Și am fost la Narcao. Again. Narcao Blues. 7, 8 și 9 iulie. Anteprima del festival. Care o să fie pe 21-25 iulie. Noi am crezut că ăsta e tot festivalul de anul ăsta. Anul trecut s-a ținut, ca majoritatea eventurilor care s-au putut face, cu artiști locali. E un festival cu tradiție, cel mai vechi din Sardinia, acum ediția a XXXI-a. Narcao e un orășel pitoresc, în care în restul timpului nu se întîmplă nimic. L-am descoperit cu Vlad, mr. Sardegna, în 2016, cînd am ajuns din întîmplare, pentru ca în anul următor să revenim acreditați și să facem interviuri cu Eric Sardinas și să îl vedem pe Otis Taylor. Ca să ajungem la Narcao mergem prin munți cu mașina, un drum extraordinar de frumos, și mai frumos e să prinzi apusul pe drum. Fără doppo festival (adică jam sessions) anul ăsta.
Headlineri, legendarul chitarist american Robben Ford (69 de ani) cu Bill Evans (63 de ani), saxofonistul care a cîntat cu Miles Davis. De fapt, și Robben Ford a cîntat cu Miles, de aici și proiectul lor actual. Cel mai recent au scos împreună un album, The Sun Room, în 2019. Un show extraordinar, de prima seară, seara magică, sold out, limitat la 400 de persoane. La bis au cîntat și piesa lui Miles Davis, Jean-Pierre, fredonabilă. În deschidere, sardul Vittorio Pitzalis One Man Band.
Foto: Veronica Pinna
Sub titulatura Miles, Blues and Beyond, Ford și Evans au trecut de la jazz la fusion la rock și blues, alături de alți doi muzicieni virtuozi, Gary Grainger la bass și Wolfgang Huffner la tobe. Sunt în turneu prin toată Europa și i-am prins aici. Și foarte bine am făcut, a meritat din plin. De fapt, de asta am și venit. Robben Ford a cîntat la Suceava în 2018, dar l-am ratat pentru că eram la TIFF, iar Bill Evans a fost la București în 2019 la Bucharest Jazz Festival cu proiectul său The Spy Killers. Cu totul alt stil.
Foto: Veronica Pinna
A doua seară a fost Seara africană, African Roots Blues. A început cu trei cîntăreți din Zimbawe, pe numele lor Insingizia, un show de a cappella africană, in the jungle, the lion sleeps tonight. Apoi o trupă familiară festivalului, Baba & Djana Sissoko band, cu ritmuri și armonii tradiționale din mama Africa. Mai puțină lume, firește, pentru că toți luaseră biletele pentru recitalul Rubben Ford/Bill Evans.
A treia seară a fost seara de Coming Back. Două trupe care au cîntat la prima ediție a festivalului și au revenit de-a lungul anilor, acum o serată amicală, jovială. Nick Becattini, chitarist de blues italian, cu trupa sa în deschidere și apoi Roberto Morbioli și Morblus. Pe Roberto l-am cunoscut la Tulcea (la Dichis & Blues) și apoi a avut un turneu în România cu bateristul Liviu Pop, la care am fost parteneri la concertul lor de la Rockstadt în 2019. Unul din cei mai buni chitariști de blues ai Italiei. Forza Roberto! Ne-am văzut după concert și am povestit puțin despre blues and beyond. La ultima piesă, Roberto și Nick au cântat împreună, cald, au improvizat o coda a acestui bello anteprimo.
Am plecat înapoi, prin munți, era răcoare, așa cum a fost în fiecare seară, minunat că am prins un val bun de Mistral, am ascultat Bruce Springsteen cu Wrecking Ball pe CD, pentru că nu intră radioul pe acolo, no signal, ne-a trecut un arici ciudat prin față, arici zic, dar nu avea țepi. E un drum suprarealist de noapte, la care mereu ne-au ieșit animale ciudate în fața mașinii, pisici sălbatice, bufnițe, lilieci, vulpițe, cîini sau canis lupus, și chiar o cireadă de vaci la 3 dimineața, copertă de Atom (H)eart Mamma.
Duminică, italienii au cîștigat finala Euro 2020. Și a fost Fiesta! Iar luni s-au făcut 39 de grade… sirocco. Dar de mîine din nou Mistral. Let There Be Blues!
***Noi, adică Transilvania Blues (eu și Vlad) facem festivalul nostru, ediția a treia, între 14 și 16 octombrie. 2021. La Rockstadt. Vă așteptăm! Let There Be Blues!
