*
saliva dizolvă tot mai puțin
durerea asta asurzitoare
îți faci mâinile căuș să strângi
în ele lacrimile morților
orașul o pânză imensă de păianjen
în care te învârți fără ieșire
rătăcești pe străzi ca un câine abandonat
din ochi îți curg mângâieri și promisiuni
Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!
dar nu-ți scoli nici măcar capul de jos
ochiul stâng ți s-a lipit de scândura putrezită
pe care-ți odihnești ciolanele
Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!
ochiul drept mișcă sub gaura căciulii
unghiile negre ating poala umbrei lui
inima ca o strecurătoare cerne mila
gura se strânge într-o smochină uscată
picioarele tale lemn, șoldurile tale găunoase
gem gem gem
Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!
urletele își fac culcuș în pavilionul urechii și țes speranța
pielea răzbuzată din care curg rugăciuni
e tot ce mai strângi în brațe
de ce tu?
de ce tocmai tu să te ridici
să-ți iei patul, să umbli?
încotro să te duci?
cui să i te oferi ca o grămadă de nuci?
Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!
nu pot. nu poți. nu putem, spui și aștepți cântecul cucuvelei
noaptea se coace ca o mlădiță de mătrăgună
aștepți să cadă grelele grelele obloane ale vieții
și luna să se culce în intestinele goale
de sub pământ cuvinte trag de lobul urechii
și-l torc într-un ghem de sânge-nchegat
mors tua, vita mea
mors tua
vita mea
mors
**
albul ochilor îmbracă
cheaguri de sânge care își lungesc mâinile spre tine
inima bate neregulat un ceas dalinian
care se scurge pe străzile îmbâcsite
si nu pot să nu întreb
despre ce e vorba de fapt în viața asta
pentru ce trăim ce rost au zilele
care curg una după alta într-o înșiruire grăbită
mereu în aceeași direcție
rândunele zboară eu rămân aici lângă tine
să clipesc des și să zâmbesc
aș vrea să fim doi rechini de uscat
să nu murim niciodată
de cancer
***
mamă
eu nu știu să spun te iubesc
cuvintele sunt grele și nu le pot trage pe gât,
n-ai putut să-mi mesteci consoane și vocale
să mi le dai să crească în mine
ți-aș frământa picioarele la nesfârșit
carnea ta carnea mea
unghiile lungi și late
degetele frumoase
tălpile bășicate
cu care te-ai strivit
pentru mine
te pensez și te privesc pe furiș
îți alung firele de păr de pe față
într-o mângâiere tăcută
știm amândouă că e un gest de iubire
taci și tu tac și eu
transformăm acțiunile într-un obicei
tată
eu nu știu să spun te iubesc
atingerile noastre accidentale și
dorința de a mai fi copil
să știu cum să îți sar în brațe
să știi ce să îmi spui și să-mi citești povești
e complicat să nu mai fii fetița lui tata
nu știm ce să facem
cu mâinile în poală
râdem ca doi colegi de facultate
te ghiontesc cu pumnul în umăr
tu mă strângi în brațe stângaci
ne privim pe furiș
mă enervez când te distrugi
sunt neputincioasă și doare
nu vă pot sufla peste răni
nu vă pot plăti să rămâneți tineri
să nu mai munciți
să călătoriți și să râdeți
să vă iubiți și să fiți înțelegători
eu nu știu să spun te iubesc
voi nu știți să nu mai fugiți
****
sunt o maimuță din Lopburi
trăiesc în templul Prang Khaek
orășenii mă hrănesc cu turnuri
și aranjamente din fructe și orez lipicios
îl slăvim împreună pe Hanuman
vandalizez orașul
fără să mă fugărească nimeni
oamenii trebuie să tacă
sunt o maimuță cu corp de femeie păroasă
așa cum scrie în biblia fashionului
eu sunt
tu trebuie să taci
uga uga uga uga
cel mai bun spa e pe colina templului la lumina lunii
nu mai mișună prin părul încâlcit niciun păduche
nu mă deranjează niciun insipid biped
sunt o maimuță macac
nu mai există nebunie
doar identificare zilnică
mă uit în oglindă să văd
cine sunt astăzi
merg la muncă zgâlțâi biroul
mă scarpin subsuori
sunt o maimuță macac
și dacă crezi altceva
ți-e frică
u-aaa u-aaa u-aaa
copiii noștri pot mieuna
teorema lui Pitagora
pot atârna de candelabrele din școli
niște lilieci îmblânziți
ei sunt
tu taci