#poeziadeGOLAN|„paradisurile abandonate”: poeme de Claudia Nițu

***

dragostea mea, fumul de țigară și
rujul roșu — o crimă recurentă,
singurul semn distinctiv pe care-l
poți găsi la orice altă femeie.

(there is no hope)

cuvinte resemnificate lăsate să cadă
pe tăietura trecutului comun,
despre care am uitat să vorbim.

(there is no friendship)

erai acolo când am renunțat
să mai sper,
în lumea în care s-a decis
fiecare cuvânt.

(there is no love)

sunt mai presus
de instinctul primar
de-a exista indiferent de
consecinţe.

(dintre toate femeile
tu ești cea mai predispusă
la sacrificiu)

asta mă desparte de restul,
deși, la rândul meu,
am visat de multe ori
că sunt Medeea.

(that’s not poetry)

cel mai greu mi-a fost
să fac diferența dintre
oamenii cărora le plac
și cei care doar au nevoie de ceva
de la mine.

(there is no tragedy)

cu tine a fost diferit,
am știut că ai nevoie,
deși nu știu ce ar mai
putea lua cineva de la mine.

paradisurile abandonate

alin spinarea unei pisici
inventate, retrăiesc
momentele cheie din geneza unui abandon definitiv
:
genunchiul ăla julit mereu,
nevoia de atenție, privirile directe,
cuvintele cu un singur înțeles.

cineva mimează vibrația unei respirații imense,
strunim bestia, apoi mă abandonați
în mijlocul necesității de a îmblânzi nucleul
acestei lumi părăsite.

(spun nu violenței reprimate,
care, într-un timp nedefinit încă,
va izbucni și va distruge totul,
cultiv cu măsură fiecare grad de superexcitare,
las furia să se arate treptat,
doar eu știu de cât timp
are nevoie să se evapore)

ca orice cauză nobilă
lupta este pierdută, fiecare înfrângere
este urmată de reorganizarea celor
care știu totul înainte de a fi dat o șansă bunătății.

liniștea și ploaia peste umerii mei
când știu că nu am nici o șansă, dar
caut urmele celor ca mine.

(sunt singura care poate întoarce totul în favoarea mea,
mulțimi de oameni conduși de principiile
unei lumi care niciodată nu și-a avut rostul,
nu am fost făcută să schimb cursul lumii
și să ofer o soluție celor ca mine,
făcuți să sufere în tăcere
pentru că vocea lor lezează urechile sensibile
la adevăr).

și nu a fost revoluție

oameni izbindu-se unul de celălalt,
murim în non-sens și singurătate,
căutăm fabrica de absolut,
universul suferinței proprii,
corpul nostru în care
ne zbatem pentru moarte și viață,
dar mai ales pentru moarte.

timpul rulează același tipar,
ne flagelăm și suferim folosind tiparele
pline de sângele altora.

amintirea celor niciodată salvați
oglinda în care nu vrem să recunoaștem
reflexia propriului chip mutilat.
ne mai rămâne trupul, altarul învinșilor.
murim după algoritmul stupid
al necesității tragice.

se face frig,
în beznă alergăm unul spre celălalt,
mai aruncând un alt membru canceros.

sunt eu Donna Rachele?

precizia unei acțiuni
făcute de sus în jos.

cobor în coșmarul mulțimii.
toți, îngenunchiați la kilometrul 0,
sfârșitul anunțat de imaginea cu
spânzurații din pădurile italiene.

realitatea derulează de săptămâni
fotografiile cu morțile
celor mai mari dictatori.

ne păstrăm la temperatura camerei,
ne înecăm în fumul unor țigări ieftine,
ne facem declarații de dragoste.
în culmea romantismului,
buzele tale formează vagi sfere neregulate,
în semiobscuritate se aude:

„uite, așa iubește o femeie un bărbat,
moare ca Donna Petacci alături de Mussolini
și e atârnată de o sfoară cu capul în jos”.

păcat că am fost Donna Rachelle și
ți-am adunat trupul după moarte.


Claudia Nițu este şi Elefantul de bibliotecă – pseudonim folosit pe blogul personal cutromparprincarti.com și pe contul de instagram. În 2017 a absolvit Facultatea de Teatru (U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale” din București), secția Teatrologie. E pasionată de literatură, mai ales de poezia contemporană şi scrie poezie de prin liceu. Din 2022 lucrează la un volum de poezie pentru că și-a asumat să publice.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici