„Ochelarii cu ramă de aur” de Giorgio Bassani m-a atras din mai multe motive:
(1) cînd a apărut, tocmai scrisesem și eu o proză despre ochelari (& capacul de la aparatul foto), „Capacochelarii”, publicată în antologia „Garderoba” (Paralela 45),
(2) romanul e publicat de Anansi. World Fiction, unde apar doar super cărți,
(3) nu mai citisem nimic de Giorgio Bassani,
și (4) nu e cărămidă care să te sperie & respingă, ci, dimpotrivă, e o cărticică care te îmbie s-o iei în brațe.
Giorgio Bassani e un scriitor italian contemporan, care s-a născut în 1916 la Bologna, dar și-a petrecut copilăria și tinerețea la Ferrara, unde are loc și acțiunea cărții „Ochelarii cu ramă de aur”. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Bologna în 1939, în ciuda legilor antisemite promulgate în Italia în 1938. A activat în rezistența antifascistă, motiv pentru care a fost arestat și întemnițat în 1943, dar a fost eliberat imediat după ce și-a pierdut puterea Benito Mussolini. Apoi a fost directorul editorial al editurii Feltrinelli, unde a publicat, printre altele, romanul „Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa (tradus și publicat în România la Humanitas Fiction). A murit în 2000, înmormîntat în cimitirul evreiesc din Ferrara. La Anansi. World Fiction i-a mai apărut romanul „Grădinile Finzi-Contini”.
„Ochelarii cu ramă de aur” de Giorgio Bassani este un micro-roman metonimic, care prin soarta unui om ilustrează o categorie întreagă de oameni, într-o anume perioadă social-politică – evreii, eventual homosexuali, în timpul fascismului.
Acțiunea are loc din 1919 încoace, imediat după Primul Război Mondial, cînd tînărul și distinsul doctor Athos Fadigati vine din Veneția în orașul Ferrara. Mai degrabă a fugit din Veneția decît a venit de plăcere, pentru că nu mai suporta să locuiască acolo într-o casă mare, în care i-a văzut cum i s-au stins părinții, apoi o soră dragă.
În 1925 e deja bine înfipt în Ferrara, fiind director al secției de nas-gît-urechi din spitalul de stat, apoi și-a deschis și o clinică particulară, care i-a uimit și încîntat pe omenii din Ferrara. Era un adevărat domn, cu ochelari cu ramă de aur, și se comporta exemplar, un profesionist desăvîrșit, simpatic, empatic, binevoitor, priceput și extrem de îndrăgit de locuitorii orașului. La ora 9 era deja în spital, unde lucra pînă pleca și ultimul pacient, după care nimeni nu mai știa ce face acest bărbat invidiat și iubit. Iar gura lumii se întreba de ce nu-și face o familie, că tînăr era, frumos era, respectat și bogat era. Lui îi plăcea să se ascundă în mijlocul mulțimii, noaptea putea fi văzut în vreun cinematograf, în ultimele rînduri, din cînd în cînd ieșea în afara orașului – la teatru sau la operă. Abia după zece ani a apărut versiunea că ar fi „din ăla”, de altă orientare sexuală, deși era extrem de discret și nu a lăsat nimic de bănuit în acest sens.
Narațiunea e la trecut, iar narator e un personaj care era copil cînd a venit doctorul în oraș. Își amintește întîmplări cu doctorul din copilăria și adolescența sa, din cabinetul lui medical sau de la mare. Cînd naratorul e deja student, se întîlnesc la Bologna și în tren spre Bologna și înapoi, unde doctorul se împrietenește cu grupul lui de studenți. La mare a venit cu un tînăr care pleca mereu la două surori de pe altă plajă, pînă a ieșit cu scandal. Ăla, fiind tras la răspundere, i-a dat un pumn în ochelarii lui cu ramă de aur, l-a jefuit, luîndu-i totul, de la mașină și bani la pasta de dinți, și a dispărut.
Promulgarea legilor rasiale îi înspăimîntă și pe părinții naratorului, și pe doctorul Fadigati, toți fiind evrei italieni. Cînd îl întîlnește, într-o noapte, pe doctor, află că a fost dat afară din spital fără nici un motiv, la cabinetul particular mai mereu e gol, iar după experiența din vară nu se mai poate suporta, așa că „pentru mine nu mai e nimic de făcut!” S-au plimbat prin noapte, iar după ei s-a tot ținut o cățea. Iar cînd au vorbit ultima oară la telefon, i-a povestit că n-a putut să n-o hrănească și să n-o primească în casă…
În fine, chiar din primul paragraf al cărții aflasem că soarta doctorului va fi tragică. Ce s-a întîmplat concret cu el aflați dacă citiți cartea pînă la capăt – se citește repede, cu interes și plăcere. Un roman în care vedem clar că omul e sub vremi, cum ne anunțau și cronicarii moldoveni, pentru că „deșertăciunea deșertăciunilor, toate sînt deșarte”.
(Și, da, am găsit moto pentru proza mea cu ochelarii: „Lentila stîngă a frumoșilor lui ochelari cu ramă de aur era fisurată de două crăpături subțiri”).
Giorgio Bassani, „Ochelarii cu ramă de aur”, Anansi. World Fiction/Trei, 2024. Traducere de Rodica Locusteanu
Fotografii de Mihail Vakulovski.
