După ce-a publicat romanul Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici, editat de Humanitas în colecţia 821.135.1 – Scriitori români contemporani, coordonată de Andreea Răsuceanu, Dumitru Crudu a mai editat un roman la Editura Cartier, Margareta noastră (despre care am scris aici), şi acum iată-l pe fiul rătăcitor revenit la aceeaşi colecţie de la Humanitas cu volumul de proză scurtă „Ora cinci și șapte minute”, care poate fi citit şi ca roman, mai ales că are şi o temă principală, şi un protagonist foarte bine definit.
În Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici avem povestea unei familii care recompune din cioburi biografice istoria recentă a Basarabiei. Toate textele sînt de pe 28 iunie (din 1940 pînă în 2018), ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici, dar şi ziua în care „trupele sovietice eliberează Basarabia”. Astfel, textele social-literare, care recompun atmosfera acelor ani, se folosesc perfect şi de istorie & factorii care au schimbat istoria – cel de-al II-lea Război Mondial, foametea de după război, deportările, primăvara de la Praga, turnătorii KGB-işti, Armata Sovietică, explozia de la Cernobîl, războiul de pe Nistru, Moldova post-sovietică, la fel de comunist-socialistă ca înainte de 1989, emigrările. Deşi e o carte foarte serioasă şi dură, între paginile căreia se sparg cam toate destinele, Dumitru Crudu face loc şi umorului, şi (auto)ironiei, şi istorioarelor haioase şi pline de viaţă şi tîlc, încît cititorul aproape că nu-şi dă seama cum trece din 1940 în 2018 (şi invers, totodată). Un roman istoric, dar şi de familie, care ocupă un gol imens şi care se citeşte cu mare interes.
Margareta noastră este un roman experimental şi existenţial al lui Dumitru Crudu, care îi dă cititorului posibilitatea să-şi aleagă sfîrşitul cărţii, apoi îl lasă să citească şi textele protagonistului (Colea Iaruşevschi), numite „Anexe”. În textul explicativ dinaintea romanului Dumitru Crudu spune că a scris această carte pornind de la cîteva întîmplări trăite alături de poetul Eugen Cioclea, iar protagonistul, deşi în roman e şi un personaj Dumitru Crudu, seamănă atît de mult cu Dumitru Crudu, încît multă lume va citi romanul încercînd să descopere cine e personajul ăla sau ăla sau ăla. Dar, vorba lui Etgar Keret, nu aşa funcţionează o proză. Un roman despre ultimele zile din viaţa unui poet rebel, Marius Terebnea, despre moartea şi, mai ales, despre viaţa unui poet extraordinar, unicul scriitor care şi-a apărat patria cu arma în mîini, un mare iubitor de frumos, care, murind, o lasă pe Margareta lui, cea mai frumoasă femeie din Chişinău, pe mîinile tuturor scriitorilor din Moldova, căci toţi sînt sau au fost îndrăgostiţi de ea. Şi, nu în ultimul rînd, romanul e despre viaţa scriitorilor de la Chişinău, căci vom găsi acolo multe personaje-tip, care seamănă cu un anumit fel de scriitor, care trec prin experienţe deosebite, mai mult sau mai puţin bahice (de exemplu, Terebnea nu e nici o clipă treaz în carte, doar beat şi beat pînă la inconştienţă şi chiar pînă la moarte). Despre plăcerea măruntă a unui fost profesor, acum paznic la Uniunea Scriitorilor, despre un spectacol ratat din motive politice, despre Podul de Flori, şarlatanie, foame, vise, un roman de iubire şi, în sfîrşit, despre lumea literară.
Ora cinci și șapte minute e un volum de proză scurtă care se adună, text cu text, într-un roman cu foarte multă acţiune, care se leagă firesc şi cursiv, şi cu personaj principal, scriitorul Alexandru, care e şi ziarist, şi profesor de istorie. Alexandru îşi pierde tatăl de foarte mic, în 1992, la Tiraspol, unde plecase să-i transmită un mesaj lui Ilie Ilaşcu, erou al războiului moldo-rus din Transnistria, dar a fost prins de soldaţii ruşi, torturat, ucis şi aruncat în Nistru („Bespoşceadnîi i-au spus pe data de 28 iunie 1992, cînd a schingiuit fără milă un poliţist, cu fierul de călcat, băgat în priză, pe burtă, încolo şi încoace, pînă cînd i-a jupuit toată pielea, ridicînd un nor de aburi însîngeraţi deasupra bărbatului ăluia din Flutura. Poliţistul a murit în chinuri îngrozitoare sub fierul ăla de călcat încins. Bespoşceadnîi îi cerea un singur lucru: să-i divulge cu ce mesaj mergea el la Ilie Ilaşcu acasă, dar pentru că îngeraşul nu voia să verse ce avea în guşă, îl călcă cu fierul ăla dogoritor pe picioare, pe burtă, pe piept, pe buci, pînă îl omorî. Apoi îl azvîrli în Nistru”). Alexandru, precum şi multe alte personaje din carte, e din Flutura (de unde e şi scriitorul Dumitru Crudu) şi îl divinizează de mic pe profesorul de istorie, atît de mult, încît nu doar că-i place istoria, ci o studiază şi la universitate, apoi devine şi el prof de istorie (după care află, de la bunicu-so, că acest „zeu” l-a turnat la securitate pe bunicul său şi pe alţi consăteni, care au ajuns deportaţi în Siberia – dar toate personajele cărţii sunt, pînă la urmă, controversate).
Romanul porneşte chiar cu începutul războiului din Ucraina, ora cinci și șapte minute fiind ora la care Rusia a invadat mişeleşte Ucraina (24 februarie 2022), ţară pînă atunci frăţească, dar pe care au mai supus-o foametei după cel de-al II-lea Război Mondial, apoi au mai zdrobit-o şi-n 2014, cînd le-au luat Crimeea şi au distrus Donbasul. Ora cinci și șapte minute e poate cea mai crudă şi mai feroce carte din literatura română, fiind despre atrocităţile şi grozăviile războiului – făţiş, mascat sau nedeclarat, aceleaşi personaje apărînd în toate războaiele de după căderea URSS-ului, din Cecenia, Georgia, Transnistria şi acum Ucraina, dar şi din Chişinăul „paşnic”, condus de politicieni corupţi & analfabeţi şi de mafioţi – şi unii, şi alţii rusofoni & KGB-işti. Deşi se adună într-un tot întreg, fiecare textuleţ are cap-coadă, poveste, acţiune şi de cele mai multe ori sfîrşiturile sînt îngrozitoare – cu crime, sinucideri, şantaje, adultere, violuri, trădări, răpiri, reglări de conturi, luări de mită, înscenări, execuţii, dispariţii, exilări… Dar cele mai reuşite texte rămîn cele psihologice. Doar citind cartea lui Crudu vei putea înţelege cum ruşii „paşnici”, de la ei de acasă, pot fi şi mai îndoctrinaţi decît cei cu arma în mîini, care distrug şi ucid (vezi „Cadoul Nadiuşei”, unde soţia de acasă e vocea propagandei ruse, creieraşul spălat cu kgbizin). În alt text, „Dar atît de tare m-au bătut atunci”, vezi cum FSB-ul te poate convinge să treci de partea lor fără să-ţi atingă măcar un fir de păr – şi asta printr-un prieten de-al tău, consătean, coleg de muncă, mare patriot. Alexandru e răpit din Chişinău şi dus la Tiraspol, unde e aruncat într-o celulă goală-goală, fără nici un obiect în ea, doar cu două tablouri pe pereţi – unul al lui Stalin şi unu – al lui Putin. La un moment dat a intrat Emil, prietenul lui din Flutura, veteran al războiului moldo-rus din 1992, coleg de redacţie la Europa Liberă, care a fost şi el răpit de ruşi, mare patriot şi organizator de mitinguri anti-Putin. Îi povesteşte cît de mult a fost bătut el cînd a fost răpit de-adevăratelea, că răpirea de care ştie Alexandru e o înscenare, că ruşii aveau nevoie de un lider care să-i asmută pe oameni împotriva lui Voronin, să-i facă loc lui Dodon. După ce-i arată cicatricile de pe faţa sa în urma acelor torturi, îi spune că şi el va păţi la fel dacă n-o să accepte să colaboreze cu ei, iar dacă n-o să accepte, o să dispară în închisorile ruseşti din Transnistria şi asta e. Iar la sfîrşit îi spune că se grăbeşte, că are o întîlnire la un restaurant din Chişinău cu fosta nevastă a lui Alexandru, cu care are o relaţie fericită. Alexandru zice că acceptă, că cel mai tare îi e frică de bătaie, plînge în hohote, se tîrăşte pe brînci, ca un animal, de la un tablou la altul, îşi acoperă urechile să nu mai audă gemetele şi urletele de dedesubt, unde Emil îi spusese că e cea mai bestială închisoare din Tiraspol, unde a fost şi el schingiuit. La un moment dat, „uşurel, uşa se deschise şi cineva de pe hol îi spuse că e liber şi că poate să plece”. Un text de o intensitate teribilă, o spălare de creier înfricoşătoare, îngrozitor de eficientă şi simplă, comparabilă doar cu ocupația Crimeei.
În R. Moldova teroarea e asigurată de alianţa dintre FSB-iştii cu sediul (& puşcăriile) în Tiraspol, politicieni precum Dodon şi bandiţi precum Tătuca, ăla care intră peste Alexandru în casă, fugind de alţi bandiţi, iar după ce acesta e nevoit să-l salveze, îi ia totul – vila şi maşina socrilor, coniacul şi banii, soţia, apartamentul.
Iar în Ucraina armata rusă e condusă de de-alde Bespoşceadnîi, care comit cele mai îngrozitoare atrocităţi: ucid, distrug oraşe, sate, familii, relaţii, destine, violează fete, femei, bătrîni, bebeluşi, schingiuiesc – şi asta cu cea mai mare plăcere („toată lumea îl poreclise Bespoşceadnîi, pentru a arăta că ferocitatea şi cruzimea sa nu aveau egal. El niciodată nu-şi împuşca prizonierii, pentru că aşa ar fi avut parte de o moarte uşoară, el prefera să-i căznească, supunîndu-i la nişte chinuri înfiorătoare şi prelungindu-le la infinit agonia. Avea răbdare şi timp pentru asta. Cea mai mare plăcere a sa era să-şi adune camarazii şi să-şi desfigureze victimele în faţa lor, şi ei veneau ca la un spectacol. Un spectacol regizat de Bespoşceadnîi însuşi” – găsiţi exemple concrete cu „spectacolele” lui Bespoşceadnîi, din toate zonele unde şi-a băgat coada armata rusă, în carte, credeţi-mă că-s foarte greu de citit, nu şi de copiat).
Dacă vreţi să aflaţi ce le mai rezervă acestor trei personaje soarta – citiţi Ora cinci și șapte minute, o carte social-politică şi psihologică mult prea actuală, despre războiul de la graniţă, despre partea întunecată a Chişinăului, cu personaje de neuitat, scrisă impecabil cap-coadă. Lectură utilă!
Dumitru Crudu, Ora cinci și șapte minute, Humanitas, 2022
