Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2023 și va avea o tematică specială, „AI și cartea!”, fiind vizată crearea de punți între tehnologiile moderne, educație și cultură.
„Focusul ediției de anul acesta este centrat pe tehnologie și pe educație. Ne propunem un format nou, care va include în program mult mai multe dezbateri ce vor avea ca temă probleme actuale cu care se confruntă generațiile tinere și nu doar: tehnologie, AI, realitate augmentată, social media, implicare civică, apartenență la comunități (de gen, religioase, sexuale etc.), educația viitorului etc. La toate aceste dezbateri vor fi invitați specialiști din toate domeniile, universitar, IT, social media influenceri, medicină etc. Ediția de anul acesta are ca motto principal: AI și cartea!. Ne dorim să înțelegem împreună că între tehnologiile moderne și carte nu există incompatibilitate ci, mai mult, complementaritate. Din orice viitor, oricare ar fi el, nu poate lipsi cartea, educația și cultura”, a declarat Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.
Totodată, organizatorii anunță că nu vor lipsi nici lansările de carte, nici invitații speciali internaționali care, deocamdată, sunt confirmați din Mexic, Portugalia și Franța.