Cortina de fier de Vesna Goldsworthy (scriitoare de origine sîrbă, stabilită la Londra) e exact ceea ce spune subtitlul romanului – „o poveste de dragoste”. O poveste de dragoste dinainte de 1989 dintre o fată din Estul Europei (nu se menționează țara, fiindcă „toate țările comuniste trebuiau să fie la fel. În definitiv, socialismul era științific, un experiment repetabil”) și un băiat din Vest (Londra), deci interzisă, inimaginabilă şi aproape imposibilă. Fata, Milena, este „fiica lui tata”, un comunist vechi şi înfocat, al doilea om în stat, vicepreședintele țării. Băiatul este un poet irlandez care locuiește la Londra (Jason).
Milena este o rebelă de mică, care respinge categoric realitatea în care se trezește, chiar dacă uneori e conştientă că totul e în zadar şi că libertatea ei e mai mult imaginară decît reală („Mă duceam la ceremonia de premiere de la sfîrșitul anului numai pentru că știam că absența mi-ar fi fost observată mult mai tare decît prezența. Nu voiam să duc chiar orice bătălie împotriva sistemului doar ca să-i arăt tatei că sînt pe picioarele mele. Cum să te revolți cînd pînă și revolta îți este anticipată?”).
Deşi e fiică de nomenclaturist, ea se opune din răsputeri sistemului pentru care s-a luptat taică-su, care a făcut și pușcărie pentru acţiunile sale social-politice. Fiică-sa e total atipică pentru timpul şi locul în care trăieşte – e vegetariană, anticomunistă și pro occidentală și are un iubit, Mișa, care e și mai anti-sistem, deși e, la fel ca ea, un urmaș direct al conducerii partidului comunist („prietenul ăla al tău, tînărul Kovalski… Tatăl lui e veteran al Războiului Civil din Spania, erou național, maică-sa e prietenă bună cu Margot Honecker, bunica maternă, cu Clara Zetkin. (…) Un pedigree bun, dar e cam nătăntol”). Ăsta se îmbracă exclusiv cu haine aduse din Occident – „un refuz de a aparține Estului”. Dar, fiind luat la armată, se întoarce imediat în capitală să depună jurămîntul, joacă Monopoly și beau alcool, se plictisesc, joacă ruleta rusească și-și zboară creierii.
După moartea lui Mișa, Milena s-a concentrat pe şcoală – n-a mai ieșit cu alt băiat, a învățat foarte mult și foarte bine și a absolvit facultatea mai repede. Mamă-sa visa c-o să devină diplomat, dar Milena a refuzat să intre în politică și s-a făcut traducătoare din engleză, la Institutul de Cercetare a Porumbului.
Sora lui Mișa, cu care n-a vorbit doi ani și jumătate după moartea acestuia, o convinge să-i fie traducătoare unicului poet din Occident care vine la festivalul pe care-l organizează, astfel Milena trăind o a doua relație de iubire, căci Jason îi declară dragoste la prima vedere. Iar cînd ajung în camera lui taică-su, poetul englez e vrăjit de uniformele și medaliile lui, își trage o tunică militară și, după unica lor împerechere „aveam nevoie de o întrerupere de sarcină”.
Atracția fatală de tot ce nu ai
Aici are loc o atracție fatală faţă de opus, de ce nu ai, de străin; în timp ce esticul Mișa cade în mirajul a tot ce e occidental, occidentalul Jason e vrăjit de marxism și de aceste însemne ale puterii comuniste. Avortul nu era interzis în țara Milenei, dar era „singura metodă de contracepție sigură în paradisul nostru proletar, și era disponibil”, în comparație cu România, de exemplu („echilibrul dintre nevoile sexuale ale proletarilor și metodele contraceptive esențiale (aproape nimeni nu avea mai mult de doi copii; nu numai că asta era convenția, dar ar fi fost greu să crești mai mulți în micile noastre apartamente de stat) era realizat într-un mod total funcțional, procedura chirurgicală exemplificînd socialismul științific. În România avortul fusese scos în afara legii pentru a spori natalitatea. Clase întregi de femei trebuiau să se supună unor controale ginecologice regulate pentru a dovedi că nu ascund sarcini. Statul nostru era unul civilizat. Dacă aveai peste optsprezece ani, procedura putea fi realizată prompt într-o clinică locală, fără a fi nevoie de consimțămîntul altcuiva. Nici o parte a acestei fraze nu mi se aplica mie. Făcusem un test de sarcină, dar tata aflase rezultatul înaintea mea”).
Deși vrea şi încearcă, Milena nu-l poate uita pe poetul irlandez, care a insistat s-o ia cu el, apoi i-a tot transmis – inclusiv prin poezie, dar și prin cunoștințe comune – că o așteaptă la el la Londra. Pînă la urmă Milena găsește o metodă să ajungă – și să rămînă – acolo (inventînd o călătorie în Cuba via Londra), se căsătoresc şi, deși nu vor copii, naște gemeni exact de ziua lui taică-su, obține drept de muncă și se angajează (poetul trăiește doar din ajutoare sociale și burse, nu are cum să-i întrețină, iar părinții lui refuză categoric să-i ajute). Trăiesc din banii primiți de acasă, din Est, prin ambasadorul care-i tot urmărește („indiferent de distanță, nu puteam să evadez cu adevărat din țara mea”) sau din ce face Milena ca traducătoare, locuiesc în garsoniere extrem de sărăcăcioase. Trec peste toate greutățile, chiar dacă Milena rămîne o rebelă și-n Occident (umilințele se țin lanț, de la verificarea de la aeroport la interviurile de angajare, Milena revoltîndu-se pe englezi („Pentru mine, asta îi descria pe englezi: fie erau capitaliștii nemiloși din cele mai urîte coșmaruri ale tatei, fie copii mari care se jucau cu bărcuțe ori sonete”), pe legile lor, pe Londra, pe tatăl copiilor ei…), pînă Milena îl bănuiește pe Jason c-o înșeală cu o producătoare & prezentatoare radio. Apoi, află de la aceasta că Jason i-a povestit detalii despre trecutul ei, ceea ce consideră a fi trădare de neiertat, pentru că „în lumea din care veneam, trădarea încrederii era literal o chestiune de viață și de moarte, mai importantă și decît orice infracțiune sexuală” („Mișa avea o imagine cu Infernul lui Dante pe peretele biroului său. Era o gravură venețiană de la începutul secolului al XVI-lea, teoretic nelalocul ei în paradisul lui arhitectural minimalist, dar de fapt cercurile ei alb-negre se potriveau cu geometria simplă a spațiului pe care și-l crease. Punea un disc, ceva lung, repetitiv și enervant pentru securistul care era de serviciu – ar fi putut fi la fel de bine The Dark Side of the Moon sau Stockhausen – și făcea dragoste cu mine, îndelung și încet, pe canapeaua Barcelona. Nu scoteam nici un sunet Mișa și cu mine, în orice caz nimic care să se fi auzit peste muzică, pînă cînd termina de tot. Fără ca măcar să-mi dau seama, am reușit să învăț pe dinafară structura iadului, și acum îmi aminteam totul. Cei care comiteau adulter erau în cercul al doilea. Trădătorii, în al nouălea: nu numai cei care-și trădaseră țara, ci și cei care-și trădaseră orașul, familia, cei care-și trădaseră prietenul cu un sărut. Distincția nu avea nici un sens atunci – căci ce altceva era adulterul, dacă nu o trădare? –, dar acum avea. N-o să-l flatez pe Jason, nici pe mine, exagerînd semnificația trădării lui. N-aveam de gînd să fiu dusă în vreun gulag englezesc sau pusă în fața unui perete de saci cu nisip și executată numai pentru că soțul meu își dăduse drumul la gură despre trecutul meu cu producătoarea lui. Spun doar că am înțeles diferența. Infidelitatea lui nu părea nici pe jumătate atît de crudă ca inconștienta lipsă de loialitate. Acum aveam să-l învăț ce înseamnă cruzimea”).
Cum se termină această poveste de dragoste amară care n-a reușit să dărîme cortina de fier dintre Est și Vest și cum e răzbunarea Milenei aflați dacă citiți acest roman fain, intens, puternic și foarte bine scris (și tradus excepțional de Luana Schidu), carte care, deși abia a apărut de cîteva luni, a fost deja inclusă în The Times Best Books of 2022, The Times Summer Books, Financial Times Literary Editor’s Choice, The Independent Book of the Month, The Tablet Book of the Month, The Guardian Book of the Day, Amazon Kindle Bestseller, Hatchards Book of the Week, LRB Bookshop Book of the Week, LRB Bookshop Best Books of 2022.
Lectură plăcută și utilă!
Vesna Goldsworthy, „Cortina de fier. O poveste de dragoste”, Humanitas Fiction, 2022. Traducere de Luana Schidu
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #6, ediția de iarnă 2022-2023.
