Posibilități
Ca o merdenea aburindă s-a plimbat iubirea
pe la nasul meu afectat de rinită alergică
un bec chior
și s-a declanșat dorința să-ți spăl hainele, să le apretez,
să-ți pun flori în glastră, diapozitive
pe pereți albi cu orele noastre de dragoste insulară
sunt astăzi urticarii
scrijelite în mesaje etilizate, life in frames
Nu cred în standarde principiale cum nu cred că petele zidurilor ar trebui vreodată
vopsite
Părul tău ți-a căzut peste obrazul luminat doar de telefon, te iubesc
mi-au tremurat literele în cerul gurii
Ce mă fac cu kilometrii ăștia de piele care au nevoie de hainele tale
husă sur-mesure
Să mă apuc să fac sinteză de vitamina D sau să devin atât de celebră ca
imaginea mea autocolantată pe autobuzul care te poartă în burduf
să te ducă acasă
Ar trebui să-mi fie de ajuns că la vârsta mea nu mă țin articulațiile,
am păr bogat și sânii încă rotunzi
Pot mânca junk food fără griji și pot să țip de emoție când îmi treci prin cap
ca un avion lovit de o pasăre preistorică.
Mobilitate
Degetul tău încă învârte pământul
Pachețele de primăvară
Emoții industriale se varsă în mare
Marea noastră pe care n-am văzut-o niciodată
Pe cadranul ceasului ochii tăi arată ora 19.00
No regrets skin, no regrets lips
Selfie cu silueta în pupilele tale
Flirtez cu un blues, azi, marțea de după tine
face cu mine ce face timpul cu zidurile
Fericirea mea tace
Puritatea ține câteva clipe într-o felie de măr
dovadă că o armură nu e inutilă niciodată
Oamenii nu funcționează cu fise
Poeziile mele nu mint.
Cu speranța zilierului merge și în dragoste
Ești ca un cântec unguresc de jale
și fetița din fața mea își întinde palma către
mamă dovendindu-mi încă o dată
că ținutul de mână e una dintre clauzele neștiinței și ale încrederii
contractului simptomatic al relațiilor de bun augur și lungă durată
Atâtea taxiuri, atâtea posibilități de petrecere a timpului
și eu mă uit la nenorocirea aia de emisiune culinară, ultima pe care am văzut-o
împreună
din canapea în cadă măsor distanța în trei fumuri de țigară
ne-am bușit rău inimile
Seara la 8, nu mai găsești prăjituri, galantarele
albe se curăță și brutăresele spală podelele
cu clor și liniștea dulce de sfârșit de zi
îmi trezește neliniștea de sfârșit de viață
Mă pot preface că un ceai cald ar fi o variantă la fel de
confortabilă ca abdomenul tău când îmi spuneai
„Ai idee cum ne trece freamătul ăsta interior?” abia intrasem pe ușă
ne despărțea doar o piesă de mobilier contactul
vizual nu presupunea să mă miroși cu gura
până când ai decis că un duel nu te face automat cavaler
Număr muștele, le plimb cu privirea și încerc tehnica
banală, recomandată de psihologii de renume facebookist:
”mă voi gândi la asta mâine între 14-15”
Nu funcționează niciodată, da’ măcar nu mă simt vinovată
Maria de la bloc îmi spune: „Coconița mea, ce frumoasă ești! Nu mai fi tristă!”
Maria se trage din popor nomad, e încă tănără, are deja 4 nepoți și familia dă ziua pe cărămizi
Un viitor mai bun
Ar trebui să o cred. Se poate trăi cu viața încălzită de speranța zilierului.
Băutul din paharele găsite pe alte mese te-au înstrăinat
Mă gândesc să-mi zgârii pielea în toate locurile unde m-ai atins
din greșeală sau
cu intenția să-mi scurtcircuitezi sistemul de prindere
ca și cum aș deveni legenda hărții unei țări fierbinți, ce avertizează punctele de
maxim pericol
Ar fi singura variantă să te mai am peste mine
Nu declin nici certurile orale și orizontale
Băutul din paharele găsite pe alte mese te-au înstrăinat și te-au făcut să vrei să plec
Voiai camera liberă și peretele cardiac golit
Să știi însă că ecoul e mai strident așa, mai ales când vorbim despre un soundtrack
ca cel scris de fremătările noastre
S-ar putea ca și ție în timp să-ți plângă ferestrele,
E un anotimp lung, un folder cu zile mate și speranțe
Oamenii ca noi ar trebui să fie priviți ca niște eroi ai nimicului, ai binelui și ai
politicului correct
am putea fi un model pentru tablourile cu natură moartă,
pentru cărțile de self-help, numai dacă supraviețuim
Nici nu știu cum de-ai făcut un back-up atât de organizat pe hardul meu emoțional
Arhivând la neîntâmplare totul refrigerat
Fluturii, de obicei, nu pot face asta, pentru că trăiesc suficient de puțin încât să nu
lase amintiri
dar efectul Butterfly le aparține și iată cum un ou ochi dintr-o farfurie naște valuri
hormonizante în creierul meu
Zoom evocativ pe fața ta este primul lucru pe care îl fac de doar câteva zeci de ori
pe zi
N-ar fi nimic dacă asta nu mi-ar face degetele să se bâlbâie pe tastatură, ceva după, când, eu trebuie să am precizia ceasornicarului să nu încurc trecutul cu prezentul
Arșita asta digitalizată mă ține la un deșert și un click distanță
Mi-e dor de intimitatea dintre fața de masă în carouri și rucsacul tău.
Publicist și poet, Tatiana Ernuțeanu s-a născut în România. Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a unui master în Relații Publice în cadrul SNSPA, fost profesor de limba română și Specialist PR de peste 15 ani, Tatiana Ernuțeanu s-a făcut remarcată cu volumul de debut Carne, Visuri și Oase triste uitate în Hydra, editura Eikon 2020. A publicat poezii în reviste literare din România și străinătate precum: Revista Vatra, Neuma, Opt Motive, Literadura, Hyperion, O mie de semne, Viața Românească, Luceafărul, Revista Steaua, Noise Poetry, To The Lite House, Tastzine, Lettres Capitales etc. Invitată la Festivalul Internațional de Poezie – București, editia a XI-a, cât și la Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XIII-a, organizate de MNLR București. Scrie, lunar, în Revista Forbes Life, rubrica Chicstalgia.