12 Octombrie 2016. România, Sibiu. Cel mai european oraș din această țară. Un pui de urs este alergat de câteva zeci de jandarmi, polițiști și vânători. Speriat, lipsit de apărare, hăituit, încearcă să sară un gard din fier. Căuta o salvare pe care oamenii statului nu erau dispuși să i-o ofere. Imaginea cu ochii lui în timp ce murea, împușcat cu lașitate din spate, ar fi trebuit să miște inimile celor care, în teorie și în acte, apără și iubesc animalele. Logic, nu le-au mișcat. Au urmat niște scuze ieftine și, dacă nu mă înșel, o demisie care oricum nu conta.
Din acel octombrie și până acum au trecut 5 ani și nu există săptămână în care la TV să nu auzim despre încă o luptă între urși și oameni. Un război pentru supraviețuire care se încheie mereu cu moartea celor fără vină. Nimeni nu știe cu exactitate câți urși există în pădurile din România, bine, nimeni nu știe clar nici măcar câte păduri mai există în care omul și bestia politică să nu fi făcut prăpăd. Azi vedem o pădure, ceva copaci, mâine ele vor ajunge cherestea, bani buni pentru băieții mereu prea deștepți pentru noi. Fără păduri în care să se ascundă, să vâneze, urșii devin vizibili mai ales când proprietarii de pensiuni îi ademenesc cu mâncare pentru ca turiștii să aibă ce poza sau de gunoi aruncat peste tot de… ghici cine? Bingo, tot de oameni. Urșii vin să-l curețe și iar suntem unici în Europa, avem mai mulți urși gunoieri decât urși sălbatici.
Pentru mine, Wild Romania este cu siguranță cel mai bun documentar făcut vreodată despre noi. Un documentar în care România nu este văzută ca patria interlopilor, a hoților sau a cauzelor pierdute. Ni se arată o Românie cu peisajele ei atât de frumoase, care ar trebui să atragă turisti sătui de orașe îmbâcsite, de clădiri, masini, aglomerați. Pe lângă peisaje, Wild Romania înseamnă și lupi, râși, urși, un ecosistem în care cel mai puternic învinge pe cel slab și fără apărare. Și cel mai puternic, în România, de obicei are în spate o carabină, în buzunar o autorizație falsă de vânătoare și în cont multe mii de euro cu care să poată cumpăra ce românul vinde. Viața altora!
Martie 2021. O primăvară rece ca o iarnă ce a lipsit la apelul din decembrie. Oamenii simpli poartă măști și adeverințe în buzunar pentru a declara, pe proprie răspundere, că nu se deplasează prea mult de lângă casă. În acest timp, un pseudo prinț cu nume imposibil de reținut din Austria se laudă pe pagina sa de FaceBook că tocmai a împușcat cel mai mare urs din Europa. Locația? Covasna, încă România, și nu oriunde, ci taman într-o arie protejată de o lege pe care doar fraierii o respectă. Arthur era o namilă blândă de 17 ani, un urs pe care nimeni nu-l reclamase vreodată că ar fi atacat animalele domestice ale localnicilor. Singura lui vină: că eramare și că un primar-un sfe de Ocol Silvic și un polițai au decis că pentru vreo 15.000 de euro vor găsi un cioban care să jure că un urs i-a furat o oaie din ocol. Un urs care nu putea fi Arthur, pentru că el era monitorizat și nu ieșise din zona lui de regat. La fel ca în cazul puiului de urs executat la Sibiu, și pentru Arthur au fost făcute investigații, s-a creat chiar și o comisie, fetișul politicienilor români când vor să se spele pe mâini de răspundere. Comisie care a concluzionat că Arthur nu trebuia ucis, dar și că avem prea mulți urși. Deci liber la vânătoare!
În urmă cu câteva zile, un pui de urs a fost prins într-o capcană pusă de braconieri, localnicii au chemat jandarmii care au adus un medic veterinar ce ar fi trebuit să tranchilizeze ursulețul și să-l relocheze în pădure, departe de oameni. D doar că nu s-a întâmplat așa. Puiul de urs a fost cărat vreo 200 de metri mai departe de lațul în care se agățase. Speriat, a revenit la marginea satului. Ce a urmat este de nepovestit. Un film grotesc în care niște brute ucid fără pic de milă bietul animal prea speriat și prea mic să poată alerga din calea monștrilor care nu vor să ierte intrusul din bătătură, intrus ce, odată, era stăpân pe acele locuri.
Hăituiți, flămânzi, lăsați fără adăpostul pădurilor, urșii devin prezențe constante în satele sau chiar orașele de la poalele munților. În urma lor rămâne sângele celor care nu au nicio vină. Pentru că și vacile, porcii, oile sătenilor vânate de urși sunt tot victime inocente ale acestui război între om și urs. E un adevărat măcel al inocenților, o ură față de codrul ce, odată, înainte de a trăi noi în lumea banilor, era frate cu românul.
Veți spune că din fața unui calculator, departe de locurile în care urșii pot fi un pericol, e simplu să iei apărarea bestiilor blănoase. Poate este adevărat, nu știu cum este să te trezești dimineața și să fie ursul în pragul casei. Dar mă întreb: câte dintre aceste case au fost construite pe teritoriul acestor animale? Se spune că urșii s-au înmulțit necontrolat în ultimii 30 de ani, că avem cea mai mare populație din toată Europa, dar nu se spune că cel puțin 40% dintre pădurile care existau acum 30 de ani s-au transformat azi în vile sau pensiuni construite pe teritoriul urșilor, în conturi bancare grase alimentate din defrișări sau braconaj.
Otrăvind apele, tăind pădurile, ucigând animalele sălbatice, România devine pustie. O țară care se laudă cu procentul mare de oameni creștini și iubitori, dar care în realitate împrăștie ură, lașitate, nepăsare. Deși ar putea rezolva problema urșilor prin legi care să transforme multe zone montane în parcuri naționale, protejate de legi care să interzică vânătoarea, prin îngrădirea cu garduri electrice, așa cum se întâmplă în țările civilizate, românii preferă să transforme ursul într-un dușman pe care mulți și-l doresc exterminat, transformat în amintire, la fel ca pădurile și apele.
