După un 2021 reținut — nah, an pandemic —, Oscarul revine în forță. Anul acesta au ieșit multe filme bune, unele amânate dinainte de pandemie (West Side Story, Bond 25, Dune), altele pe filiera de streaming — Netflix, Amazon, Apple+. Interesant, la categoria cel mai bun film, unde de câțiva ani încoace nu mai sunt cinci, ci zece filme, apare japonezul Drive My Car și CODA — un film Apple+ despre surdo-muți. Toate nominalizările aici. Insist pe nominalizări pentru că ele sunt aproape la fel de importante ca premiile Oscar în sine. E un joc al puterii, al influențelor, lobby și șansă, voturile pot fi imprevizibile.
Power of the Dog/În ghearele câinilor (12 nominalizări, despre el am scris în recomandarea mea aici). Un record absolut pentru Netflix care are din nou șansa de a lua premiul pentru cel mai bun film, după Roma (2018) și The Irishman (2019). Ambele au avut câte 10 nominalizări și Roma a luat trei Oscaruri, film venit tot pe filiera festivalului de film de la Veneția, la fel ca The Power of the Dog. Tot Netflix are în competiție The Lost Daughter/Fiica ascunsă, debutul în regie al actriței Maggie Gyllenhaal cu trei nominalizări, dar de primă mărime — actriță în rol principal — Olivia Colman și în rol secundar Jessie Buckley, scenariu adaptat (după romanul Elenei Ferrante) și filmul despre care s-a vorbit într-una la Crăciun, Anul Nou și un pic după, Don’t Look Up/Nu priviți în sus — 4 nominalizări — cel mai bun film, montaj, muzică și scenariu original — unde poate să câștige. Și muzicalul Tik…Tik BOOM cu trei nominalizări, iar la categoria film străin, È stata la mano di Dio/Mâna lui Dumnezeu, al lui Paolo Sorrentino.
Urmează Dune, nominalizat la 10 categorii, mai ales tehnice, scenariu adaptat și muzica lui Hans Zimmer, dar nu și regia lui Dennis Villeneuve… Despre Dune am scris aici.
West Side Story/Poveste din cartierul de vest — remake-ul lui Steven Spielberg. Sau să-i zicem reimaginare, cu 7 nominalizări. Imagine superbă de Janusz Kaminski, dar el are deja două Oscaruri.
King Richard, 6 nominalizări — despre tatăl jucătoarelor de tenis Venus și Serena Williams, prilej pentru Will Smith să ia în sfârșit Oscarul, deși merita mai mult pentru Ali (2001), iar Benedict Cumberbatch merită să îl primească mai mult ca el (pentru The Power of the Dog). Dar Smith e la a treia nominalizare și e apreciat de votanții AMPAS (Academia de Film care dă Oscarurile).
Nightmare Alley/Aleea groazei — la noi în cinema abia pe 25 februarie! 4 nominalizări, omis la regie — Guillermo Del Toro, actor în rol principal, Bradley Cooper excelent, muzică Nathan Johnson și eventual scenariu adaptat, probabil va lua premiul pentru imagine, superbă, a danezului Dan Laustsen, iar Del Toro are Oscarul pentru The Shape of Water/Forma apei.
Licorice Pizza — 3 nominalizări. Filmul lui Paul Thomas Anderson e nominalizat la categoria cel mai bun film, regie și scenariu, dar se pare că Bradley Cooper face aici un rol extraordinar, omis din nou (după cel din Nightmare Alley) de AMPAS.
Direct de la Cannes: 3 filme, japonezul Drive My Car (premiul de scenariu) — patru nominalizări, norvegianul The Worst person in the World (premiul pentru cea mai bună actriță), nominalizat la două categorii — acum și la noi pe ecrane! și Flee, documentar de animație danez, el la 3 categorii. Flee marchează un record inedit, e nominalizat la categoriile documentar, animație și cel mai bun film străin, dar aici probabil va câștiga Drive My Car.
Bond 25: No Time To Die e nominalizat la 3 categorii: pentru cel mai bun sunet, cele mai bune efecte vizuale și cel mai bun cântec, piesa lui Billie Eilish — favorita mea —, care sper să și câștige. Despre Bond am scris aici.
Ar mai fi de povestit la actorie. Denzel Washington la a noua nominalizare pentru Macbeth-ul lui Joel Coen (The Tragedy of Macbeth), film Apple+ care are trei nominalizări, inclusiv pentru imaginea extrem de specială, alb-negru, de Bruno Delbonnel. Apoi Javier Bardem și Nicole Kidman care sunt Desi Arnaz și Lucille Ball în filmul lui Aaron Sorkin produs de Amazon, Being the Ricardos. Jessica Chastain pentru The Eyes of Tammy Faye, un alt biopic. Și Andrew Garfield, care e excelent în musicalul biografic despre Jonathan Larson (autorul muzicalului de ultra-succes Rent), Tik…Tik BOOM de Lin-Manuel Miranda, care este și autorul cântecului din Encantado, favoritul secțiunii de animație.
Penelope Cruz pentru rolul din filmul lui Pedro Almodovar, Madres paralelas/Mame paralele, nominalizat și pentru muzica lui Alberto Iglesias. În cinematografele românești din 1 aprilie 2022.
Și Kristen Stewart în rolul prințesei Diana din Spencer al lui Pablo Larrain. După Olivia Colman în The Lost Daughter (care însă a luat Oscarul pentru The Favourite), Stewart face un rol magnific, însă șansele ei sunt mici. Nicole Kidman, chiar dacă mai are un Oscar (pentru The Hours, în 2003), e la a cincea nominalizare și favorita categoriei.
Premii Oscar omagiale: Samuel L. Jackson, Elaine May și Liv Ullmann.
Danny Glover — premiul Jean Hersholt pentru activități umanitare.
Recordurile ediției 94
Jane Campion, prima femeie regizoare nominalizată de două ori! Incredibil, câtă diversitate.
Prima oară pentru Pianul în 1994, la paritate cu Steven Spielberg pentru Lista lui Schindler, care a câștigat atunci, acum pentru The Power of the Dog, sunt din nou concurenți! Sunt sigur că Jane Campion va primi un Oscar care va fi istoric! Numai două femei au primit până acum premiul pentru regie, Kathryn Bigelow pentru The Hurt Locker (2010) și Chloe Zhao pentru Nomadland (2021). Steven Spielberg, singura personalitate nominalizată în 6 decade diferite, din anii ’70 până acum!
Kenneth Branagh, singura personalitate nominalizată la 7 categorii diferite de Oscar. Pe lângă cele 5 anterioare— regizor (Henry V, debutul său regizoral din 1989), actor (Henry V), actor în rol secundar (My Week With Marilyn), scenariu adaptat (Hamlet), scurt-metraj (Swan Song) se adaugă scenariul original și producător la Belfast, filmul său autobiografic alb-negru (șapte nominalizări).
Omise/omiși cu totul
The French Dispatch (Wes Anderson), Lady Gaga și Jared Leto în House of Gucci, Jennifer Hudson în Respect (biografia Arethei Franklyn), Ben Affleck în The Tender Bar (Amazon). O listă cu filmele nenominalizate este aici.
A 94-a ediție a premiilor Oscar va avea loc pe 27 martie 2022 la Los Angeles la Hollywood Dolby Theatre. May the best film win!