Unul dintre cele mai bune filme românești a fost relansat în cinema la 30 de ani de când a avut premiera la Cannes, după ce a fost recuperat din mâinile unor lichidatori francezi și restaurat digital. „E pericoloso sporgersi”, cu care a debutat regizorul Nae Carnfil, a avut o proiecție de gală luni, 22 mai, la Cineplexx în București, în prezența echipei. Este filmul care a spart gheața după revoluție, care a adus un nume nou printre realizatorii de film și un suflu modern, plin de inventivitate.
La finalul comediei de o oră și 44 de minute, în care urmărim trei povești cu destine ce se intersectează, regizorul și actrița Marcela Motoc – care de asemenea și-a făcut debutul în același film, au răspuns curiozităților publicului. Spectatorii au aflat și ce element prezent în societatea românească a acelor vremuri lipsește din film.
După proiecție, Nae Caranfil a mărturisit că „E pericoloso sporgersi” a avut un succes uriaș la lansarea din `93: „a fost un succes pentru mine absolut năucitor. N-am mai avut nicodată cu alte filme de ale mele un asemenea succes, nici măcar cu Filantropica”.
Pelicula a ajuns într-un depozit din Franța, unde și-ar fi putut găsi sfârșitul. A fost recuperată cu greu, curățată și restaurată în format digital, astfel că astăzi îl putem (re)vedea în cinematografele din țară, iar imaginea și sunetul sunt impecabile.
„S-au întâmplat niște lucruri, filmul fiind absolut nevinovat. Compania franceză producătoare a avut niște probleme, practic făcea parte din arhivele acestei firme, și la un moment dat a dat faliment. Filmul a încăput pe mâna unor lichidatori, care practic l-au închis într-un sertar și nu a mai putut fi văzut decât sporadic, în niște copii mizerabile în care se vedea foarte puțin, se auzea și mai puțin.
Doi ani au trecut de la premiera de la Cannes până când filmul a ajuns pe ecrane în România, iar la premiera din `95 a rulat cu o singură copie împrumutată de la Paris, subtitrat în franceză și celelalte copii au fost făcute după pozitiv. Imaginați-vă ce iese după ce o casetă VHS este copiată de 4-5 ori. Și iată că abia acum timpul a trecut în favoarea mea, în sensul în care termenul de expirare a unor drepturi s-a atins și, practic, revin la autor. Am reușit să repatriez filmul, să aduc negativul și sunetul original de la laboratorul din Paris în București, să-l depun la arhiva națională și să facem o lucrare de restaurare tehnică a filmului, care astăzi pentru mine este mai spectaculoasă din punctul de vedere al imaginii și sunetului decât a fost la premiera de la Cannes”, spune Nae Caranfil.
Dacă ar reface filmul, regizorul ar păstra „momentul trupei de soldați care cântă marșul cu spatele, îndepărându-se și îl avem numai pe soldatul Horațiu întors cu capul spre virtuala lui iubită, momentul din sala de teatru cu publicul care se răsucește pe scaune pentru a-l urmări pe Dino care merge pe culoar”, care i se pare un cadru reușit și nerealizat de altcineva până acum „din câte știu eu”, a mărturisit Nae Caranfil. Ar mai păstra și „momentul cu afișul”, care are loc pe scena teatrului, „pentru că are cel mai mare succes din tot filmul”, dar și muzica pe care a compus-o.
Pentru cei care nu știu de unde vine titlul filmului, sintagma „înseamnă «nu vă aplecați în afară». Aceste plăcuțe se puneau pe blaturile ferestrelor de tren, peste tot în lume la ora respectivă. Ideea era să nu te apleci cu capul pe fereastră, chiar dacă era foarte plăcut sentimentul de libertate de a te lăsa bătut de vânt. Erau scrise în patru limbi diferite, printre care și italiana. Pentru noi, copiii, în italiană suna cel mai periculos. Iubeam foarte tare această sintagmă. Îmi amintesc că mergeam cu trenul și stăteam lipit cu nasul de această plăcuță, în timp ce părinții îmi spuneau «nu pune nasul acolo, că e plin de microbi». Când am insistat să fie titlul filmului, eram convins că va avea o viață lungă. A avut o viață neașteptat de scurtă deoarece, după câțiva ani, ferestrele trenurilor au venit etanșe peste tot în lume, nu se mai putea scoate capul pe fereastră și nu s-a mai folosit această plăcuță”, povestește Nae Caranfil.
Filmul este conceput în trei părți: Eleva; Actorul; Soldatul. „Când am început să «croșetez» momentele de intrigă ale filmului mi-am dat seama că, spusă pur și simplu liniar, această poveste ar deruta. În fiecare moment, spectatorul ar fi trebuit să-și facă o hartă în cap. Ar fi fost foarte greu de construit în mintea fiecăruia. Este o satisfacție a spectatorului de a fi unicul deținător al cheii întregii povești”, spune regizorul.
La proiecția de gală din București s-a aflat și actrița Marcela Motoc, care a fost invitată de regizor să povestească cum a ajuns să joace rolul lui Anne-Marie.
„Dădeam examen la Academia de Teatru și Film și pe culoarele facultății a apărut o fată, Mihaela Gaiță o cheamă, care întreba dacă tinerii ar vrea să meargă să dea o probă de castig pentru un film pentru că un regizor necunoscut, Nae Caranfil, își face primul film și are nevoie de tineri. Am ajuns la casting, unde l-am întâlnit pe Nae, și cu el am dat proba: mi s-a dat un text, am povestit, am improvizat un pic, s-a filmat. El mi-a mulțumit, eu am dat să mă retrag și am văzut cumva sau am simțit că nu e în regulă. Iar la ușă m-am oprit să întreb ce nu a fost bine, iar Nae s-a întors și a zis «ia vino înapoi și dă proba cu starea asta, hai, filmează. Eram la Făgăraș când m-a sunat Mihaela și mi l-a dat pe Nae, care a zis să îmi fac bagajele și să vin la București. Îmi aduc aminte premiera de la Costinești, a fost premiera vieții mele. Amfiteatrul avea 3.000 de locuri și era plin. Reacțiile și aplauzele de după au fost excepționale”, a povestit Marcela Motoc.
Publicul prezent la proiecție a aflat și ce element din viața socială românească a anilor `80 lipsește din „E pericoloso sporgersi”: „mașina mică, Dacia. Nu e niciuna. Un asistent de regie m-a înjurat două luni de zile, pentru că trebuia să vorbească tot timpul cu posesorii mașinilor să le scoată din cadru. De ce am făcut asta, deși era o bătaie de cap? Pentru că, în acel moment, orice film se recomanda prin existența în cadrele din exterior a acestor mașini foarte urâte și am vrut ca acesta să nu miroasă a film românesc. Mi-am dat seama că dacă scot Dacia, dar las alte mijloace de locomoție, absența autoturismului va da filmului un aer oarecum uitat de lume, la care se merge la pas, în care viața are un alt ritm”, a dezvăluit Nae Caranfil, care a îndemnat spectatorii să recomande filmul dacă a fost pe placul lor, „pentru că un film rezistă în săli numai în măsura în care acestea se umplu”.
