O elegie succintă la moartea determinismului: volumul „hangare”, Ionel Ciupureanu

Volumul hangare al lui Ionel Ciupureanu e o carte a cărei lansare o așteptam mult în acest an. Poeziile de aici umplu dens întreaga deschidere a spațiului poetic, nu doar deschiderea în care fiecare dintre ele ființează, așa cum ne-am aștepta inițial. Titlul îl regăsim și la începutul poemului de la pagina 55, ce vine să explice crezul întregii cărți, în care hangarele sunt origini ce au numeroase spații între ele și câteva puncte de fugă. De asemenea, poemul e o elegie succintă la moartea determinismului.

Întreaga atmosferă a lecturii e una de post-religiozitate, misticismul canonic devenind încarnat, digerat, secretat și diseminat. Ciupureanu construiește o metafizică în care doar viziunea și presimțirea (mai rar visul) sunt insulele de realitate, iar modul ontologic cu care operează are mare legătură cu relația sa cu timpul. Mai exact, autorul execută permanent decupări de timp, nu apelează la clasicul procedeu livresc de deconstrucție temporală, iar eul liric e plasat între granulele de timp.

Totul e plin de autointersecții ce genereză puncte de tensiune nerezolvabile maladive care macină și erup într-o perfectă liniște. Sentimentul de greutate apocaliptică e anulat când realizăm că toată durerea corozivă nu apasă pe nimic, realitatea e prea putredă să poată fi distrusă așa. Există numeroase similitudini cu elementele vizuale ale lui Ion Grigorescu, și aici mă refer la lipsa sugestivă a Soarelui și la extragerea repetiției rituale dintr-un cotidian vag, indeterminat, dar pe care îl putem recunoaște foarte repede și la paradoxuri care odată înlănțuite capătă o consistență internă. Ca imagine totală, întregul real e anatomizat, străbătut de vene și intestine, plin de secreții și umori. În total, Universul e un corp malign, fractal, cu boli autoimune și care se auto-canibalizează.

Din punct de vedere estetic, versurile, la fel ca poeziile, sunt scurte (cu o singură excepție notabilă), iar această comprimare este una naturală și devine catalizator al esenței. Porcii sunt un motiv poetic prezent foarte des și pare că în vreme ce ei sunt un vehicul de salvare personal în postumanism, scroafa e imaginea salvării iubirii, ca într-o apocalipsă alimentară de tipul celei descrise în Delicatessen. Ninge des, de obicei cu carne sau cu ceva negru nedefinit, e vânt, eclipsă. Un alt fapt notabil e prezența unei voci feminine și diluarea eului în ea. 

Întregul volum sugerează o corespondență biunivocă între natura exterioară și propriul psihism. Orizontul e extrem de fragmentat și orice de dinaintea lui e o bucată a unei alterități, iar lipirea tuturor nu e evidentă, mereu se cere demonstrată. Deși extragerea unor părți suspendă multe semnificații, poeziile mele preferate rămân  ființe din lemn, nu dormi și ploi excremente.

mm
Cristian Ciulica
Cristian Ciulică (n. 1997) a absolvit în 2019 secția de Matematică a Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București și în 2021 un masterat la aceeași instituție. A publicat în 2019 volumul de poezii Sieland la editura Herg Benet.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici