#poeziadeGOLAN｜„să simți cuvintele”, grupaj din volumul în lucru „despre însumi”, Dan Iancu

10. SĂ SIMȚI¹ CUVINTELE

cum se mișcă în frază fără să-ți fie frică de viermuiala lor sau cum stau suspendate-n dicționar (ca niște hălci de carne puse la uscat pentru iarnă).

orice ai deforma, întinzând celuilalt obiectul cu apucături disperate (altele decât a fost obișnuit), trebuie și să pui alături (ca pe-o legătură de leuștean) mireasma cea nouă, iar nu zăngănitul dinților tăi din aur de trompetă. altfel pari doar și nu peste mult vei fi dat la o parte din drumuri, iar oamenii nu te vor mai saluta și nici nu te vor întreba:

ce mai faci?²

11. SINTAXĂ A FULGERULUI³

spunea saint-john perse într-unul dintre exiluri și brusc tot orizontul dintre blocuri se-nnegură a furtună iar frunzele se-nnegriră tăind aerul brun cu o vehementă atrăgătoare

și a fost seară

și a fost noapte

și a fost ziua-ntâi precum și toate zilele din urmă

mult mai exil e atunci când te întorci obosit dar cu speranță-n vintre în casa părinților tăi pe care nu-i mai simți niciodată că ar fi ai tăi ci doar părinți în acte și-n formalitățile din fișele de personal unde trebuia să menționezi nume prenume și obiceiuri cum ar fi că la o masă de duminică te-ai ridicat să nu mai vii vreodată

sărut-mâna mamă

bună tată

și-ți așezi valiza verde-n hol aşteptând iar ei viermuiesc⁴ prin camerele multe și mute ale copilăriei tale

nu e nicio schimbare doar culorile pereților sunt ceva mai obosite iar mobilele strălucesc de nefolosire te gândești dacă vei întreba ceva dar nu știi ce iar ei viermuiesc în camerele copilăriilor tale în care-ai dat foc la perdele și i-ai făcut mustăți fecioarei maria pentru că era rotundă și avea în brațe un săculeț care se hlizea la tine (de el nu te-ai atins deși ar fi fost câteva idei hazoase dar nu tocmai perfecte) și după bătaia de te-au dus la spital vânăt și cu o mână ruptă (de-ți tremură și-n ziua de azi)

n-ai mai desenat vreodată nici măcar la școală unde se tocmeau mușcate pe post de natură moartă și erau acuarele iar profesorul mic și drăguț ca un câine de clovn nu mai avea bani de bomboane iar când ai ajuns la vârsta masturbării feroce nimeni nu-ți mai cerea nimeni să desenezi și oricum pizdele⁵ din cartier râdeau de părul tău creț și de coastele ieșite la plimbare n-ar fi stat ele crăcite să le pictezi aroma grea a labiilor răsfrânte când ai plecat de la ai tăi în holul lung cu ciment pe jos n-au scos un cuvânt aveai facultate te căsătoreai și gura ta era deja mult prea mare să ți-o astupe cu pumnul

acum e cu totul și cu totul altceva te-ntorceai din exil și intrai în casa copilului din tine

în acest ultim exil

12. VIAȚA AȘA CUM APARE

în dicționare și-n romanele romanticilor din secolul nouășpe e o ciudățenie în care câştiga întotdeauna cel mai trăsnet corp și chiar nu contează cum e suflețelul tău, deși n-are nimic de a face cu borâtura care se-ntâmplă (unde poezelele tale-s străbătute cu sârg de gândaci prin gunoaie).

i-ai spune unei fete de douăzeci sau de patruzeci și șapte că nu mai ai pulă sau că la șaizeci și ceva durerile sunt un soi de obișnuință sau că n-ai bani și faci șminioturi be avir⁶ să cinstești fiece masă, fiecare sticlă cu vin, fiecare drum până spre piața victoriei?

evident că nu (ceea ce pentru tine ca om ce și-a pierdut gustul și mirosul e o catastrofă).

evident că te dai cocoș și doar atunci îți vine-n cap imbecilitatea lui hugo cu cele două vaze și-ți dai seama că nu tu ești cauză, ci căcatul ăsta de viață de doi lei insignifiant în care ne bălăcim aşteptând.

ce?

¹Aș scrie o piesă de teatru despre tăcere cu foarte multe dialoguri lăsate de izbeliște și continuate în gînd, dar care să se-audă pe stradă.
²Iaca, bine!
³Poți să fii surd la urletul cu care te cuprind, la privirea mea atât de lăudată-n medii politice, încât calm să poți despărți cu un cuțit potrivit de tăios o jumătate-mi de alta… iar privirea să-ți curgă pe rană aşteptînd să te caut. hei, sunt aici peste drum, eu între părțile mele atât de egale, ți-aș fi strigat acum un timp fără marșuri, fără pletele unor cauze pentru care ar fi meritat să fii fost viu în generația noastră apoasă. acum e altceva. îți simt curiozitatea mâinii pipăindu-mi măruntaiele.
⁴oraşul e plin ca şi cum ar fi mîncat prea mult şi stă să vomite.
⁵Eu aici, tu niciunde, iar călcîiele tale roz, descălțate de sandalele cu strasuri, tremură, tăișurile gleznelor însemnăndu-mi amintirile de mai an și apusul se scurge pe geamătul tău portocaliu. Ce să-ți mai spun despre mirosul de pere coapte venind din adîncul amintirilor ce-ar fi înmuiat zidurile indiferente pentru că azi (și mâine) e luna cadourilor. Mi-e limpede totul inclusiv ființa ta. O să te beau (n.a.)
⁶Opturi în aer (ebraică).

Dan Iancu e născut pe 3 noiembrie 1956 și a absolvit Facultatea de Matematică, Secția de Informatică, Universitatea București, 1980. Publică primul volum în 1997 la Editura Cartea Românească câștigînd Premiul de Debut cu „Despre înțeles”. În 2002 apre la Editura Eminescu volumul „bostonmylove”. A treia carte apare la Editura Vinea, „o piatră de spus” (2004). Un singur volum este publicat integral doar pe Internet și anume „Discursuri” și poate fi citit aici. Începînd cu „tata doar fotografii” în 2009 mai toate cărțile vor apărea doar la Editura agol, care aparține autorului: „Noi, o jumătate de zeu”, din 2011, este un volum de proză, iar „Despre Înțeles” este ediția a doua a volumului de dedut, de această dată o ediție întreagă și modificată, „poemul orașului tîrziu” (2017), „aspecte inedite din viața lui” (2017) și „Rime de-ngânat la masă” (2021). Excepție e „Ospătăria lu’ Iancu” (2019) la Editura GastroArt. A publicat grupaje de poezii sau fragmente de proză în Viața Românească, Luceafărul sau Tomis.  Interviuri a dat la Ziua, Luceafărul, Ramuri și omiedesemne.ro. Articole critice despre volumele publicate au apărut în Viața Românească, România literară, Luceafărul, Ramuri, Ziarul financiar, Convorbiri literare, omiedesemne.ro și gazetadambovitei.ro.