În data de 18 decembrie 2021, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca a avut loc premiera spectacolului Nu mai ține linia ocupată, în regia Adinei Lazăr, după textul cu același nume scris de Alexandra Felseghi.
Când vorbim despre artă, cea cu adevărat de calitate este cea care dă dovadă de curaj, care mișcă ceva înăuntrul nostru, care spune povești adevărate, fie ele dureroase sau nu, care încearcă să deschidă ochii. Artiștii cu adevărat valoroși sunt cei care dau dovadă de curaj când vine vorba de arta lor, care nu se gândesc: „oare ce va spune mama?”, „ce vor spune vecinii?”, „voi fi judecat?”. Sunt cei care spun adevărul. Adina Lazăr și Alexandra Felseghi sunt doi astfel de artiști, care deja de ani de zile lucrează împreună și au adus pe scenele teatrelor, în fața lumii, subiecte incomode, care au scos spectatorii din zona de confort, care au subliniat fără ocolișuri problemele adevărate ale țării noastre.
După ce au făcut senzație cu spectacolele Fabrici și uzine și Verde tăiat, cel din urmă fiind nominalizat la premiile UNITER în anul 2021, au venit cu un nou subiect, o rană care încă sângerează în mentalitatea noastră colectivă. „Nu mai ține linia ocupată”, patru cuvinte care încă răsună dureros în sufletele românilor. Piesa face parte din Trilogia (ne)Dreptății, alături de Verde Tăiat, a treia fiind încă în lucru.
Ce este și mai inedit este că premiera acestui spectacol a avut loc pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, un loc în care, de obicei, se abordează subiecte mai cuminți, de multe ori spectacole clasice. Faptul că un spectacol care ține de teatrul social, cu un subiect atât de controversat a ajuns la Naționalul clujean, este din nou o dovadă de curaj.
În premieră națională, un text inedit, scris pentru scena Teatrului Național din Cluj-Napoca, Nu mai ține linia ocupată are la bază cazul Alexandrei Măceșanu, tânăra răpită și ucisă în vara anului 2019 în Caracal. O poveste îngrozitoare în fața căreia „întreaga echipă a simțit revoltă și neputință”, dar care a trezit nevoia „de a oferi o voce unor femei ale căror tragedii ar fi putut fi evitate dacă ele ar fi fost tratate cu mai mare seriozitate atât de comunitate, cât și de autorități“, așa cum afirmă autoarea, Alexandra Felseghi.
Regizoarea Adina Lazăr mărturisește că „există momente în spectacol atât de tensionate și încărcate emoțional” cu care e greu să te obișnuiești. Spectacolul spune povestea tuturor fetelor care provin din familii destrămate, care au avut parte de violență domestică, care au fost violate, care au fost trimise la produs, care ajung să crească într-un mediu atroce, dar care este singura familiaritate pe care o cunosc.
„M-a bătut rău, dar a fost numai vina mea. M-am învățat minte că dacă plâng e mai rău”, spune Andreea (interpretată de Diana Buluga).
Astfel, spectacolul tratează, în paralelor, două povești: cazul Alexandra Măceșanu, celebrul caz Caracal, a părinților îndurerați care se bazează pe oamenii lege să le salveze fetița, și povestea Andreei, una dintre multele fetițe care au fost violate: ea rămâne însărcinată și ajunge într-un centru pentru femei abuzate.
Este o realitate de lângă noi, o realitate prea puțin mediatizată. Când se descoperă astfel de cazuri, presa bubuie, dar apoi totul se stinge. Altele devin mai importante. Cine cu cine s-a cuplat, cine de cine a divorțat, cine pe cine a înșelat. Iar acele subiecte au sute de mii de citiri. Poveștile fetelor care nu au fost niciodată copii cine le citește? „Nu am zis nimănui, că îmi e rușine”, mai spune fetița violată.
Manele, jocuri de culise, colaborări între oamenii legii și traficanții de persoane, durerea unor părinți care și-au pierdut copilul, durerea unui copil care a ajuns al nimănui.
Spectacolul începe cu melodia „Buzele tale” – Copilul de Aur și Laura Vass pe fundal. În sală, pe sub măști, s-au putut observa zâmbete ironice. Ce să caute manele la Teatrul Național din Cluj-Napoca? Ei bine, cu acest detaliu, Adina Lazăr dă dovadă încă o dată de curaj.
„E o chestiune de gust personal. Am folosit manele și în alte spectacole, acesta este universul meu sonor, cu el operez. Știu că e vorba despre un spectacol de teatru și suntem obișnuiți să auzim un alt tip de muzică, dar trebuie să ținem cont și de preferințele oamenilor. Hai, că până la urmă toți avem o manea preferată, eu cu siguranță am mai multe. Trebuie să ieșim din zona de comfort și să înțelegem că teatrul, până la urmă asta face, ia bucățele din realitate și le pune pe scenă. Și manelele fac într-o anumită măsură parte din cultură” (Adina Lazăr pentru Revista Golan)
Totuși, dacă e să facem o analiză mai profundă a versurilor melodiei alese de regizoare, se poate observa o legătură mai strânsă între cele două elemente, spectacol și manea, legătură care pare nefirească, deși s-au mai folosit astfel de „trucuri” care scot spectatorul din monotonie.
„Buzele tale, ca două petale/Când le sărut mă topesc pe picioare” – sunt primele două versuri ale melodiei și, dacă ne gândim la sfârșitul tragic pe care Alexandra Măceșanu l-a avut, atunci intenția regizoarei este una evidentă.
Poveștile jucate excepțional de actorii TNC sunt completate de un cor de patru femei care spun cu voce tare problemele și soluțiile pe care ne este prea frică să le pronunțăm. Acel cor, format din Diana Ioana Licu, Angelica Nicoară, Elena Ivanca și Adriana Băilescu putem spune că este, de fapt, vocea rațiunii.
„Am început scrierea acestui text din nevoia de a oferi o voce unor femei ale căror tragedii ar fi putut fi evitate dacă ele ar fi fost tratate cu mai mare seriozitate atât de comunitate, cât și de autorități. Mă gândesc la deja celebrele cazuri Caracal (unde, printre altele s-a dezvăluit ineficiența Poliției în gestionarea urgențelor), la cel din Vaslui (în care localnicii unui sat i-au susținut pe cei șapte violatori și au hărțuit, la rândul lor, victima), sau cel din Mehedinți cu tânăra de 17 ani arsă de vie de un fost pușcăriaș eliberat înainte de termen și cel din Galați, unde polițiștii nu au avut nici măcar intenția de a coborî din mașină când o minoră le-a cerut ajutorul. Acestea sunt doar câteva dintr-o multitudine de situații în care desconsiderarea victimelor este dezarmantă și atitudinea celor aflați în poziții de decizie acoperă, printre rânduri, aceeași afirmație: nu mai ține linia ocupată. Am dorit să trag un semnal de alarmă care, dincolo de senzaționalul din presă, ascunde drama unor oameni, victime colaterale ale ignoranței și nepăsării. Consider că este un text și un spectacol necesar, mai ales în contextul pandemic cu care ne luptăm de mai bine de un an și jumătate, perioadă în care violența domestică s-a amplificat drastic (nu doar în România, ci și la nivel global și mai ales în lunile de lockdown).” (Alexandra Felseghi)
Din spusele autoarei, Nu mai ține linia ocupată este povestea unui copil care a rămas fără părinți și a unor părinți care au rămas fără copil, un spectacol despre consecințele pe care lipsa unor exemple morale sănătoase în familie le poate avea asupra copiilor. Pe scurt, este o poveste smulsă din realitatea noastră cotidiană, cea din spatele fotografiilor frumoase și a citatelor motivaționale de pe rețelele de socializare. Este o poveste tristă, dar prezentă și care nu mai trebuie ignorată.
Spectacolul e genul care te frânge, te rupe în bucăți și apoi tot el te adună. Te înspăimântă și, în același timp, îți dă curaj.
Regia: Adina Lazăr. Decorul: Andreea Tecla. Costume: Andra Handaric. Coregrafia: Andrea Gavriliu. Sound design: Adrian Piciorea. Video design: Ioana Pop, Daniela Groza. Designer colaborator: Adrian Balcău. Asistent de regie: Oana Tămaș. Asistent scenografie: Florin Suciu. Asistent dramaturgie: Codruța Cadar. Design afiș: Milena Mistodie. Maestru de lumini: Jenel Moldovan.
Distribuția
Andreea Tomuță — Diana Buluga, Elena Vasiliu — Sânziana Tarța, Maria Berbeceanu — Adriana Băilescu, Monica Tomuță — Elena Ivanca, reporter — Angelica Nicoară, Alexandru Berbeceanu — Ionuț Caras, Flavius Obăcescu — Matei Rotaru, Sere Ghinoiu — Adrian Cucu, Ady Cucui — Cosmin Stănilă, Valy Cucui — Radu Dogaru.
Cor: Diana Ioana Licu, Angelica Nicoară, Elena Ivanca, Adriana Băilescu.
Următoarea reprezentație va avea loc pe 27 ianuarie 2022, la Teatrul Național Cluj-Napoca.
