#poeziadeGOLAN｜„astfel încât murim”, grupaj din volumul în lucru „despre însumi”, de Dan Iancu

7. ASTFEL ÎNCÂT MURIM

fără să fi știut niciodată ce era cealaltă plăcere spunea marcel proust în traducerea lui cristian fulaș azi pe facebook, iar mie mi se golea interiorul de groază că n-am să mai pot încerca (refuza sau alege) pentru că toate au fost ori la bal ori la spital sau din două una și așa mai departe într-o veselie. am rămas doar cu forța de a-mi scrie metehnele în fiecare dimineață pe o coală a4 în word și s-o șterg englezește din înghesuiala promisiunilor.

ei, hai, și voi vă faceți promisiuni pe care le uitați în secunda doi! nu-mi spuneți că eu sunt cel mai slab din parcarea asta în care zac de peste douăj’ de ani, douăj’ de trandafirași prinși în buchetul nestemat al frumuseții vieții! bat câmpii? de ce nu? de ce aș scrie altfel de ce aș face cum vreți voi într-o moarte buretoasă din care se scurge doar căcat?

trebuie să operezi cu ce ai la-ndemână și rapid fără socoteli fără planuri cincinale fără urări de doi lei* în care nimeni nu crede.

sau cel puțin așa îs…

sau cel puțin așa cred că sunt…

8. CA O LAMĂ DE RAS

sau ca niște dinamită în buzunarul de la piept (unde ai buletinul și cardul de sănătate) cu fitilul atârnând ca șireturile de la bocancii de care nu te desparți nici vara (pe căldurile alea tăioase și de care ție nu-ți pasă cum te doare-n șpiț și de mirosul pe care nu-l mai simți) ai în rucsac toate clipele tale de bonheur happyness și weltanschauung cu care speri că te vei mântui de așteptări și te miști de pe o bordură pe alta rugând câte-un trecător să-ți mai ia o sticlă cu ceva carbaxin (îi spui că-ți trebuie ca să alungi amintirile** ce vin în roiuri) și te cerți cu florile prin parc până când cineva îți dă o pungă cu două merdenele, iar tu nesperat îi mulțumești în latină pentru că nu-i așa toți de la râm ne tragem.

m-am luat cu vorba

ca o talpă de pantof dezlipită.

9. N-AM FOST LA REVOLUȚII MAJORE

(deși e prostește să spui că o revoluție e aproape majoră). 

eram pe coclauri departe de țara mea de glorii și alte prostii cu care ne-au otrăvit copilăriile legându-ne la gât cravatele roșii cu inel de plastic  și de creier, fotografii cu conducătorii (pentru că n-a fost doar unul) din care m-am trezit ceva mai târziu (când fugeam disperat să șterg declarațiile pupăcioase de pe toate tablele pe lângă care trecusem) cam pe la douăj de ani (dacă nu cumva și mai târziu).

pe la treizeci când mi-am văzut soția ca o gradină cu flori zâmbindu-mi acolo e edenul, fraiere! vine un moment în care ai curajul inocent al ireversibilității*** și faci declarații care dezghioacă războaie mondiale ca atunci în mozviciul amicului meu când i-am spus foarte senin că vom pleca în exil (habar n-aveam că exilul e-n mine trăind ca un vierme păros cu fălci de orcă nebună). și eu, și ea ne-am bucurat și am ajuns acasă unde ne-am dedat unul altuia astfel am avut câteva momente (cărora le-am spus mai târziu curaj) când am fost senin și deșănțat de parcă aș fi fost într-un bordel și dădeam șampanie la toată lumea.

cam ăsta-i curajul**** meu când liniștit mă desprind de ghearele ce mă gâtuie. da… și-am început să lipesc manifeste.

*Când a murit văr-meu de cancer, ăla de-mi zisese că barajul bicaz nu e acolo unde-am învățat noi luîndu-mă cu „băi, bucureștene” (un tip cu cîțiva ani mai mare ca mine, înalt, blond și evident cu ochii albaștri) eram la unchi-meu și băteam știuleții de porumb să le sară boabele și nea sandu a venit și mi-a spus doar a murit am știut despre cine e vorba și am lăsat ciomagul (era pe la amiază, iar ziua era cristal de senină, lumina era aurie, ca de împărtășanie) am plecat mut la celălalt unchi din sat. Acolo i-am spus mătușii, ce plivea legumele-n grădină, că a murit dan și m-a pufnit râsul. Nu m-am oprit trei zile, deși știam în capul meu, că nu se face.
Și n-am fost la înmormântare.

**Da’ tu ce-mi dai? i-am spus ținând în mână jumătatea de măr. Eram prin clasa a șaptea și ea era blondă cu ochelari și o jumătate de cap peste mine. O condusesem de la școală și o duceam la ușa apartamentului de la etajul doi pe scări, nu de alta doar ca s-o pipăi. Nu știam nici măcar să sărut, dar eram flămînd și pofticios, slab ca o așchie, cu părul creț și privire de maidanez cerșind. Ea și-a lăsat pe o treaptă servieta maro, a luat marginile sarafanului și le-a ridicat peste chiloții albi tetra. Am rămas privind la cutele făcute de material, la carnea un pic grăsuță sub el și mirosul, pe care mi-l închipuiam minunat, era lipsă la apel. Habar n-aveam cum e făcută o femeie, iar ce citisem prin Rebreanu sau alți autori sub americani nu preciza nimic, doar violuri și curve deghizate-n eleve de școală generală. I-am întins jumătatea de măr, a luat-o și-am fugit

***Pot atinge orice existentă sau entitate care a fost sau care este sau care s-ar naşte, deşi între mine şi ea sunt eu bântuind înţelesul, atingându-mă, atingând, oglindidu-mă, oglindind, existându-mă chiar şi numărându-mă zeu cu zeu.
Sunt continuu…

****Nu sunt un tip curajos decât atunci când cineva sare pe tine. Atunci devin fiară. Altfel sunt un timid… Și ascuns…

Dan Iancu e născut pe 3 noiembrie 1956 și a absolvit Facultatea de Matematică, Secția de Informatică, Universitatea București, 1980. Publică primul volum în 1997 la Editura Cartea Românească câștigînd Premiul de Debut cu „Despre înțeles”. În 2002 apre la Editura Eminescu volumul „bostonmylove”. A treia carte apare la Editura Vinea, „o piatră de spus” (2004). Un singur volum este publicat integral doar pe Internet și anume „Discursuri” și poate fi citit aici. Începînd cu „tata doar fotografii” în 2009 mai toate cărțile vor apărea doar la Editura agol, care aparține autorului: „Noi, o jumătate de zeu”, din 2011, este un volum de proză, iar „Despre Înțeles” este ediția a doua a volumului de dedut, de această dată o ediție întreagă și modificată, „poemul orașului tîrziu” (2017), „aspecte inedite din viața lui” (2017) și „Rime de-ngânat la masă” (2021). Excepție e „Ospătăria lu’ Iancu” (2019) la Editura GastroArt. A publicat grupaje de poezii sau fragmente de proză în Viața Românească, Luceafărul sau Tomis.  Interviuri a dat la Ziua, Luceafărul, Ramuri și omiedesemne.ro. Articole critice despre volumele publicate au apărut în Viața Românească, România literară, Luceafărul, Ramuri, Ziarul financiar, Convorbiri literare, omiedesemne.ro și gazetadambovitei.ro.