Anul ăsta m-am gândit mai mult ca oricând la eșec, iar motorul acestei preocupări a fost cartea Elogiu eșecului: patru pilde de umilitate scrisă de Costică Brădățan. Dacă ne gândim la ce a însemnat eșecul de-a lungul istoriei, ei bine, Antichitatea a pus eșecul în seama voinței divine, iar Evul Mediu l-a ținut strâns legat de păcat, ca o pedeapsă divină. Datorită Renașterii însă, eșecul a început să fie văzut ca o etapă inevitabilă a progresului, motiv pentru care mai târziu, Revoluția Industrială a demonstrat că nereușita poate fi celebrată ca o oportunitate pentru inovație. Oricât de stigmatizat a fost ulterior eșecul (în special acela social sau economic), contemporaneitatea a reușit să schimbe percepția asupra actului de ratare, adăugându-i mai degrabă conotații pozitive. Explorarea subiectului a devenit un fenomen universal, și mai mult, domeniul antreprenoriatului pune din ce în ce mai mult accentul pe importanța, respectiv inevitabilitatea eșecului în ceea ce privește inovarea, progresul, chiar succesul. Și pentru că este atât de important pentru evoluția omului și pentru procesul de învățare, în prezent aproape că îl glorificăm în aceeași măsură în care considerăm important succesul.
Muzeul Eșecului este o inițiativă inedită, care a pornit tocmai din nevoia de a privi altfel propriile acțiuni și scopul care le precedă. Ce înseamnă să ratezi, să greșești sau să nu atingi scopurile propuse? Dar, mai ales, ce poți învăța din imperfecțiune? Pornind de la întrebările astea, Muzeul Eșecului reunește o colecție fascinantă de produse și povești despre servicii care nu i-au ajutat pe inventatori își atingă scopul. Cu peste 200 de exponate și noi artefacte adăugate în fiecare an, acest muzeu celebrează lecțiile pe care le oferă ratarea. Orice progres, nu doar cel tehnologic, este supus învățării din greșeli. Scopul muzeului este de a încuraja dialogul despre eșec și de a ne inspira să ne asumăm chiar și riscuri semnificative. Expoziția permanentă este deschisă în Los Angeles, însă fondatorul Samuel West itinerează o expoziție cu cele mai interesante produse în diverse orașe ale lumii.
Majoritatea proiectelor nu reușesc, însă aceste eșuări sunt expuse în muzeu pentru a servi drept surse de învățare și inspirație. Dezastre științifice sau digitale, invenții din industria alimentară, eșecuri în transport, produse electronice care au eșuat în a deveni staruri pe piață deoarece creatorul nu a fost anticipat corect viitorul, versiuni high tech ale unor produse care au potențial letal sau pur și simplu idei care nu funcționează, toate astea sunt aduse laolaltă în expoziția permanentă din Muzeul Eșecului.
Imaginează-ți o pereche de mănuși chirurgicale roz, creată special pentru femei, în ideea că le va ajuta la eliminarea tampoanelor fără pete vizibile și prin urmare mai discret; o bancnotă de 2$, un card cash, Redbull Cola, apă îmbuteliată pentru câini și pisici, Heinz purple ketchup (ăsta mi se pare chiar fain) sau Crystal Pepsi, adică un Pepsi transparent ca… apa. Chiar și mari companii au eșuat atunci când au conceput anumite produse precum canapeaua gonflabilă Ikea, Fyre Festival – un experiment în urma căruia a fost produs un documentar despre cum să nu organizezi un astfel de festival, pixurile Bic pentru femei, renumitul Titanic, mașina Mercedes Benz A class și multe altele.
Muzeul Eșecului colectează obiecte și concepte care au eșuat, astfel că este mai mult decât un spațiu fizic de expunere; este o galerie a experimentării și un manifest împotriva fricii de imperfecțiune. Prin existența sa, acest muzeu aduce în discuție trei teme esențiale: valoarea eșecului, rolul muzeelor alternative și necesitatea unei abordări conceptuale în designul expozițiilor contemporane.
Eșecul este inevitabil și e acea parte ascunsă, dar esențială, a oricărui proces creativ, fie el artistic, științific sau tehnologic. În artă, eșecul nu este doar o etapă de trecere, ci o oportunitate de a descoperi noi posibilități. În acest sens, Muzeul Eșecului funcționează ca un sanctuar al experimentării, arătând că rateurile nu sunt doar greșeli, ci încercări de a înțelege limitele creativității. Fiindcă suntem atât de mult dominați de ideea perfecțiunii digitale și de presiunea unei reușitei rapide, ratarea este stigmatizată chiar dacă nu este prea clar de fapt ce înseamnă ea. Muzeul propune în schimb o reabilitare a acestui concept, demonstrând că fără încercări nu există progres autentic. Expunerea unor produse nereușite sau chiar a ideilor abandonate ne reamintește că procesul este de cele mai multe ori mai important decât rezultatul.
De ce ne trebuie muzee alternative?
Muzeele tradiționale, cu colecțiile și artefactele istorice sunt esențiale pentru păstrarea memoriei culturale. Totuși, muzeele alternative oferă spații de reflecție mai nuanțate asupra condiției umane și sunt mai ancorate în prezent. Iar când aceste spații explorează aspecte marginalizate, cum ar fi imperfecțiunea, absurdul sau fragilitatea, aducând o perspectivă mai necesară contemporaneității déjà axate pe rezultat, aș zice că spațiile expoziționale de tipul Muzeului Eșecului creează în sfârșit o experiență universală.
Muzeul Eșecului nu doar că păstrează obiecte, ci păstrează idei, fiind o platformă a imaginației. Conceptul care stă la baza unei expoziții devine uneori mai important decât artefactele expuse, iar Muzeul Eșecului exemplifică această tendință contemporană pentru că este construit nu în jurul unor obiecte valoroase în sens tradițional, ci în jurul unui concept puternic: explorarea ratării. Pentru că nu regăsim expuse doar lucruri, ci și idei, emoții, dileme, muzeul creează acel spațiu activ de dialog în care vizitatorii nu doar consumă, ci și contribuie la sensul expoziției pe care o văd. Într-un fel, Muzeul Eșecului este o instalație artistică ce reimaginează ideea de muzeu.
Lumea noastră se confruntă cu crize de identitate, cu presiunea succesului rapid și cu teama de a greși. Muzeul Eșecului oferă însă lecție fundamentală: că greșelile sunt inevitabile și că, uneori, ceea ce nu funcționează poate spune mai multe despre noi decât ceea ce reușește. Într-un viitor dominat de tehnologii avansate și de o cultură a eficienței, cred că tocmai muzeele bazate pe idei, concepte și paradoxuri vor fi esențiale. Muzeul Eșecului nu este doar despre lucruri care nu au mers bine; este despre cum putem găsi sens și despre cum fragilitatea poate deveni o formă de artă. Astfel, Muzeul Eșecului ne invită nu doar să privim, ci să reflectăm și să învățăm că eșecul, în cele din urmă, este una dintre cele mai autentice forme de creație.
