A șasea ediție a festivalului Ruralympics, „jocurile olimpice ca la țară”, singurul festival Rural de Tineret din România, se derulează anul acesta în intervalul 2-4 august.
Ruralympics este un festival format din 3 zile pline de activități și concursuri destinate tinerilor (dar nu numai), centrate pe abilități dobândite în viața rurală cotidiană. De asemenea este o ocazie pentru relaxare într-o zonă înconjurată de natură – anul acesta, festivalul are loc în frumoasa stațiune Cheia, Prahova, la poalele masivului Ciucaș.
Ca în fiecare an până acum, Ruralympics este organizat cu ajutorul unei echipe de voluntari internaționali (36!), parte a Corpului European de Solidaritate, cu experiențe diferite și dornici de a-și pune ideile în practică, dar și cu ajutorul voluntarilor locali, care au participat la edițiile trecute și care așteaptă cu nerăbdare să dea o mână de ajutor și anul acesta.
Activități
Activitățile festivalului sunt create pentru toate vârstele. Sunt gândite atât pentru jucători de echipă, cât și pentru cei care preferă să participe individual. Unele merg la fel de bine și pentru oameni mai introvertiți, în timp ce altele au clar cu caracter foarte social și performativ.
Program
În intervalul 2-4 august, activitățile se desfășoară simultan în fiecare zi, vineri de la ora 16.00, iar sâmbătă și duminică de la ora 12.00.
Printe cele mai interesante concursuri rurale sunt mulsul vacii, gătitul mămăligii, spartul nucilor, aruncatul cu bălegar la țintă și aranjatul lemnelor într-un turn stabil. De asemenea festivalul aduce și alte competiții sportive, ateliere creative, piese de teatru de improvizație și concerte. Toate cu premii și surprize pentru toți cei care participă.