Mic poem de dragoste
Te-am căutat aşa cum ai fost, nu m-am îndepărtat când mi-a fost teamă
că s-ar putea să nu mă parcurgi de la un capăt la celălalt cum trebuie,
nici măcar pe ocolite,
nici măcar pe nevăzute.
am vrut să îţi spun mai multe lucruri, dar le-am uitat pe măsură ce creşteam
în spaţiul naiv şi deschis al timpului trecut
Am crezut că te-am invitat şi pe tine,
poate nu m-am exprimat cum trebuie –
nu dorm ca să mă trezesc,
nu visez ca să uit,
nu iubesc ca să plec din mine
iubesc pentru dorul de a fi inocent
alături de cineva
Momentul cel mai vulnerabil dintre eu şi acum
ai fost tu.
Jurnal IX
îmi deschid jurnalul la o pagină nouă
încep să mă gândesc la ce am făcut azi
şi cum să încep;
pe cine am locuit?
unde (m-)am înlocuit
sinele cu altul
timpul cu tratatul
despre alţi demoni
şi alţi turişti trişti
care m-au salutat azi
chiar mi-au cerut indicaţii
cum să ajungă la cel mai frumos loc din oraş
le-am spus că nu am văzut aşa ceva până acum
şi stau deja de prea mult timp aici;
aşa că s-au aşezat cu mine la masă,
am povestit şi am băut cafele liniştiţi
când era timpul să plece
mi-au spus – „chiar aici…”
şi în urma lor au lăsat o hartă
care indica înspre
inima mea
pusă pe hârtie.
Direcţii contradictorii
Să ne imaginăm împreună utopii.
M-aş crede pe cuvânt că vreau să văd
O oglindă pentru fiecare pas
al fiecărui om.
Aşa, oamenii nu s-ar mai simţi singuri,
ci ar fi însoţiţi de viitor
prin strâmtorile eului.
Dar realitatea are căi de promovare a banalităţii
care te surprind,
te răstoarnă departe
nici nu mai ţii minte că există un final.
Cum ar fi ca fiecare apăsare de călcâi pe asfaltul moale
să fie un oftat al tuturor paşilor
pe care nu o să-i faci vreodată?
Tu ai direcţia ta, dar uneori timpul
te împinge în alta.
Cercuri
Aleg atentă cuvinte
care să mă facă
să mă simt în viaţă.
Alerg de la un capăt
la altul
al amintirii
despre propria-mi postfaţă.
Mă văd, mă simt
sunt singură?
Urmele transversale ale gândurilor mele,
neîntrerupte de nimeni
altcineva – doar spaţiul atât de plin dintre cuvinte.
Uneorimi-arplăcealimbasăfieaşa
Am avea mai multe îmbrăţişări decât rupturi.
Ce avem de spus poate încăpea foarte bine
în pauzele dintre Eu, Cine, Lume.
Ana Grecu a studiat la Facultatea de Litere din Bucureşti, a scris despre conexiunile poetice dintre Bacovia, Mircea Ivănescu şi Virgil Mazilescu, dar şi despre benzi desenate şi neuroştiinţă. Experimentează constant cu scrisul şi mediul în care trăiește, iar momentan lucrează la un roman inspirat din fapte reale. Când nu citește, mai scoate un boardgame de pe raft.
