Fiindcă vizitatorii care ne calcă pragul librăriei nu mai vin decît cu bancnote de 200 și 500 de lei (unii copii mai au și de 100, bani de buzunar, cum ar veni), orice şi-ar cumpăra, fie și o vedere de un leu, vor să plătească cu o bancnotă de 200 sau de 500, sîntem şi noi, librarii, nevoiţi să-i rugăm pe cei de la bancă să ne schimbe bani, ca să avem cum să dăm restul bogătanilor care n-au în buzunare bancnote mai mici de 100 și nu acceptă nici cardul bancar.
Nu, nu mai îndrăznim de ani de zile să-i solicităm să ne schimbe şi-n monede, se uitau la tine ca la urșii care nu se mai limitează doar la Răcădău și s-au mutat în centru, ajungînd pînă pe strada Postăvarului (acțiunea are loc sub Tîmpa), chiar dacă dragii de clienţi lasă la baruri și restaurante cel puţin 10 la sută obligatoriu (şi chiar mai mult), „cu mare drag”, iar la librărie devin furioşi dacă nu primesc restul pînă la ultimul bănuț (un (1!) ban), care practic nu mai are absolut nici o valoare, dar ăia de sus se încăpăţinează să pună preţuri de genul X lei şi 99 bani, X lei şi 90 de bani, X lei şi 95 de bani, ce să mai zic de ăia cu 34 de lei și 34 de bani cartea… Păi, să vină ei să facă rost de monede de 1 ban ca să le dea ăstora restu’, să-i vedem de unde scot cîte 165,66 lei pentru fiecare carte cumpărată – și-s cărți pentru copii, care se vînd în continuu…
Unei nemțoaice i-am dat 10 bani în loc de 1 ban și s-a certat cu mine să-i dau restul, soțul îi explica că i-am dat mai mult, pentru că 1 ban nu mai valorează nimic și nu avem în casă monede de un ban, dar n-am vrut să nu-i dau „restul”, iar femeia i-a reproșat că nu are nevoie de 10 bani, să-i dau restul ei – 1 ban.
Românii în general sînt normali la cap în acest sens și înțeleg că 1 ban nu mai înseamnă nimic, practic nu mai există, dar am avut o întîmplare cînd o femeie a început să ne certe că nu îi dăm restul (1 ban) pentru că așa facem noi bani, adunăm toată ziua ban cu ban și așa ne îmbogățim pe spatele clienților! I-am explicat că nu mai ai de unde să aduni monede de 1 ban, dar, dacă vrea, îi dau 10 bani în loc de 1 ban. „Vreau! Da! Dă-mi!” s-a răstit femeia. Și i-am dat, firește. 10 bani în loc de 1.
OK, îi rugăm pe bancheri să ne schimbe bancnote, ca să putem da restul. Mereu rămînem fără bancnote de 1, 5 şi 10 (mai nou, uneori rămînem și fără bancnote de 50!), iar majoritatea celor de la bancă ne spun că nu au să ne schimbe, să ne ducem la altă bancă. Atunci îi întreb cu ce bancă colaborăm noi. Ei ne zic că nu mai sînt bani la bancă. Ceea ce-mi aminteşte de un vers de-al lui Mircea Dinescu din România comunistă: „Nu mai e bere la berărie”. Uite că-n capitalismul sălbatic nu mai sînt bani la bancă. Dar ce urmează să ni se mai spună?
Că nu mai sînt nou născuţi la maternitate?
Că nu mai sînt copii la grădiniţe?
Că nu mai sînt elevi în şcoli?
Că nu mai sînt oameni de ştiinţă la Academia de Ştiinţe?
Că nu mai sînt scriitori la Uniunea Scriitorilor?
Că nu mai sînt bulgari în Bulgaria?
Că nu mai sînt braşoveni în Braşov?
Că nu mai sînt şoferi cu carnete obținute legal pe şoselele patriei?
Că nu mai sînt şoselele patriei?
Că nu mai există patrie?
Că nu mai sînt graniţe în Europa?
Că nu mai există Europa?
Că nu mai folosim diacritice?
Că nu ne mai respectăm părinții?
Că nu mai cresc cartofi și ceapă în Țara Făgărașului?
Că nu mai e rock la Rockstadt?
Că nu se mai predă germana la Honterus?
Că nu mai plouă sub Tîmpa pentru că nu mai crește Tîmpa?
Că nu mai cîntă Marilyn Manson în formația Marilyn Manson?
Că-n războiul din Ucraina de vină-s ucrainenii?
Că Ștefan cel Mare a fost înalt, frumos, cu părul negru și cu ochii albaștri?
Că Marea Neagră nu e neagră?
Că bărbații nu mai poartă pălărie?
Că nu mai e zvelt Adrian Ilie?
Că radio șmecherie de scapă de datorie?
Că nu mai e bere la berărie?
Că nu mai sînt cărți în librărie?…
