- AZI DIMINEAȚĂ,*
trezindu-mă și desfăcând lumina de vis, mă gândeam că atunci când mori nu e bine sau rău, e doar ca și cum urmează să fii altcineva**, altceva, ușor mai poros de exemplu, dar cel mai important e că nu vei ști niciodată nimic despre asta, iar periplul prin alte tărâmuri e doar literatură de consolare ca odiseea pentru un ulise ajuns la gagica lui pentru că, oricum, ai prefera să simți focurile gheenei sau lumina călduță și plină de proteine a raiului decât…
(actorul se prăbușește pe scenă în aplauzele mulțimii. se aude din off dar numai de câțiva, restul fiind ocupați cu urările, scandările și entuziasmul colectiv) ce brusc! gata! trageți dracului cortina odată!
(a doua zi se vor scrie funebre poetice despre sacrificiul înălbitor al actorilor. lumea va plânge, va comanda dejunuri luxoase cu vin asociat sau își va cumpăra nepăsătoare chibrituri.)
konieț filma, dar konieț…
-
OMUL PASĂRE TĂIA VALURILE ÎNOTÂND
sub privirile rugătoare ale clanului său ce doar putea să privească dorita lui victorie vremelnică
sus, pe stîncă, marele preot indiferent la agitația mulțimii (de parcă era într-un loc decupat din timp) aștepta noul an fără emoție.
știa că va veni o vreme când nimeni nu va mai putea înnoi anii și era liniștit.
-
DACĂ ȚI-AI LUAT COROANĂ DE SPINI
de la aprozar a deveni e un soi de glumă-n crâşma unde se hăhăie despre orice inclusiv despre așa numitele succese sexuale ale lui lică (cel dispărut de ceva timp într-un spital de nebuni unde urlă de anotimpuri legat de pat) și cum ai nevoie de socializare, pentru că ai fost lăsat doar cu tine de singură ființă de care-ți mai păsa în afară de cele câteva rude sau foste rude, iar tu ești deja plictisit de propria-ți trăire încât înghiți prostiile debitate cu pompă și urlete, dar uneori enervarea te prinde în brațele sale îmbrăcate-n glaspapir și te pupă tandru pe gât cu buzele din lame winchester (alea cu care te bărbiereai în liceu ca să-ți crească mustața mai falnică), când te ridici ca un vulcan de care n-a știut nimeni și te juri că n-ai să mai calci pe acolo, dar reziști cam o săptămână-n care mai bei câte o bere la baba (că alt local așa eftin n-ai și nici chef ca pentru o cinzeacă sau două să bați cartierele de la marginea bucureștilor și așa pline de alcool, noroi sau stripteuze de optzeci de ani cu pielea pătată și călcâie pietroase.)
altfel e soare și suferim de multă amabilitate***.
*E un fel de-a spune pentru că timpul e ciclic (vezi puseele de naționalism letal cum apar fără a pune în practică povestea aia cu cine nu cunoaște istoria…), dar liniaritatea lui ne face agățarea mai „normală”… E un soi de a alinia, din lene, un concept contorsionat unei discipline care ne lasă obiceiurile-n pace disimulând astfel complexitatea naturii lui.
**Fundamental sînt alcătuit din iubire, dar nu pentru țară popor sau alte entități volante, ci pentru ziua aia cînd vii pe la mine, spăl toată casa cu clor și pun levănțică-n colțurile de optzecișipatru de grade, gătesc găluște, salată de boeuf fără boeuf și mici prăjituri înfățișînd animale, toc varză pe fundul de lemn adăugând chimen și piper din cel negru, pun vinul la rece în chiuveta de inox, aștern patul cu mătăsuri alunecătoare, îmi spăl trupul cu zeamă de cedri citind în cadă ore-n șir, dau drumul la peștii albaștri, aproape bleumarin, să se plimbe agale-n sufragerie și aștept privind ceasul cum scade din suma tuturor intemperiilor cîte o halcă.
***Dacă aș ieși în piața orașului gol și mut, trecătorii ar cumpăra pături să nu mă mai vadă sau ar chema miliția să mă ascundă-n cazematele umede de pe vremea ciuruitului și numele meu va fi șters din memorii, agende, glume sau alterat cu terminații ciudate. Nu e de-al nostru! se va zice peste o sută de ani cînd guvernul va ieși în stradă să ni se opună ca-n vremurile bune când promiteau marea cu sarea pe post de un kil de zahăr și un litru de ulei, d-ăla bun.
Dan Iancu e născut pe 3 noiembrie 1956 și a absolvit Facultatea de Matematică, Secția de Informatică, Universitatea București, 1980. Publică primul volum în 1997 la Editura Cartea Românească câștigînd Premiul de Debut cu „Despre înțeles”. În 2002 apre la Editura Eminescu volumul „bostonmylove”. A treia carte apare la Editura Vinea, „o piatră de spus” (2004). Un singur volum este publicat integral doar pe Internet și anume „Discursuri” și poate fi citit aici. Începînd cu „tata doar fotografii” în 2009 mai toate cărțile vor apărea doar la Editura agol, care aparține autorului: „Noi, o jumătate de zeu”, din 2011, este un volum de proză, iar „Despre Înțeles” este ediția a doua a volumului de dedut, de această dată o ediție întreagă și modificată, „poemul orașului tîrziu” (2017), „aspecte inedite din viața lui” (2017) și „Rime de-ngânat la masă” (2021). Excepție e „Ospătăria lu’ Iancu” (2019) la Editura GastroArt. A publicat grupaje de poezii sau fragmente de proză în Viața Românească, Luceafărul sau Tomis. Interviuri a dat la Ziua, Luceafărul, Ramuri și omiedesemne.ro. Articole critice despre volumele publicate au apărut în Viața Românească, România literară, Luceafărul, Ramuri, Ziarul financiar, Convorbiri literare, omiedesemne.ro și gazetadambovitei.ro.
Citește și grupajul „aceasta nu este o carte”, aici.
