#poeziadeGOLAN|„poem pentru Roxana și Adrian”, de Șerban Mihalache

poem pentru Roxana și Adrian

a durat mult să scot pe gură /
primele cuvinte deși /
puteam să le și cânt deja și /
când am decis într-un final /
să pun capăt așteptării agasante nu au fost /
nici mama /
nici tata /
nici bebe /
ci mi-e foame și /
porunceam armatelor de farfurii /
să se-alinieze aducând ofrandă //

celui care va ajunge /
să le spele cu /
același drag în care-am fost /
spălat și eu /
și am știut să mânuiesc o lingură /
înainte de-a-nvăța să scriu /
și-am învățat să scriu /
înainte de a ști să mă abțin dar /
cum altfel să-mi leg inima de creier dacă nu /
și de stomac //

nu sunteți /
nici paradox /
nici contradicție ci /
inevitabila concluzie /
a atâtor pledoarii și probe /
prin care-mi /
argumentez și /
augmentez ființa /
simultan spre voi și împotrivă spre /
ce e bun și /
ce e și mai bun //

sunteți luna plină-n miezul zilei privind /
peste-un ambuteiaj interminabil și /
mi-ați înfierat în ochi și între coapse /
nava albia și siajul spre-o planetă /
pentru care nu mi se acordă viză și /
stau blocat bară la bară sub cascada /
propriului meu sânge /
cântând mereu la șapte cvinte peste tonici /
în bătaia sincopată-a unei inimi /
tot legată și /
tot mai flămândă //

voi fi /
soțul ideal într-o casă fără pată și pustie /
voi fi /
tatăl cel mai demn de iubirea pruncilor orfani /
voi fi /
mitropolitul laic al frumosului /
instaurat ca dumnezeu și /
deja spăl vasele atât de bine /
fără urmă chiar și /
cu-apă rece //

și parcă vreau /
să merg neanunțat /
să bat în ușa celor care dorm /
în paturi unde am dormit și eu /
să le spun că numai eu pot fi de vină /
pentru toate-acele insomnii /
să le spun că numai eu pot fi de vină /
că trosnește din senin parchetul sau /
c-au uitat apa curgând șuvoi /
că au sufrageria plină /
de furnici și muște și tacâmuri //

că mereu găsesc chiuveta goală și /
în frigider nu-i nici lumină /
să îi chem la slujba mea de maslu /
în biserici părăsite fără hram /
să mă vadă cățărându-mă-n amvon /
ca iedera pe zidurile inimii /
făcând o veșnică fotosinteză sacră /
împărțind pachete de pomană și /
producând deopotrivă /
pentru strană oxigen și /
pentru mine lavă


„Port numele de Șerban de 29 de ani. Pe ultimii 6 i-am petrecut ca prof la facultatea de Electronică din cadrul UPB. În prezent, lucrez la a definitiva doctoratul – sisteme de (așa-zisă) inteligență artificială pentru recunoașterea automată a emoțiilor, a stresului și a minciunilor din voce. Într-un fel, sună grozav; în multe feluri, este; nu în toate. Profitând de o șansă, am publicat un volum de debut, M, cu frumusețile și neajunsurile sale. Am citit (ad-hoc) de mai multe ori în cadrul seriei „Lit Out Loud”, organizată de Sorin Despot, Ligia Keșișian și Tiberiu Neacșu. Și am câștigat (deocamdată) încrederea domnilor Gelu Diaconu, Mihai Marian și Teodor Cabel, publicând un număr de poeme pe O Mie de Semne, Noise Poetry, și în revista Literadura.”

Ultimele articole

Related articles

1 comentariu

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici