar noi ne frigem omul departe de ochii lumii.
Ascunși sub barometre monetare.
Depășiți de clara totalitate în obscura tridimensionalitate
A tot ceea ce e și nu e a fi ce suntem.
Ce e Hecuba pentru lume sau e lumea pentru Hecuba?
Fantasma sintetizată a unui timp ce nu se mai scurge cu susul în jos.
Suntem clara cantitate a unui scenariu bine scris
De un scrib amnezic și peltic
Ce devorează frenetic foneme fără noimă
Pentru un
Pentru o
Pentru însăși nedefinirea.
TristranTzarea Track 3
Cutii de chibrit intrate-n depresie
Regenerarea celulelor carcerale în solitara psihoză vidată de visare.
Turnul te iubește
Fildeșul te iubește
Din iubire se naște și mama morții.
Ea în grâu dospit își plânge
Întreaga absurdă singurătate
Iar pumnii îi sunt doldora de țărână și scrum violent de arid.
Sub topoarele minții
Brazi în ghiveciul de fildeș cioplesc
Totemuri pentru însingurarea ființei.
Ni se închid izvoarele de spiritualitate
Cu bolovani sfărâmicioși de acreala izolării.
Și suntem duși în coșciuge nerecunoscute
Spre minima deplângere a pastoralei noastre haite
De oi înfofolite în lupi flămânzi de libertate.
Cătușele de diamant ne sfredelesc carnea îmbătrânită
De virulenta sete de a corespunde.
Și nimeni nu ne mai citește prohodul galinaceului zeu.
***
George Dometi este un umil creator a peste 1000 de poezii, 10 nuvele, 4 piese de teatru, un roman în versuri și 100 de corespondențe cu propriile muze. Toate nepublicate. S-a născut în 13 octombrie 1988, Tg. Jiu. Anii copilăriei i-a petrecut în Iași. S-a construit la Cluj ca viitor ucenic al teatrului, unde a fost instruit „să nu mai fie el”. Acum se îndreaptă spre defăimarea propriilor gânduri și simțăminte în fața umanității, fapt ce-l va poziționa în mediocritate prin notorietate. El nu-și dorește asta, dar vine o vârstă când hristica lui balansare în tangajul social îl face să-și dorească mai mult. E actor la Teatrul „Regina Maria”, Oradea.
