Cînd a fost anunțată o carte inedită de Gabriel García Márquez, unul din scriitorii mei preferați din adolescență, reacția mea publică a fost asta: „Pentru mine e o mare bucurie să aflu că va mai apărea un roman de Gabriel García Márquez, dar omul a scris la romanul ăsta, numit „En agosto nos vemos”/„Ne vedem în august”, suferind de demență, înainte de moarte, și a lăsat vorbă fiilor săi Rodrigo García şi Gonzalo García Barcha să nu-l publice în nici un caz, că nu l-a scris pentru a fi editat, ci doar ca exercițiu hedonist & terapeutic. Și ce fac personajele Rodrigo García & Gonzalo García Barcha? Să vedem… Chiar dacă va fi (și sper că e) un roman foarte bun, nu l-ați ascultat pe tata, copii!”
Ei, iată că s-au împlinit cei zece ani de la moartea lui Márquez, cînd a fost programată lansarea cărții – în aceeași zi – în toată lumea hispanică și în alte cîteva țări, inclusiv în România, unde volumul a apărut la Editura RAO, în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți.
Cartea are un „Prolog” scris de Rodrigo García şi Gonzalo García Barcha și o „Notă a editorului” de Cristobal Pera. Din „Prolog” aflăm ce știam deja, că sentința scriitorului a fost „Cartea asta nu e bună. Trebuie distrusă”, dar moștenitorii au hotărît „să punem mai presus plăcerea cititorilor săi față de toate celelalte considerații. Dacă ei se vor bucura, e cu putință ca Gabo să ne ierte. Avem încredere că așa va fi”. În „Nota editorului”, Cristobal Pera povestește despre relația lui cu scriitorul („un pact de încredere bazat pe respect (…), un privilegiu, (…) un exercițiu constant de smerenie”) și despre cum deținătorul Premiului Nobel pentru Literatură (1982) a lucrat această ultimă carte, care are cinci versiuni și care, într-adevăr, i-a făcut bine: „Memoria nu-i mai îngăduia să asambleze toate piesele și corecturile ultimei sale versiuni, dar revizuirea textului a fost o vreme cel mai bun mod de a-și ocupa zilele la el în birou, făcînd ceea ce îi plăcea cel mai mult”. Mai aflăm că pe versiunea a cincea Gabriel García Márquez a scris „Mare OK final” și că, pentru Pera, redactarea acestui roman este „munca editorială a vieții mele”.
„Ne vedem în august” e un micro-roman existențialist și de dragoste, despre autodeterminare și pofta de viață. E ca un scenariu de film artistic; erotic pînă în ultima clipă, cînd se transformă într-unul existențial, realist, parcă nu într-o dramă, totuși. Gabriel García Márquez alătură morții o atracție inexplicabilă de desfătare și desfrînare, de aici rezultînd această poveste sensibilă și surprinzătoare. Personajul principal, Ana Magdalena Bach, este o femeie frumoasă și inteligentă de 47 de ani, din care „27 de ani de căsătorie fericită cu un bărbat pe care-l iubea și care o iubea”, cu care s-a măritat, „încă fecioară”, fără să mai termine Facultatea de Arte și Litere. Dintr-o familie de muzicieni – și tatăl, și soțul fiind profesori de pian și directori de conservator, fiul – prim-violoncelist, fiica – foarte talentată la orice instrument. O femeie cu gusturi muzicale fine, foarte selectă și din punct de vedere literar, noi putînd urmări ce citește în călătoriile ei pe insula unde, surprinzător, mama ei a cerut să fie îngropată, undeva în Caraibe. Vine la mormînt în fiecare 16 august, de opt ani de zile, de cînd a decedat mamă-sa, urcă pe același feribot, ajunge pe insulă la aceeași oră, ia același taxi, cumpără aceleași flori de la aceeași florăreasă, gladiole proaspete pe care le pune pe același mormînt din cimitirul săracilor (în cimitirul nou cadavrele vor fi înmormîntate în poziție verticală, din lipsă de spațiu). Din momentul acela nu mai are nimic de făcut pînă a doua zi dimineața la ora nouă, cînd pleacă primul feribot, la întoarcere. În această noapte dinspre 16 spre 17 august au loc escapadele ei sexuale, cu un bărbat oarecare, necunoscut, care rămîne și de aici încolo la fel de necunoscut, ales aleatoriu, mereu altul. Deși se consumă „aventuri fericite”, de fiecare dată finalul are un gust amar, în fine, cititorul se va simți ca-n „Decameronul” lui Boccaccio – va urmări intrigat aceste escapade ciudate ale acestei doamne. După prima vizită pe insulă, comportamentul Anei Magdalena se schimbă, iar soțul ei chipeș, distins și cu educație aleasă, Domenico Amaris, nu avea cum să nu observe asta, firește (dar fiți atenți aici – tot ea e aia geloasă!).
Apropo de ideea că „Ne vedem în august” ar fi o carte neterminată – nici vorbă de așa ceva, finalul încununează opera și e demn de Gabriel García Márquez pe care-l cunoaștem, în cea mai bună formă (de altfel, mulți scriitori scriu partea finală a textului mult înainte de a termina lucrarea și probabil că așa s-a întîmplat și în acest caz). Dar cu siguranță se vor găsi unii care își vor arăta dezamăgirea – totală & fățișă –, că, „dom’le, nici nu se compară cu Un veac de singurătate sau Dragoste în vremea holerei”. Și așa e – nu se compară, dar e din start greșit să le compari sau să te aștepți la așa ceva. Dacă ar fi fost postat – nesemnat – pe un site de genul nesemnate.ro, sărmanul nobelit și-ar fi luat-o în ultimul hal, s-ar fi întors în mormînt, căci autorul textului ar fi fost acuzat că e cu siguranță un libidinos bătrîn care-și imaginează, cu mintea lui ramolită și bolnavă, o poveste de dragoste neverosimilă, închipuită sau visată, că doar n-are cum să se inspire din viața lui insipidă și extrem de plictisitoare. Și ce-i cu poantele alea răsuflate, de anii ’90 ai secolului și mileniului trecut, precum „ținînd-o de talie cu vîrful degetelor, ca pe o floare”? Și cum să pui un asemenea titlu – „Ne vedem la Sfîntu’ Așteaptă”?… Dar, din fericire, Márquez n-a trecut prin așa ceva, a șutat la poartă și a ieșit de pe teren fără să se uite dacă mingea a intrat în plasă sau nu.
„Ne vedem în august”, ultimul text scris de Gabriel García Márquez, unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut vreodată literatura universală, e un cadou neașteptat pentru admiratorii și fanii scriitorului columbian. Mulțumim încă o dată, Gabo!
Gabriel García Márquez, „Ne vedem în august”, Editura RAO, 2024. Traducere de Tudora Șandru Mehedinți
Fotografii de Mihail Vakulovski.
