despre lucrurile care ne cad din buzunare
ce rău e să mori mic
e ca un ne jucăm de-a, o micro-moarte
nici măcar acum nu ești luat în serios
un corp cufundat în fluid este împins de o forță ce acționează pe verticală, de jos în sus, numită forță arhimedică (FA), egală cu greutatea volumului de fluid dislocat de corp
dar un corp cufundat în
ulei de motor
sare de baie și sodă caustică
sirop de arțar
gel de duș cu levănțică
groapa marianelor
limonadă cu foarte puțin zahăr
somn
ce volum dislocă?
mi-au căzut creioanele cerate în lac
stai să le caut printre țipari îi înțeapă creioanele în stomac și îi doare
ce frumos să fii mic și să mănânci lipici are gust de
tort de nuntă
ce frumos să ți se lipească organele între ele să se ia în brațe
să facă în tine un corpmaimic
să spună – aici locuiește altcineva mai bun
nu ținem evidența foștilor proprietari
pentru detalii sunați la –
fă-mi o poză să mă am să nu mă uit să nu mă p i e r d
vara aia am avut părul creț și pictam pe numere a fost ultima a fost ultima
m-am înecat cu mirosul ars de bănuți tasați pe șine a fost ultima
mergem prea repede îmi e somn pot să dorm la motor?
cum dorm pisicile maidaneze ele cred că se întorc în săculeții de carne eu cred că mă întorc
în motoare ne întoarcem în noi ne știm deja de 15 ani
am avut timp să devenim plictisitori
să ne enervam când lidl e aranjat diferit
nu ne mai pasă ne pișăm cu ușa deschisă
ne uităm zilele de naștere n-am mai vorbit de 5 ani
dar suntem în continuare ride or die
îți răpește ceva
să te crești singur
eram copii mai știi ai urcat pe o cărămidă de lego
și noi ne uitam de jos ca două buburuze speriate
am închis ochii n-am știut dac-ai sărit
înca nu știu
ne ascundem în (0;1) îți pictez o ușă pe spate și o deschid
știu ca știi hai spune fumam marlboro roșu scurt în poligonul de tragere spuneai
mă vrei pe mine sau pielea care cade?
și
cade
pe tine dar a rămas doar pielea
dă-ți bluza jos lasă-mă să plec lasă-mă să-l salvez i-am pictat
camera albastră spuneai tu iubești ca un leagăn de fier
prinde mingea hai să dam pase peste
carcasa de cărăbuș gigantic
hai să ne mutam casa în ea din
stern o să facem cârlige să ne agățăm plămânii unul de altul
nu vreau să te pierd rupe-mi un axon înmoaie-l pe limba și scrie-mi numele
în lista de copii cuminți a lui moș crăciun- copii care o să moară dar
puțin mai târziu
sirenele se-aud în cheaguri de betoane noi suntem vii
și pasărea din coaste se zbate să iasă la mal
ne ascundem în bocancii care nu s-au oprit din crescut
și în sfârșit putem să adormim în stomacul țiparului
nu știu ce e aia vibrație.
e de cealaltă parte
e multă durere acolo
unde se închid porturile cu 5 rânduri de dinți
e tot ce putem să facem
cercuri la o masă suficient de îngustă
înghesuiți gecile noastre se țin în brațe speriate
bem vodkă cu apă de gură
topim ghețari în furnale de plastic
glumim puțin
aiurea
ne distragem
cu ce mai rămâne a rămas
și scările de incendiu au regretele lor
mi-ai zis – ce frumos
masa asta are cap de lăcustă
și jucăm șeptică pe capace de becks
atât de aproape vezi ardem cu totul
un tigru a scăpat de la circ
vânează licurici la mine în cadă
ha
te-am distras
așa-i că-i frumos
despre asta e vorba
mișcarea elegantă a lumii
în cât de puține nu poți să
atingi
am lăsat somnifere pe șina de tren
ale tale ale mele
oricum toți ardem în pădurea cuiva
ne închidem în baruri
așteptăm să iasă licurici de sub pod
povești de copii
în ochi cauterizați de furtună
e tot ce voiam
să mă distragi și tu un pic
atât cât durează
nu durează mult știu
știu că mâine dimineață plecăm
și ardem dulapurile-n care dorm pescărușii
în hală se-aprind sperietoare de ciori
cu inimi din CD-uri topite
și zgomotul genelor tale
în cădere
e de cealaltă parte a vieții
peek-a-boo
copilul care se holbează din căruciorul de mega
mâine o să uite de mine nu-i așa?
peek-a-boo
zilele în care nu întorc capul din fotografia de grup sunt
zilele în care ating podeaua bazinului sunt zilele
în care e coadă prea mare la pâine două străzi jumătate
și întrebarea rămâne dacă umpli goluri din hărțile celorlalți
curgerea verticală spre soare
aici am citit poezia cu plămânii de dinozaur îngrășați artificial
și am vrut să-l sun dar murise în 2002 pe DN1 a luat foc
a luat foc o mașină când mama îmi dădea cu cremă pe nas
număram o castană două castane trei castane patru castane
suficient pentru iarna asta
la oficiul poștal nr 5 vin scrisori de la oameni care nu mai există
le resigilăm și le trimitem la abatorul din centru
s-asculte și mieii un cor alb de durere mai mare
am păstrat o scrisoare de-a lui îmi spunea de
concursurile de poezie de scenă de teatru
cum e totul atât de abstract pâna ți se întâmplă ție
că a aflat de ce șerpii solari beau suc de mere
și eu cât de singură sunt și nu știu să înot și
doar ștergătoarele de parbriz îmi fac cu mâna înapoi
pietrele oarbe plutesc în bazinul olimpic așteaptă
să le tragă un clovn invizibil de ață în jos
m-am născut aici
în cutia plămânilor noștri aici
m-a lăsat mama și mi-a uitat numele aici
plutesc de 25 de ani în derivă în mine e o
mlaștină vie în care se îneacă iubirea mea verticală
niciuna din noi nu știe să înoate ne zbatem ca un
câine speriat să-și lovească genunchii în asfaltul de sub
la întrebarea asta am răspuns fără să știu
frica de cădere în gol
întrebarea era ce au în comun fetușii de delfin și marele zid chinezesc
podeaua bazinului seamănă mult cu mine
un teren minat cu maci fosforescenți în mijloc stă bunica
stă bunica și-ți coase nasturi pe ochi numără
o castană
mama nu ți-a spus niciodată de ce te visa orb
două castane
ecoul de cealaltă parte a străzii când asfaltul mușcă asfalt
trei castane
marea uitare întoarsă zâmbește și își ascute briceagul
patru castane –
suficient pentru iarna asta
nu suficient să-ți aprindă ninsoarea atomică în ochi
plămânii de dinozaur respiră în bazinele subterane
și am vrut să te sun dar murisei în 2002 pe DN1 ai luat foc
și golurile din hărți sunt doar goluri din noi în
zilele în care e zgomot de aripi în mulțime
zilele lungi în care spirala se-oprește din mers
sunt zilele alea atât de frumoase și pline de calmul unei gropi comunale
nu e nimic special în lupta asta de carne
mâine uităm unii de alții oricum
că și în valuri e o mare uitare întoarsă
și nu le rămâne vocea pe stânci
chiar dacă țipă la noi
cât pot ele de tare
din cealaltă parte a gropii
Irina Francisca Ion are 25 de ani și face parte din Cenaclul Visceral. În ultimii ani a scris poezie on & off, dar poeții foarte cool din cenaclu au inspirat-o să scrie din ce în ce mai des, să experimenteze, să iasă din zona de confort și să își publice textele. A mai publicat la Kooperativa Poetică și Haimanale Literare. Scrie în general poezii lungi și foarte lungi, îi place să își vadă poeziile ca o melodie de progressive metal.
