chopin fantomă nocturne
scârțâi în temnița propriilor mele ambiguități e straniu că nu există
acele îngrijorări despre care toți vorbesc împleticindu-și limba
există în schimb altele detașarea apare și dispare sunt tot mai confuz
în legătură cu cine sunt un bătrân mofluz o tânără nu în toate mințile
aștept răspunsul cu glandele stoarse sub cerul despicat din care curg pahare
goale fluidele nu mai poposesc decât în țări din africa în nord
în est în vest ne-am epuizat orice drept asupra lor încerc să înțeleg
non-stop cine sunt să-mi pice un răspuns din cer sau din pământ
pescuiesc alge
sub ochi treptele săpate în scobitori nu au o destinație exactă dacă nu ești atent poți să calci pe lângă sau
să aluneci și să mori nu-ți face griji nu-ți va duce nimeni dorul în felul în care crezi tu deci don’t be a fool
cioplește-ți corabia în așa fel încât să se ciocnească și să se spargă fix de valul cel mai trăznit
valul pe care fac surf rechini dă-ți jos aparatul dentar mușcă-le crestele șterge cu tine pe jos și culcă- te pe gresie
orice suprafață va deveni din ce în ce mai confortabilă
mojar
speră dar nu da vina pe mine nu e ușor să fii prezent timpul din urmă a dovedit că intrigile nu sunt cel
puțin digerabile tundră stepă deșert mediterană păstrez o gamă de brățări în crăpătura de la încheietură
întind o carte pe pajiște ne rupem de paginile ei o scurtă introducere pentru telespectatorii care au
deschis mai târziu mă duc să văd dacă e gata conopida sufleul e zmeul înălțat pe bolta sticlei întoarse
prin care mă rod dimineața cercurile sub ochi detest e un test la care oameni ca noi se strâng de curea greoi suflu încurcat
induc o stare de neliniște
când diminețile mai cască încă
îmi curge sânge din ochi pic după pic îmi umple
ochelarii de sânge obrazul bărbia cămașa
îmi curge sânge și din nas șiroi îmi umple de sânge buzele
bărbia cămașa și-mi curge sânge și din gură și sunt plin
de sânge pe dinăuntru și pe dinafară mă pun în cadă e sânge peste tot
și mă înec în sângele meu
care de peste tot iese din mine și de peste tot și nu se termină vai ce să mă fac
mă transform într-o cină de țânțar vai să nu apară să nu apară și iată apare țânțarul
mare cât oglinda inundată de roșu și mă suge tare cât e el de monstru și îmi place
și mă stoarce și mă bea și mă mănâncă și mă trezesc
ațipisem iar chelnerița încă nu m-a observat
pe datorie de ani
nopțile își picură smoala în avans prin filtru în ibricul de cafea
luna își întinde clorul pe cer cu același bețigaș de urechi pe care în loc să îl arunce
ți-l îndeasă sub pleoape dându-ți la schimb somnul pe nimic special o da
ce te faci când ți s-au terminat toate scuzele când trebuie
să-ți accepți statutul real când te prăbușești în prăpastia din așternuturi și dâra
de lumină care te ciupește de față nu te mai poate trage afară
ai spune că e o conjunctură că nu ai ce face că asta e situația însă ochii
de roșii despielate ți se vor închide iar în jurul tău poleiala se va desprinde
întunericul te va înghiți din toate părțile pe când vocea de aburi îți va zice
că nu e totul pierdut
Mihai Velicu a terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPB și a început un masterat în cadrul aceleiași facultăți. De asemenea, este angajat tot în domeniul IT. În ceea ce privește literatura, i-au mai fost publicate poeme pe site-ul O Mie de Semne, iar recent a terminat de scris o carte din care a selecționat poeziile de față. De asemenea, lucrează la scenariul unui film.
