aurica
femeia nu poate să facă altceva decât să înjure
– dă-te-n mă-ta!
şi să fugă
gibonul umanoid strigă romanțioso-retard
– mi-e dor de tine, aurico!
aurica mai înjură o dată şi fuge intră într-o maşină și pleacă demarând din mers aruncându-le comanda să mai pună câteva mese acolo
pentru unele încă tinere există doar salvarea umorului și o piele groasă rezistentă la palme și pumni poate chiar și pumnale
la altă masă un domn cu mustață și cămașă albă grizonant vorbește la telefon în fosta țigănească actuală romanes
băiatul tânăr cu ochelari strigat mai devreme puțin
– tinere! o timișoreana aici
stă nemișcat în picioare cu o privire pierdută
iar eu îmi doresc pentru el ca terasa asta din autogară să fie doar o stație mică
salam
în tren
fetița aleargă pe coridorul dintre scaune
are o codiță şurubel
şi o felie subțire de salam în mână
muşcă din ea şi râde
eu citesc poezie
frică mai puțină
am văzut-o pe sora mea bătrână şi neştiut de vitregă
stând pe trotuar printre maşini parcate
îşi usca şosetele agățate pe ambele glezne
şi alături avea puțină bere într-o sticluță de suc
părea să se teamă doar că e femeie cu părul cărunt tuns scurt şi cu o fustă dreaptă alb-negru înflorată
soră prea vitregă a mea îți doresc zile uşoare şi frică mai puțină
părăsind definitiv incinta
respir moarte
moartea e în mine
sunt la picioarele morții
şi moartea e la picioarele mele
mă culc lângă moarte
şi mă trezesc lângă ea
această moarte mă sperie
alta îmi produce doar teamă
***
în dreptul gurii tale pe cearşaf o floare roşie
şobolanul micuț ridică bucata de hrană cu lăbuțele
apoi o mănâncă
la glezne urme ca nişte adn-uri desenate sub formă de cerc
la încheieturi la fel
şobolanul încremeneşte
nu e nimeni în cameră
doar un miros pregnant de viață părăsind definitiv incinta
bani să asculte
hârtie pe care nu scrie nimic
şi o carte despre moarte
zgomot de sticle goale rostogolite pe pavaj
poate cineva acum chiar suferă
ce poate eul meu să spună despre asta
multă noapte şi puțin somn
şi zgomot care nu se mai termină
nici măcar alcool şi nici măcar tutun
nimic nu te mai poate ține provizoriu de mână
ce poate eul tău spune despre asta
o poveste cu o grădiniță secretă de flori
un secret uitat în pământ
crezi că ar trebui să dau cuiva bani să asculte ce zic
Mina Decu (n. 15 aprilie 1983), masterandă în Filosofie și în Studii Europene, fost profesor de Studii socio-umane, fost librar, actual redactor, traducător și poet debutant. Cartea ei de debut, „Desprindere”, apărută la Editura Charmides, în 2018, a luat următoarele premii: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc”; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. A participat la diverse festivaluri și evenimente de poezie și literatură. A apărut cu texte poetice în română și în traducere (engleză, franceză și maghiară) în mai multe antologii și reviste literare, din țară și din străinătate.
