Spion de când tata m-a făcut
Mi-o ard cu sufletul ascuns-n în umbra gingiilor
Sunt un copac de specie rară Uns cu toate alifiile
Gravitaţia îmi este predestinată amantă
Fructe pline de speranţă locuite de viermi datornici
Fac atunci când mă joc de-a magicianul şi lopata
Mă prefac bogat şi invizibil
Puicuţe tinere pun botu şi pleacă
pe o melodie de şantier
Bărbaţi bravi buni de însurătoare
muncesc şi chelesc pământul-n locul meu
Îşi antrenează nevestele pentru o aventură cu mine
Poet scandalos pentru bijuterierii răului Simt Dar nu știu
La talcioc Atunci când mă apucă de perciunii lemnoşi
ai lor le plătesc numai ca să-şi menţină secretul cu mine
Se simt bine Mă simt şi eu bine
Multe se-ntorc ca o coajă de portocală
Trăiesc pentru gelozie Deşi nu le place asta
Le place să fie dorite la infinit
Trăiesc pentru copilul din mine
plângând după o jucărie Dar-n mine
Ele ştiu că sunt fericit
Trăiesc pentru iubiri pasagere şi dureroase
Îmi place viaţa mea Multora le place numai lungul nasului
Îmi fac shaming şi spun că fac umbră pământului degeaba
Dar-nainte să blamaţi acest copac unic
Acesta – deoarece eu cred în imaginaţia dumneavoastră
Întrebaţi-vă nevestele dacă…
Dacă sunt fericite-n căsnicia dumneavoastră
Vă vor răspunde că da
Iar voi domnilor… Veţi merge la muncă plini de încredere
Ştiu La toţi ne este greu Chiar dacă
sună a clişeu Nu este Pun şi suflet Îmi vând şi onoarea
Iar ele mă plătesc din venitul familiei dumneavoastră
Nu trebuie să-mi mulţumiţi pentru efort
Nici măcar pentru hate-ul artistelor sexiste
Simţiţi-vă iubiţi Simțiți-vă adevărați Simțiți-vă goi
Este mai bine aşa pentru toată lumea.
Ce vreau eu
În clasa întâia profesoara de la o mie de metri înălțime
s-a aplecat și ne-a pus să ne trecem numele
cum se trece pe rezervările de la restaurant
Avea mulți copii Și trebuia să-i țină minte
Se făcea mult sex pe atunci
Fiecare cu fiecare în imaginație Nu fiecare cu alții
Între timp… M-am zbătut ca musca-n lapte
Și mi-am luat ceas și calendar să le port la gât
Cu ecusonul șifonat Nu pe ce uniformă mă obligă să port
Bifând ce este bine cu adevărat și încă mai pot
Și dacă scriu până-n doisprezece biografia
uit că sunt eu acest fraier care se visează șofer
Și mi se deschide inima de nebuni și nebune și nebunie
Și nici măcar lumânarea nu se stinge
atunci când apeși pe shut down-urile de tequila
Și sunt aplaudat dacă m-am așezat în banca întâia
de pisicuțe care îl vor pe cel mai bun și întodeauna îl aleg pe altul
Cineva încă mai are suflu să mă înjure fără să-i văd fața
Și sunt aplaudat și dacă îmi arunc picioarele pe mesele lor rotunde
Cineva încă se mai distrează să vadă cum
un om cu numărul la pantofi atât de mic
nu se face vinovat de un tupeu atât de mare
Mămuca mea bună care a avut atâta răbdare cât i-a dat Dumnezeu
să crească trei copii cu probleme comportamentale
s-ar întoarce în mormânt să vadă cum Prințului
a ajuns să-i bată la ușă doar ciufute de inimă neagră
Visând din Turnul de Veghe la soți aviatori
Neștiind onestitatea supunerii și puterile supraomenești
De a ne învârti rolurile între noi și a nu ne amesteca cu alții
În schimb să dea cu pietre în cel care le pune prea la suflet
Să se liniștească și să fie fraierit I se spune asta nu?
Este mai bine așa Este mai bine așa
Mămuca mea a vrut prințesă la ușa ei
Care să știe să fie și regină și slugă pentru popor
Nevenind aceasta Prințul și-a dorit o prostituată
Fiind la liber Nefiind escortă autentică
Și-a luat aere de vedetă Zicându-și așa ca să se simtă dorită
Ca mai apoi plângându-se de libidinoși care bat la ușa ei
Așa că într-o zi Prințul a lăsat jos și pușca și penelul
Dar nu să se grăbească să numere copaci pe care să-i îmbărțișeze
Precum simțea Să fie fraierit de patroni după cum prost presimțea
Dându-și sfaturi tabu pentru neghiobi:
Muncește
Intra la bordel
Ieși cu dealer-ul în oraș
Dormi la frizer
Și totuși acest puști rebel
avea o personalitate
Cum care?
De prinț Normal.
Mihaela
Bună dimineața Soare
Șapte miliarde de voci
Dar cum sună?!
Am avut grijă să le pun bine împreună
Înapoi cu gândul la stele
Cu gândul ăsta al nostru de a atinge una dintre ele
Tu Stai! Ce oare încercai?
Să recuperezi
ceva
ce deja
erai
Apoi într-o zi de Marți
Cum previzibil pică la calendar
Deși tu ai senzația că este încă Miercuri
Când mă spălam pe dinți
A apărut deodată un alt cosmos
Care bizar ne-a făcut pe toți geloși
Fiindcă era ca oglinda noastră
Mihaela!
Ah Mihaela!
Nu știu
cine este Mihaela.
Copilul supărat pe lume
Mi-e dor de tine Maria
la mine în foaie
Alunecându-mi pe esofag
Printre plămâni
Și pac-n stomac!
De unde îmi plonjeai prin nări
Vedeam peștele lumii
În acvariu bătându-se cu pleoapele!
Mi-e dor de tine Maria… Îngerul meu
Eu știu ce vor spune ei:
chiar și astăzi sunt iluzii
Însă oare nu ne vând aceștia iluzii?
Mi-e dor de tine Maria… Îngerul meu
Fără tine sunt posedat doar de burghezie
Ei se văd bine Minunați… Excelent Foarte bine!
Mie mi-e teamă să nu ajung precum aceștia
Diseperați să aibă Singuri cu ce au
Mi-e dor de tine Maria… Îngerul meu
Și te fac mototolul perfect
Mai ales că ți se și simte prezența
Și poliția nesimțită
Eu arunc cu o hârtie
Ei aruncă cu pietre
Pietrele cu frunze
Frunzele cu sensuri
Sensurile cu neînțelesuri
Neînțelesurile cu dezlegări.
Împăcare
Dar dramatismul meu de good boy deranjează
Trece și prin pungă
De wannabe poet
Împăcat definitiv cu ideea că:
lumea nu va ști niciodată
ce am fost-n viața asta
Mi-am șters toată poezia din cap
și am rescris-o
Bineînțeles Am făcut asta numai de la birou
Hei! Tu perplexo Bagă-mă-n priză
Am mufele arse de rușinea și gelozia celor mari
Cărora le iese totul din prima
Și te iubesc-ul
Și scuzele de după aceea
Și totuși nu mi-e nițică teamă
să-mi expun rufele
Cât timp soarele încă mai crede
că zâmbește și pentru neformaliști agramați ca mine
Amintindu-mi:
Au murit și copii Au murit și adulți…
În rest au fost de toate
Pisica îmi caută diamantele-n păr
Acolo unde eu odată am ascuns verdețuri
Să nu mă ascund după verdețuri
Sufletul deschis pentru câteva petrăcărețe
Care mai târziu te amenință că pleacă și vin
Așa Și ce-i cu asta?! Și trenurile pleacă și vin
Intelectualii mai prea slăvesc: o rămâi Rămâi cu mine
Dar nu face nimic.
***
Viku Zenescu s-a născut pe 15 decembrie 1989 la Bucureşti. Poet performer şi artist vizual, trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Licențiat în Sculptură, a participat la mai multe expoziţii, personale sau de grup, printre care Beat Genaration Reborn/ Club Legere, Bucureşti; Contempora 6 – Expoziţia Tinerilor Artişti/ Alchemia, Bucureşti şi UNarte la 150 de ani/ Sala Dalles, Bucureşti. A publicat două volume de versuri: „A iubi nu e verb” în 2013 și „Anestezicul din palmă” (Editura Tracus Arte) în 2016. Atribuind sufixul „escu” la pseudonimul inițial. A performat în mai multe orașe din Cehia și la Literaturwerkstatt din Berlin. În 2017 a fost inclus în antologia „#Rezist! Poezia” şi în 2018 în „Tu, înainte de toate – O antologie a poeziei contemporane de dragoste” (Editura Paralela 45).
