Pitch internațional online ce marchează finalul “Her Story, Her Future – program de mentorat pentru femeile din industria filmului”

Creatrix Fama invită profesionistele din domeniul cinematografiei la un pitch care va avea loc online duminică, 29 octombrie, începând cu ora 11:00 (CET), eveniment care marchează încheierea cu succes a  programului de mentorat Her Story, Her Future”. 

Proiectul cultural este destinat sprijinirii și încurajării femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător. Prin organizarea pitch-ului internațional online, Her Story, Her Future” își propune să ofere participantelor o platformă de promovare a proiectelor lor, ajutându-le să-și facă cunoscută munca și să primească feedback personalizat din partea unui juriu format din profesioniste de rang internațional din domeniul filmului. 

Cel mai bun pitch va fi recompensat cu un premiu în valoare de 1.000 euro brut. 

Profesionistele care își doresc să participe la pitch pot trimite un email la creatrixfama@gmail.com sau pot completa formularul online disponibil pe  www.HerStoryHerFuture.com.

Mentorat timp de trei luni

Her Story, Her Future” a oferit un cadru de mentorat timp de trei luni, în perioada august – octombrie 2023. Șapte tinere participante din România au avut ocazia să lucreze alături de mentore de renume, profesioniste cu experiență în industria filmului, și să beneficieze de feedback și îndrumare pentru dezvoltarea propriilor proiecte cinematografice: Alina Grigore (actriță, regizoare, România), Ayten Amin (regizoare, Egipt), Jorė Janavičiūtė (regizoare, jurnalistă, Lituania), Kawthar Younis (regizoare, producătoare, Egipt), Tanya Konstandinova (actriță, regizoare, Bulgaria), Teodora-Kosara Popova (scenaristă, regizoare, Bulgaria), Zhana Kalinova (curatoare de film, producătoare, Bulgaria/Germania).

Juriul

Juriul pitch-ului este constituit din trei profesioniste recunoscute la nivel internațional: Valentina Iusuphodjaev, Goda Januskeviciute și Gabi Suciu.

Beneficiarele programului

Cele șapte tinere și talentate profesioniste din România care au beneficiat de acest program sunt:

  • Ana Vîjdea – inclusă în 2017 pe lista celor 25 de realizatori de film independenți promițători de către Filmmaker Magazine, filmele sale au fost selectate în diverse festivaluri și programe internaționale precum IDFA, Visions du Réel, True/False, Doclisboa și Zinebi.
  • Andreea Udrea –  tânără regizoare de film documentar, absolventă a prestigiosului program internațional DocNomads, cu o licență în psihologie ce îi oferă o perspectivă amplă, ea folosește documentarele ca un instrument de explorare și înțelegere a vieții în toate nuanțele sale.
  • Carina-Gabriela Dașoveanu – realizările ei au fost remarcate la nivel mondial, inclusiv cu un premiu la Cannes și selecție la Sundance, confirmându-și talentul și determinarea în cinematografie. De la UNATC la renumite festivaluri, Carina explorează neîncetat teritoriul artistic și promite a fi o prezență strălucitoare în viitorul filmului.
  • Denisse Conn Tubacu – asistent de regie pentru lungmetraje notabile, primul ei scurtmetraj independent, “Like mother used to sing”, a fost selecționat la TIFF și Jaipur International Film Festival. În plus, a debutat cu succes ca regizoare de teatru la Centrul Național al Dansului București, evidențiindu-se ca o creatoare polivalentă și promițătoare în industrie.
  • Letiția Popa – scurtmetrajul ei de debut, “Marie”, a primit Premiul pentru Cea Mai Bună Regie la Astra Film Festival 2018 (categoria DocSchool), a fost nominalizat la Prix Europa Rising Stars 2019 și a fost proiectat la festivaluri de film din Europa, precum Festivalul Internațional de Film de la Ji.hlava și Fipa DOC IFF.
  • Simona Mantarlian – participantă în programe de scenaristică și producție în cadrul unor festivaluri prestigioase, inclusiv Festival International du Film Francophone de Namur (2015), Sarajevo Film Festival (2010), a a scris scenariul pentru scurtmetrajul “Celebration”, regizat de Teodora Lascu, care a fost selectat în diverse festivaluri internaționale.
  • Victoria Ecaterina Moraru – tânără și promițătoare actriță, cu experiență atât în fața camerei, cât și în spatele ei, Victoria și-a canalizat abilitățile și creativitatea în film, televiziune și reclame. A jucat în numeroase scurtmetraje independente și studențești, iar anul acesta poate fi văzută în lungmetrajul „Familiar”, regizat de Călin Peter Netzer.
mm
Anca Zaharia
A scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap. Mai scrie pentru Dilema veche și Fain de România. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A obosit, s-a odihnit și a scris „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid” și „Eu n-am trăit războiul”. Încă vie. Co-fondator & redactor-șef la Revista Golan.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici