Virginia Woolf, una dintre cele mai importante scriitoare ale secolului XX, a scris romanul „Doamna Dalloway” într-o perioadă în care literatura trecea prin transformări radicale. Publicat în 1925, acest roman a marcat o schimbare semnificativă în modul în care Woolf aborda narațiunea și tema timpului, fiind considerat o piatră de temelie a modernismului literar.
Când și de ce s-a născut ideea
După Primul Război Mondial, lumea s-a schimbat profund, iar literatura a început să reflecte această nouă realitate. În locul narațiunilor tradiționale liniare și a eroinelor tipice, scriitorii moderniști precum Woolf, James Joyce și T.S. Eliot au explorat teme ale alienării, instabilității și subiectivității. Modernismul literar s-a născut ca reacție la o societate în care certitudinile de dinainte de război dispăruseră, iar artiștii au început să exploreze mai mult conștiința.
Virginia Woolf, la fel ca mulți dintre contemporanii săi, a fost profund afectată de această schimbare a valorilor și perspectivei asupra lumii. În perioada în care a scris „Doamna Dalloway”, Woolf experimenta noi forme narative, explorând profunzimea gândurilor și emoțiilor personajelor sale.
Ea a ales să se concentreze asupra unei singure zile din viața Clarissei Dalloway, o femeie din înalta societate londoneză, care organizează o petrecere. Deși acțiunea este aparent simplă, romanul devine o explorare complexă a conștiinței, a timpului și a modului în care oamenii interacționează cu trecutul și prezentul lor.
Într-unul dintre fragmentele din jurnalul său, Woolf notează o idee centrală din „Doamna Dalloway”:
Vreau să scot la suprafață viața, mintea și gândurile într-un flux continuu, ca și cum ar fi totul o singură conștiință.
Aceasta a fost intenția sa principală în scrierea romanului, anume să exploreze interioritatea personajelor sale și să ofere o imagine cât mai detaliată a gândurilor și emoțiilor care trec prin mintea lor.
Virginia Woolf a înțeles că gândurile, amintirile și impresiile unei persoane nu urmează o structură liniară, ci sunt fragmentate și în continuă mișcare. Astfel, în „Doamna Dalloway”, Woolf a ales să adopte o tehnică narativă cunoscută sub numele de fluxul conștiinței, care permite cititorului să pătrundă direct în mintea personajelor și să urmărească modul în care acestea își trăiesc fiecare clipă.
Această tehnică narativă, combinată cu dorința de a surprinde complexitatea vieții interioare, a dus la crearea unui roman care explorează teme profunde precum identitatea, timpul, moartea și traumele războiului.
Clarissa Dalloway, deși aparent o femeie superficială și preocupată de viața socială, este de fapt un personaj extrem de complex.
Rolul lui „Ulise”
În momentul în care Woolf a scris „Doamna Dalloway”, „Ulise”, de James Joyce, un alt roman în care acțiunea are loc într-o singură zi, era deja recunoscut ca una dintre cele mai importante lucrări moderniste.
Publicat în 1922, „Ulise” este un roman monumental, care urmărește o zi din viața lui Leopold Bloom în Dublin. Ambele romane explorează, prin tehnica fluxului conștiinței, realitatea interioară a personajelor și se desfășoară pe parcursul unei singure zile.
Deși Virginia Woolf a fost impresionată de ambițiile lui Joyce, ea a avut și critici față de stilul său. În jurnalul ei, Woolf îl descrie pe Joyce ca fiind „un scriitor extrem de talentat”, dar a considerat „Ulise” drept un roman „obscen” și „nepoliticos”. Ea simțea că Joyce exagera în unele aspecte și că romanul său era prea preocupat de detalii triviale și realiste, în detrimentul unei introspecții mai subtile.
Cu toate acestea, Woolf nu a putut ignora impactul „Ulise” asupra literaturii și a tehnicii narative moderne. „Doamna Dalloway” poate fi văzut ca un răspuns la „Ulise”, un roman care explorează aceleași teme ale conștiinței și timpului, dar într-un mod mai delicat și mai poetic.
În timp ce Joyce adoptă un stil narativ dens și uneori haotic, Woolf este mult mai lirică și introspectivă în modul în care construiește narațiunea și personajele. Un alt element comun între cele două romane este prezența unei zile obișnuite ca fundal pentru explorarea vieții interioare. În „Ulise”, Joyce folosește ziua de 16 iunie 1904 pentru a explora viața cotidiană a personajelor din Dublin, în timp ce Woolf alege o zi de vară din Londra pentru a urmări gândurile și emoțiile Clarissei Dalloway și ale celor din jurul ei.
Această alegere a unei zile aparent banale reflectă dorința ambilor scriitori de a arăta cât de profundă și complexă poate fi experiența umană în cele mai obișnuite circumstanțe.
Unul dintre cele mai intrigante fragmente din jurnalul Virginiei Woolf despre „Doamna Dalloway” este înregistrat în data de 19 iunie 1923, în care scriitoarea își exprimă ideile inițiale despre roman. Ea a scris:
Îmi vine o idee, o carte despre doamna Dalloway, o zi de vară în Londra. Gândurile curg în paralel, diferite și totuși unificate. Mi-am dat seama că o pot face așa. M-am gândit la timpul petrecut în Kensington și cum totul era o mișcare continuă, un val după altul. Vreau ca romanul meu să fie ca o undă.
Această înregistrare din jurnal ilustrează clar preocuparea lui Woolf de a capta fluxul constant și imprevizibil al conștiinței și al vieții.
„Doamna Dalloway” este un roman care reflectă preocupările adânci ale Virginiei Woolf legate de conștiință, timp și experiența interioară. Scris într-o perioadă de tranziție literară și inspirat de mișcările moderniste, romanul explorează teme universale printr-o narațiune subtilă și inovatoare. Influențele altor mari scriitori moderniști, precum James Joyce, au avut un impact semnificativ asupra stilului său, dar Woolf a reușit să creeze o operă unică, care și-a câștigat locul în canonul literar universal. Prin „Doamna Dalloway”, Virginia Woolf a demonstrat puterea introspecției și a detaliilor aparent minore, transformând o zi obișnuită din viața unei femei înaltă societate într-o meditație profundă asupra vieții, morții și complexității umane.
