„Viața: doar doare și atît”.
În noul său roman, numit „Paradis”, scriitorul Radu Vancu își imaginează ce s-ar fi întîmplat dacă Corona Virusul ar fi dus planeta spre Apocalipsă, dacă ar fi distrus oamenii, omenia și omenirea. De altfel, romanul a fost început în pandemie, cînd toate scenariile erau posibile, mai ales în mintea noastră. „Paradis” e despre foarte multe, scriitorul abordînd, exact ca și-n celălalt roman al său, „Transparenţa”, mai multe teme, despre care scrie amănunțit, fără nici o grabă, ca un ardelean adevărat. Dar în primul rînd „Paradis” e o poveste de dragoste foarte intensă, care se termină tragic din cauza pandemiei de Corona Virus care duce în roman umanitatea spre o Apocalipsă sigură, fără nici o speranță (cum, din fericire, nu s-a întîmplat în realitate). Îmi place foarte mult partea realistă a cărții, care e admirabilă și se citește cu cel mai mare interes și cea mai mare plăcere, în care poetul și profesorul universitar Alexandru Tarcea, zis Ducu, proaspăt divorțat, se îndrăgostește de Camille Suzay (27 de ani), franțuzoaică fără inhibiții, redactorul șef la Radio France Internationale Sibiu și lector de franceză la Facultatea de Litere. Dar romanul e și o distopie, începe în viitor, în 2039, cînd atingerea pielii umane e interzisă de două decenii încoace, în Paradisul construit de Elon Musk (deci, un Paradis tehnologizat, construit artificial, nu unul a la Dante), în care speranța și nostalgia sînt interzise, considerate virusuri letale, iar supraviețuitorii, vindecați de îngerii bio-tech, care le înlocuiesc organele bolnave cu tot felul de materiale, stau izolați în cîte-o cămeruță de unde pot ieși în propria curte doar de cîteva ori pe lună, fără internet, doar cu posibilitatea de a vedea filme (și asta nu mai mult de două ori pe zi). Ducu se uită doar la filmele pure și caste cu Camille, făcute între 2018 și 2020, cît a ținut dragostea lor („În baie, în cabina de Naturalia, unde ni se permite – din rațiuni reproductive – să păstrăm 1 Terabyte de filme, imagini și holograme erotice, am descărcat în toate 6 ecranele autoscopice filmele cu tine. Mă dezbrac, mă întind pe șezlongul din polimer catifelat, a cărui atingere e făcută astfel încît să imite cît mai bine atingerea interzisă de două decenii încoace a pielii umane, cer luminii să se stingă – apoi, după 30 de secunde de întuneric, ecranele preprogramate încep să ruleze filme cu tine. Toți cei patru pereți, plus tavanul și podeaua, așadar tot ce e spațiu, se iluminează deodată de flăcările tale: rîsul tău, ochii tăi, părul tău. Tot ce am filmat împreună în cei doi ani și jumătate ai iubirii noastre, de la începutul lui 2018 până la jumătatea lui 2020. Plimbări inocente prin centrul Sibiului, un picnic deasupra cimitirului din Cisnădioara, ziua ta de naștere de la sfîrșitul lui septembrie, sărbătorită doar de noi doi, singuri în casa săsească din Cisnădioara a prietenului tău Maurer, micile noastre drumeții prin Făgăraș și Piatra Craiului, luna de rezidență petrecută la Berlin. Cîteva sute de filme pure și caste, cîteva mii de poze pure și caste”). De aici încolo cititorul înțelege că va urmări această poveste de dragoste de care-și amintește personajul principal, pînă cînd virusul vine printr-o pisică și i-o ia pe Camille pentru totdeauna, lăsîndu-i-o doar ca amintire și prin aceste filmulețe.
Toate personajele sînt foarte bine prinse, descrise și definite, nu numai personajele principale. Fascinanți sînt și Vali Deleanu, colegul și prietenul lui Ducu, șeful departamentului de la Franceză, mare crai, fostul iubit al lui Camille, și Patrick, tatăl lui Camille (personaj fermecător și din povestirile lui Camille, și în realitate), și Rayan & Sylvie, ultimii amanți ai lui Patrick, dar și ucigașii lui, și Cristela, nonconformista de la chioșcul din Cisnădioara, și Farinelli, care a venit la Cisnădioara să-l vîneze și să-l mănînce pe Ducu, și pisicile Angsti și Gieri, și maimuța bonobo Jurek, și Teuța, asiata născută în Paradis.
Romanul cuprinde și un consistent și interesant jurnal de călătorie, pentru că, după moartea lui Patrick, Camille hotărăște să-i toace cît mai repede averea, ca un fel de răzbunare pentru frustrările prin care a trebuit să treacă din cauza lui – și e vorba de incredibil de mulți bani, făcuți în Franța și România post-ceaușistă. Cumpără un glob în care aruncă un glonte de plastic și unde nimerește acolo se duc. Așa vizitează Tbilisi, Moscova, Bolivia, Baltimore, Anatolia, iar cînd nimerește Sibiul începe și pandemia. Călătoria prin Muntenegru mi-a amintit de călătoria noastră prin Muntenegru, practic pe marginea prăpastiei, la cîțiva centimetri de hăul imens și de moarte, cînd am fost, de Paște, în Dubrovnik cu mașina. Pînă atunci nu-mi fusese frică de înălțime… Fiindcă drumurile prin Muntenegru sînt pe marginea prăpastiei și nu ai cum să depășești, iar Ducu mergea prea încet și ceilalți șoferi îi înjurau, Camille folosește – cu zîmbetul Andreei Marin pe față – toate cele cinci caiete de înjurături românești adunate în copilăria bucureșteană, așa scăpînd de bullying-ul de la școală (exemplele sînt, într-adevăr, îngrozitoare, așa cum sînt și fragmentele cu canibali, canibalism și vînatul de oameni, și canibalii, și victimele fiind de toate vîrstele și sexele).
După ce Corona Virusul omoară aproape toată populația planetei, rămîn doar două tipuri de oameni – acești supraviețuitori din Paradisul fabricat, care încearcă să reconstruiască umanitatea, și vînătorii canibalizați ai celor care au supraviețuit, cam ca-n „Drumul” lui Cormac McCarthy. Aici Radu Vancu povestește despre post-uman și despre cum cele mai inumane ființe sînt tot oamenii, care ajung să-și vîneze semenii și să-i mănînce ca pe niște animale – și aici avem poate cele mai crude pagini din literatura română, fiindcă e și cu copii și femei & și aici scriitorul descrie amănunțit și detaliat acțiunile.
Cartea are și – cum altfel? – fragmente poetice, și multe bucăți autobiografice, așa că veți găsi în ea și România ultimilor 30 de ani, de la mineriade la protestele anti PSD, de la viața universitară și scriitoricească la mișcarea socială „Vă vedem din Sibiu”, trecînd prin foarte multe detalii artistice și sociale, protagonistul cărții fiind un intelectual aproape la fel de fin și erudit precum Radu Vancu.
Așadar, „Paradis” de Radu Vancu e un roman 18+, distopic, de dragoste, despre (in)umanitate și despre cum Paradisul e și Infern, iar Infernul e și Paradis, cum nu se poate unul fără celălalt, dacă e implicat omul. Un roman care se citește cu cea mai mare plăcere sau cu groază, din care ar ieși un film extraordinar, dar parcă Tarantino a zis că a renunțat la cinematografie (pentru literatură)… Lectură plăcută și utilă!
Radu Vancu, „Paradis”, Editura Polirom, 2025
