Într-o galaxie îndepărtată de casa ta — cu o bibliotecă personală mare, dar în care ai vrea mereu să ai mai multe cărți — se află un deșert de șanse și resurse. În acel deșert vezi de departe o cămăruță cu geamuri luminate și un semn la intrare pe care scrie Biblioteca Comunală. De la distanță vezi rafturile cu cărți noi, cu coperți lucioase și colorate, dar mai vezi și oameni de rând care râd, discută, beau ceai, citesc presa. Unii folosesc calculatoare, tablete, adolescenții lucrează la imprimanta 3D și copiii programează niște roboți. Pe măsură ce te apropii de clădire auzi în urechi vocea lui Marcel Iureș, rostind apăsat cuvintele regizorului Michael Moore: „Bibliotecarii sunt subversivi. Crezi că ei doar stau acolo la birouri, în liniște și pace. Ei se pregătesc de revoluție, omule. Nu m-aș pune cu ei.” Și brusc gândul că ceea ce vezi ar putea aduce o schimbare majoră te sperie și alegi să îți întorci privirea. Cum ar fi însă dacă am alege să vedem semnele revoluției bibliotecilor chiar în comunitățile noastre?
Într-o comună din România, care poate fi descrisă adeseori ca un deșert de oportunități și finanțări, suntem obișnuiți ca atunci când vorbim despre educație și de șanse în plus, să căutăm cu privirea școala. Lângă școală, care probabil că acum funcționează într-o clădire nouă, e primăria — și ea proaspăt renovată, un cămin cultural, poate un sistem nou de canalizare și drumuri asfaltate. Undeva, în acest peisaj, vezi o biserică în care enoriașii se adună în zi de sărbătoare, un parc reamenajat și sediul poliției. Mai avem un magazin mixt și poate un cabinet al unui medic de familie care trece pe acolo de două ori pe săptămână. Și crâșmele satului, care continuă să rămână populare. Undeva există — sau ar trebui să funcționeze, conform legii — și o bibliotecă publică; pe care însă nu o găsești ușor. Cei mai bătrâni își mai aduc aminte unde era pe vremea când o foloseau ei, dar nu mai știu nimic de ea. Resemnarea că bibliotecile sunt istorie e obișnuită în majoritatea comunelor.
În unele comune din România, cu mai mult noroc, locul bibliotecii publice este cunoscut de cei pe care îi întâlnești în cale, indiferent de vârsta lor. Înăuntru e cald, plăcut, miroase a cărți noi și a scorțișoară. Bibliotecara îți zâmbește și te face să te simți ca acasă, chiar dacă ești șomer, adolescent neînțeles de părinți, senior care merge încet și începe să nu mai vadă sau preșcolar care vine cu doamna educatoare să descopere primele cărți ilustrate. La bibliotecă sunt mereu activități, cărți noi și echipamente tehnice precum imprimante 3D, telescoape, drone sau kituri de robotică. Dacă încerci să afli cum s-a ajuns la această realitate SF, afli că totul a început de la o rebeliune.
Bibliotecile rebele fac alianțe cu organizațiile civice
Bibliotecarele din astfel de comunități —gardiene ale Galaxiei Gutenberg, așa cum le numește Victoria Pătrașcu în volumul Nesupusele, editat împreună cu Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan și Laura Grunberg — și cei câțiva bibliotecari luptători au ales și aleg zilnic să nu se supună normalului dictat de delăsarea locală și resemnarea generală. Lupta începe cu repetarea neobosită la discuții cu primarul și consilierii locali că biblioteca publică trebuie să aibă un sediu primitor, să fie deschisă și să primească un buget anual de carte.
„Normalitatea” cu care începe lupta este aceea că în administrația comunei biblioteca se regăsește cel mult prin salariul unui bibliotecar. În bibliotecile care de ani de zile nu au mai primit bani de carte, bibliotecarele încep rebeliunea prin mici donații de carte primite în campanii ale editurilor, de la scriitori sau din campanii de strângere de cărți făcute cu comunitatea. Fără susținere locală, bibliotecarele caută oameni care cred în puterea educației în alte locuri. Unele au ajuns chiar până în Statele Unite, unde au intrat în rețeaua internațională Little Free Library pentru a aduce cărțile mai aproape de comunitate. Bibliotecile rebele fac alianțe cu organizațiile civice care cred în eforturile de modernizare a bibliotecilor. Ele investesc în instruirea bibliotecarilor pentru dezvoltarea de abilități și cunoștințe, pentru a lupta pentru alfabetizarea funcțională a comunității, pentru educația media și în aducerea de echipamente noi care pot fi accesate de orice membru al comunității. Acolo unde se adună mai multe biblioteci, se pot face proiecte comune, finanțate la nivel de județ prin alianțe cu Fundații Comunitare prin proiectul Științescu. Cei mai noi membri în unele din aceste comunități, cei care se adăpostesc de războiul pornit asupra Ucrainei, sunt și ei bine primiți în biblioteci.
Lângă bibliotecari vin și voluntari care vor să se implice pentru a diminua inegalitățile sociale și economice din țară. La chemarea bibliotecarului care accesează fonduri europene pentru dezvoltarea comunității sau din proprie inițiativă, voluntarii vin la biblioteca publică și investesc timp sau facilitează accesul la resurse pentru ca revoluția serviciilor moderne de bibliotecă să ajungă în cât mai multe comune din țară. Rețeaua bibliotecilor care colaborează cu voluntarii EduCaB primesc în total mai multe resurse pentru comunitate din această colaborare decât din bugetul local.
Scânteile care încep revoluția din instituțiile publice
Alianțele și proiectele începute de bibliotecari atrag atenția administrației locale. Doar că activitatea în beneficiul public și schimbarea par adeseori suspecte și răspunsul cel mai des întâlnit din partea primarilor este ignorarea. Uneori, răspunsul este chiar atacul împotriva bibliotecarelor. Lupta se mută în comunicări agresive, șantaj sau chiar tribunale. Unele bibliotecare își recâștigă pacea temporară cu ajutorul justiției, unele însă, după ce se consumă până la limita siguranței lor, renunță.
În 1988, sociologul american Andrew Abbott a publicat un studiu al sistemului de profesii care analizează modul în care se dezvoltă și se transformă profesiile în timp. Printre profesiile analizate și-a făcut loc și profesia de bibliotecar care, la acea vreme, era văzută în vest ca „specializată în aspecte ce țin de a oferi informație de calitate”. Munca de bibliotecar, spunea el, este determinată de spațiul profesional în care se desfășoară și este strâns legată de contextul social și cultural în care bibliotecile funcționează. În aceeași perioadă, majoritatea bibliotecilor comunale din România comunistă funcționau pe bază de „voluntariat” după ce ani de zile au fost puse pe picioare de bibliotecari instruiți să contribuie prin servicii de bibliotecă la alfabetizarea populației. Revoluția din 1989 a schimbat societatea românească profund, dar nu a reușit și o revoluție a serviciilor publice din instituțiile țării. Pentru asta e nevoie de o intervenție coordonată a profesioniștilor, care se opun ignoranței și luptă pentru interesul public, pentru dreptul la educație și accesul liber la informații și cunoaștere.
La mai mult de 30 de ani de la studiul lui Abbott, fără un program național de transformare, în România, bibliotecarele din mediul rural se specializează prin proiecte și alianțe pentru a oferi informație de calitate comunităților lor. Într-un context social și cultural în care, deși trăim lângă comunități rurale, comunități dezavantajate, alegem să nu le vedem, și unde atunci când asistăm la abuzuri întoarcem capul, decizia acestor bibliotecare de a lupta pentru donații, voluntari și ajutor din partea publicului, pentru a-și face meseria, reprezintă scântei aprinse în comunități din întreaga țară. Scântei care vor începe revoluția din instituțiile publice!
Rebelii rămân adeseori în umbră, până vor fi pregătiți de luptă; de aceea nu am dat nume de localități în acest text. Dacă doriți să ajungeți în astfel de comunități, contactați voluntarii EduCab. Iar dacă doriți să ajutați la dezvoltarea comunității voastre, folosiți biblioteca și cereți-vă dreptul la o bibliotecă publică modernă, deschisă!
Text publicat în varianta electronică și cea tipărită a Revistei Golan #6, ediția de iarnă 2022-2023.
