Din rațiuni ce țin de confort, Muzeul Luvru limitează numărul de vizitatori

foto: louvre.fr

Muzeul Luvru din Paris, cel mai frecventat din lume, va limita numărul de vizitatori zilnici la 30.000 „pentru a facilita o vizită confortabilă şi pentru a asigura condiţii optime de lucru pentru personalul muzeului”, potrivit unui comunicat al instituţiei. Marile muzee pariziene au înregistrat o creştere a numărului de vizitatori în 2022, potrivit bilanţurilor publicate săptămâna trecută.

Înainte de pandemie, Luvru putea primi până la 45.000 de vizitatori în fiecare zi, potrivit Art Newspaper. Când a fost redeschis după lockdown, în iulie 2020, nu a limitat oficial capacitatea.

Muzeul a decis să-şi limiteze vizitele zilnice în iunie 2022, la scurt timp după anunţul că Laurence des Cars va fi următorul preşedinte-director, dar înainte ca ea să preia oficial conducerea, la 1 septembrie, scrie News.ro.

Muzeul Luvru a anunţat schimbarea odată cu prezentarea cifrelor sale oficiale pentru 2022. Anul trecut a primit 7,8 milioane de vizitatori, în creştere cu 120% faţă de cifrele din 2021, dar încă în scădere cu 19% faţă de vârful său de 9,6 milioane în 2019.

Din cei 7,8 milioane care au vizitat Luvru în 2022, 30% au fost francezi şi 70% au fost străini, vizitatorii din SUA reprezentând 18%. Vizitatorii din Asia „au fost practic absenţi, în ciuda unei mici creşteri la sfârşitul anului”, potrivit raportului.

Cifre suplimentare arată că 45% dintre vizitatori aveau sub 25 de ani, 60% erau vizitatori pentru prima dată şi 225.000 de vizitatori au beneficiat de programul extins de vineri seara al Luvru.

mm
Liviu Ardelean
Și-a început activitatea în mass-media în anul 2007, făcându-și auzită vocea la mai multe posturi locale de radio din Transilvania. În 2020, a făcut tranziția către domeniul comunicării strategice și a devenit consilier de imagine. Pe lângă activitatea în PR, contribuie cu articole și analize la publicații precum Revista Golan și Educație Privată.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici