#poeziadeGOLAN|„mi-a zis Freud”: grupaj de poeme de Tatiana Ernuțeanu

mi-a zis Freud
ce-ți dorești cel mai mult în viață
să fiu feblețea cuiva
și-apoi doar fluidele corpului
sunt singurele sincerități
vă mai amintiți domnule
când mi-ați crestat spatele
cum au început să curgă jucăriile
și atunci de ce ți-ai pus rochia aia despicată până
la venus
când ai plecat la marginea pădurii
să duci mâncare femeii cu
inima dispozitiv fluorescent
și de ce nu-ți stăpânești instinctele
doar pe cel al alăptatului
culoarea se duce în timp
și pe tine te-au surzit mierlele și claxoanele
sunt sute de scoici tandre
pe plajă azi phillippe
ție cine îți pătrunde carnea


știi cum sunt momentele alea
scapi fără sau o să simți
ce simte mușcătura
când dinții lasă urme
e liniștea de după
n-ai vrea să taci
dar nu zici nimic
nici eu nu spun
fiecare stă în zeppelinul lui
același ocol ca un desen în aerul părăsit
asta simte și glonțul
înainte de țintă
scoate adevărul la iveală
am putea fi aici
am putea fi atunci
cunosc fermitatea mâinii tale
din rotirea acelui obiect metalic
unduirea încheieturii
strânsoarea până la dispariție
țâșnirea apei pe care o așteptam ghemuiți
ca semn de viață


avem în față
un pahar plin plutind în
cadă
un pătrat aburit care scârțâie
la un interval
pe care
nu-l putem anticipa
din când în când
ceva mic incandescent se proiectează în ochiul din fața mea
nu se spune nimic
încercăm să surprindem
pe suprafața translucidă a apei
toate micile noastre fisuri absențele toate semnele disperării
făcute cu degetele încrețite
te răsucești pe partea stângă a patului
I believe in yesterday
și respiri scurt
de parcă încă ai sta sub apă
clipa dă și clipa ia
îți simți organele diferit
spargi formula pe care o tot repeți
și încă memoria secretă o emulsie tandră
îți spui că n-o să mai lași
niciun pumn de nisip
să devină deșert


stau pe un scaun
cu o țigară în mână
din când în când
cu ochi altă culoare
îmi amintesc culoarea
întotdeauna după cuvântul
deșert
într-un bar
cu dezastrele mele motanul lui jim davis și podeaua
stropită de cocktailul dus la
masa patru față stânga
adăposturile inexistenței pe malul râului arno
să nu mă întrebe nimeni
ce caut aici
ce trebuie să uit
cum arată cinematograful din florența
nu sunt la dispoziția nimănui
nu mă mângâia
nu mă lua în brațe
nu-mi spune ce anotimp e
că o să văd haina aia
bleumarin neagră
din ce se numește
in her arms și o să
văd și momentul liepke
și vidul și lipsa lui
în parte datorită râului arno
care șterge tot mai puțin memoria
în parte pentru că foarfeca lui baldessari continuă să spună aceleași cuvinte
fără să scoată vreun sunet
și rogi pe cine ai alături
să îi folosești mintea
ca pe un hard extern
tot ce rămâne e paharul plin plutind în cadă
și lipsa ochiului din fața ta


Publicist și poet, Tatiana Ernuțeanu s-a născut în România. Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a unui master în Relații Publice în cadrul SNSPA, fost profesor de limba română și Specialist PR de peste 15 ani, Tatiana Ernuțeanu s-a făcut remarcată cu volumul de debut Carne, Visuri și Oase triste uitate în Hydra, editura Eikon 2020. A publicat poezii în reviste literare din România și străinătate precum: Revista Vatra, Neuma, Opt Motive, Literadura, Hyperion, O mie de semne, Viața Românească, Luceafărul, Revista Steaua, Noise Poetry, To The Lite House, Tastzine, Lettres Capitales etc. Invitată la Festivalul Internațional de Poezie – București, editia a XI-a, cât și la Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XIII-a, organizate de MNLR București. Scrie, lunar, în Revista Forbes Life, rubrica Chicstalgia.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici