Andrei Kurkov este un scriitor și regizor ucrainean contemporan destul de popular în străinătate, tradus în cel puțin 36 de limbi, deținătorul premiului Золоті письменники України/Scriitorul de Aur al Ucrainei (2012), premiat în Franța cu Ordre national de la Légion d’honneur, în fine, mare luptător pentru Ucraina, ceea ce e foarte important de cînd Rusia putinistă a invadat țara vecină.
Mi-am zis să fac cunoștință cu Andrei Kurkov mai întîi prin romanul care l-a consacrat peste hotare, prima carte a unui scriitor din fosta URSS care a ajuns pe lista celor mai bune bestseller-uri europene, „Пикник на льду”/„Picnic pe gheață”, și am ascultat – vrăjit – audiobookul (iar acum ascult un alt roman de Kurkov, care e chiar continuarea acestui roman, „Закон улитки”/„Legea melcului”).
„Picnic pe gheață” s-a tradus în franceză „Le Pingouin”, în germană „Picknick auf dem Eis”, în engleză „Death and the Penguin”, iar la noi a apărut în 2006 la editura Curtea Veche, sub denumirea „Moartea pinguinului”. Un roman extraordinar, care ar cam trebui reeditat – toți prietenii cărora le-am povestit despre el ar vrea să-l cumpere și să-l citească… (Apropo de traduceri, deşi scris în rusă, cînd l-a dat la o editură din Rusia, EKSMO/ЭКСМО, Andrei Kurkov a fost îndemnat mai întîi să schimbe Kiev cu Moscova şi să pună în roman denumiri de străzi din Moscova în locul celor din Kiev, după aceea – vor mai discuta :))
Acțiunea romanului are loc în Kievul anilor ’90, cînd era o mare dezordine în tot Estul Europei, dar nu numai. Personajul principal, Victor, e un tînăr scriitor de proză scurtă care, după ce s-a certat cu prietena cu care locuia, și-a luat un pinguin de la grădina zoo din Kiev și așa s-au adunat două singurătăți, fiindcă și pinguinul lui se dovedește la fel de trist și deprimat. Dar asta-l inspiră și, pentru că nu e poet (deşi ar fi vrut), scrie tot o proză scurtă, pe care încearcă s-o plaseze la vreo revistă. Un cunoscut de-al său, redactor-șef la o revistă, îi explică limpede că nu are nici o șansă cu texte de-ale sale, că e nevoie de mai mult sînge sau sex în proze ca să poată avea succes, iar cei de la revista următoare la care duce povestirea i-o iau, spunînd că poate că într-un număr prea sîngeros ar putea-o plasa, pentru echilibru, printre celelalte texte. Peste cîteva zile este invitat respectuos în redacție de directorul revistei, care trimite o mașină după el, ca să-l întrebe dacă ar vrea să lucreze la ei, că și-a dat el seama că s-ar potrivi pentru o anumită rubrică. Victor acceptă pînă la urmă propunerea, să scrie „cruciulițe”, adică necrologuri altfel despre oamenii importanți ai Kievului, dar înainte să moară, ca atunci cînd se va întîmpla evenimentul nefericit redacția să aibă deja necrologul, scris original, ca o proză scurtă, despre viața decedatului. De aici încolo începe romanul şi enigma, cînd de aventuri, cînd polițist, mereu social și existențial, deosebit de bine scris, coerent, cu multe vorbe de duh, de-ai zice că-s citate, cu suspans și cu umor fin sau negru, un roman pe care-l citeşti cu cel mai mare interes pînă la finalul super tare şi cu totul neaşteptat. Un fel de „Suflete moarte” al timpurilor noastre, un roman pe care-l recomand cu insistență. Lectură plăcută și utilă, prieteni!
P.S.: Fotografia cu Andrei Kurkov e făcută recent de scriitoarea Diana Iepure, la Bucureşti, unde scriitorul ucrainean a avut o conferinţă şi şi-a lansat cea mai nouă carte tradusă în română, „Albinele gri”, Paralela 45.
