burnmark
ce-ar fi să ne strângem toți capricornii
toatele umbrelele
și toate ambulanțele de jucărie —
toate copilăriile pierdute pe Memorandumului
și să facem lanterne din ele
să le atârnăm pe pereți și să lumineze atunci
când cade curentul
și nu vrea nimeni să plece așa devreme
am jucat șotron pe întuneric cu toții
ne era prea dor de acasă
ca să fugim în casă
bâjbâiam
nu prea știa nimeni dacă eram încă în careuri
și am inventat ceva cu totul nou
așa cum suntem
cu telefoanele sub sticle de dezinfectant
pentru viață pe neon
mai mulți capricorni, adunați printre neoane
printre cărți de poezie
și de joc
și de drept
copilași pierduți pe Memorandumului
care-și spun secrete prin clipit
luminile de la telefon
nu-mi pot arăta jumătatea aia de om
numai filmul ars pe colț
și degetul ars pe vârf
și copilul ars pe creier
— do-bad, burnout
de sub neoane fuge toată lumea
nu rămâne nimeni.
numai tu și întunericul cu 10 secunde înainte
să adormi
acolo ești tu cel mai capricorn.
mălina
cu un ochi închis și celălalt mijit
albastrul apei e un minecraft diamond —
o treime dintr-un pickaxe care te duce-n iad — dovada iscusinței
într-o copilărie între digital și analog
în care eu și fratele meu făceam frontflips în piscină
ca să fim Ezio Auditore din assassin’s creed 2
pentru că făceam înot de performanță
îmi țineam respirația în apă și îl atacam când sărea și el
m-am dezvățat de asta
când fiica unor prieteni de familie a murit
cu gâtul rupt în piscină
atunci când un tâmpit a sărit peste ea când era sub apă.
ai mei mi-au descris cum au ținut-o ai ei în brațe și
le era tuturor frică tot ștrandul era doar frică mie îmi era frică
am pe vechiul pc o lume de minecraft creative
unde n-ai cum să mori nici dacă minezi direct în jos
și nu-ți pierzi pickaxeul familia
când joc ac 2, totuși, joc numai cât timp Ezio are încă familie
mă opresc când ei sunt capturați
am jucat odată până la spânzurătoare și el n-ajunge să-i țină în brațe
le e tuturor frică toată Florența frică mie îmi e frică
de așa ceva.
poem de vlad drăgoi
porumbelule,
ai fost acolo și ai speriat-o și nu înțelegeam de ce
cum ar fi să te eradichez de pe pământul ăsta
ai fost acolo și am simțit pentru prima dată ură
și m-am crezut oribil
dar nu voiam să o mai sperii
ș-am înțeles că din atâta iubire poți face oțet de ură
am intrat în panemar de unde toți bătrânii ieșeau cu mici cadouri pentru tine și nu pentru oamenii care mor de foame la colț de stradă
pe google am aflat
că pâinea nu se digeră în stomacul tău și cu destulă mori și mi s-a părut foarte sumbru și mi-a venit să plâng
am fugit odată printre tine și frații tăi
să vă sperii și eu
și ați zburat băi peste tot
dar v-ați întors repede
nu înțeleg, porumbelule,
există tipi care și-ar vinde dinții pe o pungă de
pufuleți cu surpriză
și tu-i primești așa pe gratis și nu-i digeri
nu mi se pare okay
drivewith me x Ștefan Pușcașu
having a car is scary shit
are mama o poveste pe care o spune oricând sugerez să merg cu mașina altcuiva
în care tata virează brusc și ne salvează de
două tiruri uriașe în derapaj. ea e însărcinată cu mine
și în brațe cu fratele meu
zăpada cade pe parbriz și suntem bine.
și eu mă nasc o lună mai târziu.
love me if I ride shotgun
love me tender or tinder
love me when i put on music
pentru că sărut exotic melodiile
cum numai un pedestru știe să o facă
te voi hrăni cu zmeurică de pe marginea drumului una câte una
în timp ce pun un playlist nou pentru fiecare localitate
să te visez pe tine la volan
și cu mine dându-ți roadhead sau doar pupici pe umeri smooch smooch
love me with your foot off the brakes
love me at high speed
love me when we’re both terrified
să pun playlist-ul nostru de blend pe autostradă și să ai fața
bărbaților îndrăgostiți și excitați din filmele queer din lista noastră de pe Letterboxd
să bagi tu viteză așa cum poți și eu să fiu cu gps-ul în mână
să nu ne speriem când ne pierdem
it’s scary shit but it’s alright together
breakneck pace feels kinda scary still
mergem pe jos unde nu e trecere și spui că nu vrei
să-mi riști viața dar se întâmplă
aproape se bagă în noi un bou bucureștean și
mă sperii că nu știm să conducem
sper să conduc într-o zi ca tata, să pot să virez repede departe de asta,
dacă derapezi și aproape mă omori
ca bucureșteanul ăla
din visele mele
care mă calcă pe roșu.
Șerban Mark Pop are 19 și studiază filmologie la UBB Cluj-Napoca. Consumă filme triste, muzică tristă și poezie tristă. Recent a fost la atelierele de poezie Z9 Camp și Super (unde s-a scos și un volum Super x OMG numit șotron pe întuneric). A mai publicat și la O Mie De Semne, Noise Poetry și Șangri-La, iar volumul lui de debut, din nou și din nou și din nou, a apărut la Editura Grinta.
