„Pentru mine tu ești Ceaușescu”, cel mai bun documentar de la TIFF, în cinematografele din România din 29 iulie 2022

Aflat la limita dintre ficțiune și documentar, filmul de debut al regizorului Sebastian Mihăilescu, „Pentru mine tu ești Ceaușescu”, are premiera în cinematografele din România pe 29 iulie, distribuit de Bad Unicorn. 

Câștigător al două premii (Best Central and East European Documentary Film, Best Cinematography) la Ji.hlava, unul dintre cele mai importante festivaluri de film documentar din lume și câștigător al premiului New Talent la DocLisboa, filmul a fost premiat de curând și la TIFF, unde a câștigat trofelu pentru „Cel mai bun documentar”.

„Pentru mine tu ești Ceaușescu” aduce în fața camerei tineri între 15 și 22 de ani, provenind din medii diferite, care participă la audiții pentru rolul lui Nicolae Ceaușescu în tinerețe, la mijlocul anilor 1930, încercând să găsească motivația din spatele acțiunilor sale.

Adolescenții transformă în ficțiune o serie de documente oficiale și se raportează la tânărul comunist ca la un personaj de ficțiune, fără idei preconcepute, însușindu-și caracteristicile sale în funcție de pasiunile lor, prin prisma clișeelor din cinematografia comercială.

Un portret al noii generații și o imagine a moștenirii trecutului, acum când rețelele de socializare au la bază aceeași dorință de preamărire specifică anilor ’30.

Titlul capătă o formă tangibilă prin realizarea că, azi, personajul istoric în cauză rămâne doar atât – un personaj ficțional modelat de amintirile la mâna a doua ale adolescenților. Fascinant este felul în care tinerii discută și analizează arhitectura psihologică a dictatorului, scoțând astfel la suprafață propriile dorințe și motivații. Cu o abordare simplă dar eficientă a unor dileme politice și istorice, Pentru mine tu ești Ceaușescu oferă o privire îndrăzneață asupra generației Z pusă față în față cu istoria națională recentă. 

Lista orașelor și cinematografelor unde rulează filmul este disponibilă aici.

Din distribuția filmului fac parte actori profesioniști și neprofesioniști: Denis Duma, Dan Hudici, Ionuț Amador Motoi, Mario Sandrino Rădulescu, Mihai Topalov, Cristiana-Alexandra Gheorghe, Cristina Parancea, Alin Ilie Grigore, Zhang Florin-Zhiyuan și alții. Directorul de imagine al filmului este Barbu Bălășoiu. Montaj: Ligia Popescu.

Producătorii filmului sunt Claudiu Mitcu, Ioachim Stroe și Robert Fița. Documentarul este produs de Wearebasca, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Finanțator: McCann Bucharest.

Sebastian Mihăilescu (n. 1983) este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (promoția 2013), precum și al unui master în regie de film la aceeași universitate. Scurtmetrajul său de absolvire, „Apartament interbelic, în zonă superbă, ultracentrală” a fost proiectat în premieră în 2016 la Festivalul Internațional de Film de la Locarno – Pardi di Domani Competition. A mai fost proiectat la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) și la Film Lincoln Center din New York, în cadrul New Directors | New Films. A fost de asememenea selectat în cadrul festivalurilor GO Short IFF Nijmegen, Hong Kong IFF, Mons International Love IFF, The Brave Balkans Auteur IFF. 

Începând de vineri, 29 iulie, filmul va rula în 20 de cinematografe din 10 orașe din România și va fi distribuit de Bad Unicorn.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici