Mi-am înfipt zilele de iarnă adânc în carne
mi se plimbă pe sub piele
tu taci și mă privești de parcă sunt încă plină de vară și
asta nu înseamnă nimic. știu că felul în care
încurci sporturile sezoniere e modul tău de a-mi spune
să rămân
suntem două generații care nu renunță
adormim în poziția dipsomaniei și respirăm pe rând
pot să scriu sau pot să mor — iar dacă mâine nu scriu
ultima imagine vreau să-mi fie pigmentul tău proaspăt, dimineața
când îți amintești brusc că nu ești singur
Pandemic life
zilele ne torc dureros pe piept, ne contractă tot corpul, ne
nimicesc ultima celulă care zâmbește
nu ne mai atingem accidental mâinile în metrou, nu ne mai
sinchisim să ne bem tăcerea la apus, nu ne mai
vindecăm
nopțile se strâng în cerc în jurul nostru, noi
stăm în mijloc și așteptăm să se apropie cu
mâinile lor sângerânde și privirea mefistofelică
nu ne mai este frică, frica a devenit ceva de care
aparținem
our middle name
avem un fel lasciv de a ne lega de tot ceea ce înseamnă licărire
la orizont, strict bondage
apoi închidem ochii și uităm
Never-ending road
nu ne oprim și drumul îmi intră în porii deschiși
nu am mai fost pe-aici, dar îl știu – are forma cicatricilor de pe spatele tău
fiecare curbă e urma unei zile în care n-ai zâmbit. controlul are
traiectoria beznei înghițită forțat la cină
nu ocolim gropile, impactul cu ele ne arată că
aici a durut cândva
aici nu mai durea așa tare
aici nu a durut
nu ne oprim și drumul mi se dilată în pupilă ca o
veste proastă
nu ne oprim. nu ne oprim
Atinge-mă la întâmplare
contrastul orașului când e aproape seară și
momentul în care cineva își dă seama că
contează
adun informații de care nu am nevoie și mi le îndes
în stomac. acum știi și tu
simt foamea ca pe senzația din ultima zi: un nod rupt
nu am avut niciodată simțul orientării sau
genele uscate în ianuarie
nu am știut să mă montez în întregime sau să-ți arăt
locul unde doare. atinge-mă la întâmplare, iar dacă
îl nimerești – trage de el până se rupe
știu cât de simplu ar fi să claxonăm să evităm impactul dar nu
find: reality. replace. replace all
mă așez pe sfârșitul zilei ca pe un
morman de zăpadă murdară și astept să mă dizolv
––
Andreea Luise Stana are 25 de ani, a absolvit Facultatea De Economie și Administrare a Afacerilor, are un master în Marketing Digital și în prezent este antreprenoare, deține un anticariat online de cărți.
Mărturisește că: „Mă leg de poezie ca de o funie care mă trage zilnic mai aproape de mine”.
