Relații extraconjugale
Orașul-ascunziș, orașul scorbură,
Orașul -Turn din Babel mut – cheamă.
În depărtare, blocurile se desfășoară ca un evantai multicolor,
Văd lămpile și televizoarele pline cu adevăruri mincinoase,
Văd cum coatele ating coaste de necunoscuți,
Iar metroul pleacă, alunecă de la cap la cap,
Eu sunt dedesubt, eu îmi sărut genunchii
În poziție fetală caut măduva din rotule,
În poziție fetală mă gândesc cum ar fi să am un copil
Al meu, care n-ar vorbi limba mea,
Un copil care m-ar trăda cum am trădat și eu,
Un copil cu o valiză de vise diferite de ale mele.
Mă înfurii pe mine însămi, îmi smulg părul din cap,
Orașul-labirint mă cheamă să ne contopim din nou,
Orașul-amant îmi promite copii frumoși pe care eu
Nu vreau să-i dau. Îl cert. Îl întreb:
„Nu te-ai săturat să-mi iei copilăria și adolescența
Și să le faci scrum?!”
Orașul îmi dăruiește un alt apus.
Mă seduce, eu știu prea bine
Jocul ăsta dintre noi:
Atunci când cred că îl iubesc,
Mă trezesc într-un avion din nou.
A treia stare
Între viață și moarte există o a treia stare,
Asta e noua descoperire revoluționară.
Între viață și moarte există o speranță
Că ne vom reînnoi celulele
Una după alta, că vom prinde
Rădăcini noi în pământuri necunoscute.
În cea de-a treia stare ne vom regrupa
Unii într-alții, precum viermii,
Și vom crește în pântece noi,
Ne vom îndrăgosti de substanțe chimice,
Vom umple boluri de laboratoare și vor scrie
Articole despre noi.
În a treia stare, dacă există cu adevărat,
Eu aș vrea să devin un conglomerat verde,
Să fiu un lichen ce crește pe trupul obosit
Al blocului meu, poate așa
Nu voi mai avea gândul de a pleca.
*
Schimbi treapta. Încetinești.
Te văd cum te uiți în ambele direcții înainte de a traversa intersecția.
Îmi e drag felul tău de a fi, pielea ta de caramea
Care se întinde între nopțile noastre senine,
Grija cu care mă ții în palme, ca și cum aș fi un fulg,
Ca și cum aș fi
Un cub de gheață gata să-ți alunece printre degete.
Îți e frică, iar eu știu asta,
Câinii miros frica și atacă,
Așa că îmi înfig dinții în mâna asta caldă, te trag de unghii,
Tu te ții de volan, mașina asta e barca ta, dar eu ți-am luat
Vesta de salvare, te-am împins peste bord, am privit
Cum te înghit valurile, și nu mi-a fost milă.
Știi, psiholoaga mi-a zis că mila pornește din dispreț.
Știi, și mie îmi e frică să mă arunc,
De aia mă țin cu toți dinții
De mâna ta.
Ana Mirea (n. 1998, București) a publicat în diverse reviste românești și internaționale, printre care Haimanale Literare și Șangri-La Artistic Ground. A câștigat diverse premii internaționale de poezie, printre care și premiul al treilea în concursul „Rețeaua Literară”, ediția 2024, secțiunea poezie, precum și alte concursuri din Franța și Italia. Scrie poezie în engleză, franceză și română, iar acum se dedică în totalitate poeziei în limba română. În prezent locuiește în Italia, unde este profesor de limba engleză. Este pasionată de limbi străine, călătorii și artă, în toate formele sale.
