Parallel Mothers (Madres paralelas), poate cel mai arătos film care se află în grila de premiere din cinematografele românești din perioada asta, este regizat de Pedro Almodóvar. Ar trebui ca această informație să fie suficientă pentru a te convinge să-l vezi. Dacă, totuși, filmografia lui nu-ți spune nimic și n-ai văzut încă Bad Education, The Skin I Live In, Talk to Her sau recentul Pain and Glory, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film internațional, Parallel Mothers îți va deschide apetitul pentru ele și portalul către universul cinematografic spaniol.
Almodóvar ne povestește, de această dată, de două femei care au născut în aceeași zi, împărțind același salon al maternității: Ana, o adolescentă care a rămas însărcinată în urma unui viol și Janis, o fotografă botezată după artista Janis Joplin, care l-a cunoscut pe viitorul tată al copilului, un arheolog pe nume Arturo, la o ședință foto. Filmul atinge și problema războiului civil din recenta istorie a Spaniei, cu dictatura lui Francisco Franco, ce s-a întins din ’39 până în ’75, anul în care Franco a murit, iar Spania a făcut tranziția către democrație. Multe familii din generația următoare n-au avut șansa să-și îngroape corespunzător rudele ucise în război, care au fost aruncate într-o groapă comună, iar Janis ia legătura cu Arturo și îi cere ajutorul în deschiderea unui sit, pentru a recupera osemintele sătenilor.
No matter how hard you try to silence it, human history refuses to shut up.
Ana este interpretată de Milena Smit, Arturo de Israel Elejalde, iar în rolul lui Janis o întâlnim pe Penélope Cruz, care a mai colaborat cu regizorul și pentru I’m So Excited!/Los amantes pasajeros (2013), Live Flesh/Carne trémula (1997), Broken Embraces/Los abrazos rotos (2009), Pain and Glory/Dolor y gloria (2019), Volver (2006) și All About My Mother/Todo sobre mi madre (1999). Ca și în filmele menționate, Cruz este indispensabilă în Parallel Mothers și chiar dacă a pierdut în fața actriței Jessica Chastain anul acesta la premiile Oscar pentru rolul feminin principal, nu înseamnă că prestația ei nu a fost la fel de puternică și convingătoare. Prezența ei dă tonul filmului și aduce personajul foarte aproape de noi.
Parallel Mothers urmează un fir narativ captivant, chiar dacă uneori previzibil, prezentând lupta cu traumele prin dezgroparea trecutului, lupta cu adevărul prin acceptarea acestuia, suferința colectivă, sacrificiul și puterea unei mame de a depăși momentele negre care se ivesc de-a lungul vieții. După cum ne-a obișnuit în trecut, Almodóvar pune pe marile ecrane povestea unor personaje ale căror vieți se intersectează spontan și bizar, creând o premisă complicată, care își va găsi rezolvarea în final, după ce personajele se acomodează cu provocările prezentului. Cu un ritm telenovelistic, deloc deranjant, o poveste care radiografiază temerile și incertitudinea individului și niște actori care se integrează perfect în peisaj, filmul merită atât atenția cinefililor, cât și a publicului larg.
Nota 8.00
