Ne confruntăm cu riscul dezintegrării personale. Și nu toți avem vocație de erou

Războiul, nu doar trăit, ci și amenințarea izbucnirii sale, este considerată una dintre cele mai puternice psihotraume cu care ne putem confrunta. Astfel, nu doar trăirea directă, ci și expunerea — fie și sub forma transmiterii obiective a unor informații și relatări despre război — este cel puțin un factor stresor important și care poate deveni destabilizator. Mă refer la transmiterea obiectivă a unor informații, nu de denaturarea acestora cu intenția clară de a trezi emoțiile cele mai înspăimântătoare din noi.

Trăim interior toată teama, deznădejdea, renunțarea, anxietatea, incapacitatea de a deține controlul asupra propriei vieți pentru că ne este amenințată o nevoie de bază: cea de securitate fizică, nu doar emoțională. În plus, o confruntare militară anulează aproape orice vis individual, aproape că ne anulează ca identitate. Nu mai contează cine suntem. Războiul sau amenințarea cu un război te aruncă într-o criză existențială.

Într-un fel, este firesc, deoarece noi gândim la nivel micro și ne conservăm mai întâi identitatea personală, familială, profesională, aspecte care țin de propria persoană. Printr-un război, toate acestea se subjugă unei nevoi generale, nevoia de a-ți păstra țara și teritoriul în integralitatea sa. Identitatea națională este mai presus, în condițiile speciale ale războiului, decât identitatea personală ori apartenența la oricare alt grup social. Spre deosebire de cei care au vocația eroului, care-și împlinește rostul într-o astfel de situație, noi, ceilalți, ne confruntăm cu riscul dezintegrării personale. Și nu toți avem vocație de erou.

Evenimentele tragice din orașul ucrainean Bucha, din regiunea Kiev, au oripilat întreaga lume și au dat naștere la discuții aprinse, până la generalizări de genul: „toți rușii sunt criminali”. Până la rusofobie, nu mai este decât un pas. Justificările actuale ale unor astfel de generalizări sunt de faptul că Putin încă beneficiază de susținerea marii majorități a poporului rus. În spatele acestor afirmații stă frica; în funcție de intensitate, aceasta afectează gândirea critică și activează așa-numitul creier emoțional. În astfel de condiții este absolut firesc să se trezească în noi emoții negative, pe lângă frică, mai ales anxietate și furie, iar ele să tind să ne conducă zilele, deciziile și să ne formeze false principii. Acum, judecățile de valoare, în sens derogatoriu, sunt cele care tind să ne formeze opinii și, într-un final, principii, în detrimentul judecății raționale și echilibrate.

Ce este de făcut?

Reputatul psiholog Mircea Miclea sintetizează din răspunsurile pe care cercetările interdisciplinare ale ultimilor ani le oferă, cinci soluții pentru reziliență, în vremurile de criză:

  1. perseverența în proiectele personale
  2. autodisciplina
  3. dezvoltarea caracterului
  4. solidaritatea
  5. cultivarea emoțiilor pozitive.

Cu alte cuvinte, aș spune să acționăm contrar fricilor noastre. Să nu renunțăm la nimic din ceea ce frica, emoțiile negative și furia ne spun să abandonăm, dimpotrivă, să le împlinim. 

mm
Cătălin Stanciu
Cătălin Stanciu e psiholog/psihoterapeut și scriitor. Mărturisește despre sine că: „Vreau să înțeleg ceea ce mi se întâmplă, să fiu responsabil cu cei din jur și cu mine însumi. Alexandru Dragomir avea o afirmație, care poate părea dură: „Să nu mor bou” zicea, în sensul de a te înțelege sincer pe tine și pe ceilalți, de a nu fi ignorant cu propriul destin.” A scris pentru Tribuna, Observator Cultural, Revista de Literatură Libris (unde a fost și redactor), Hyperion, Ateneu, Mișcarea Literară etc. A scris cinci cărți de poezie (cele mai recente: „Deliruri”, „Drag-o-Stea” și „Vorbim Rar”), prezent în mai multe antologii și este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A susținut peste 150 de seminarii, conferințe, workshopuri pe diverse teme din sfera psihologiei clinice.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici