magnolia
La un click distanță e un indian care
te va învăța skilluri digitale, manifestări și
orice trebuie să știi în viață ca să trăiești;
nu m-a învățat nimeni cum să mă obișnuiesc
cu spatele oglinzii când moare
cineva rațional vorbind
să trec peste tulburări, scheme de tratament
pe care nu le vrei dar ai nevoie
de ce se despart oamenii în filme
când se iubesc am o mie
de soluții pentru fiecare dramă
turcească poți evita o mână de episoade
aș vrea o mie de soluții pentru
eșecuri cap umeri genunchi și boală
rezoluțiile mele se rezumă la
un algoritm emoțional care să rupă
distanța dintre ce îmi doresc și realitatea
în care nu vorbesc
suficient despre cât de mult iubesc când
dai ciupercile la o parte
te cuprind cu mușchii
care pompează buchete de flori
pentru fetița care nu a crezut în liniște.
ești mai aproape de tine, iar când te abați
drumul va duce la luminițe
ochii tăi vor îngropa spatele capului lui
și toate dățile când ai plecat
mereu într-un loc mai tandru.
tragi pielea de pe tine cu un burete aspru
așa ai învățat iubirea de sine.
griefcase
nu mi-am schimbat adresa de câțiva ani,
asta face obiectul unei ședințe de terapie.
mă gândesc tot mai mult la eșec și
nu știu cum mă face să mă simt
am încercat să explic
efectele antidepresivelor când încetezi
am să fiu mai coerentă.
visez cu mai multă frică de mine,
mai puțină de restul lumii când
într-un univers alternativ sunt deja
acolo unde mi-am dorit
am sacrificat prea multe și
nu știu cum mă face să mă simt
echilibrul nu a fost niciodată o opțiune.
e mai mult o problemă de perspectivă
în realitate e irelevant –
mă trezesc tot mai obosită
îmi rezolv treburile tot mai mecanic
mă antrenez cu seriale pe care continui să le revăd.
cel mai bine mă pricep la visat expoziții
cu sfinți legați cu fire de aur de mâini și de picioare
cu capete de iepuri,
încurcați în cadre roșii david lynch
lascive și sinistre care te ademenesc în
capătul coridorului unde rulează
un film japonez alb negru.
la final te ridici scurs
de atâtea ori că nu mai știi
dacă a existat cu adevărat
sau nu.
vizionare plăcută.
this you?
dacă aș avea un copil nu mi-aș face griji
de lucruri pe care le vede mai frumoase
decât mine – cum ar fi dragostea
dintre doi bărbați. sub balconul meu
zi de zi vine o bătrână
care vinde tot felul de verdețuri îmi
caut puterea să mă uit la ea și
îmi fac griji că dacă aș avea un copil
nu aș putea să îi explic de ce când plouă
ea încă așteaptă să vândă tot felul de verdețuri
în satul meu e un eveniment să mori se aud clopote
ca o celebrare a răposatului. de când
am plecat ascult mai atent
sunt sigură că oamenii mor în orașul ăsta
nimeni nu plânge
nimeni nu trage clopote –
în orașul ăsta nu e o tragedie să mori,
nici o festivitate.
Elena Simion (n. 28 iunie 1997): Membră a proiectului Cozy Poetry Night, înființat la Iași, a studiat Limbă și Literatură Germană-Engleză în cadrul Facultății de Litere din Iași, iar în prezent este studentă la Facultatea de Arte Vizuale și Design, Iași.
A publicat poezii în Echinox, O Mie de Semne, Poetic Stand, p o e m a s c o p e, Planeta Babel, Actualitatea Literară, antologia de poezie apărută în urma taberei de creație de la Săvîrșin, 2019, Revista Kametsa, în limba spaniolă și antologia digitală internațională ”Lights Behind the Curtain” care va apărea pe 15 Septembrie 2022.
