„Mufasa: Regele Leu” – o poveste despre destin și prietenie

Filmele Disney au fost mereu un punct de întâlnire între divertisment și substraturi filosofice, aspect care a intrigat în egală măsură atât copiii, cât și adulții. Seria Lion King este una dintre narațiunile cele mai dragi ale copilăriei, iar faptul că în luna decembrie a acestui an a apărut Mufasa: Regele Leu, a fost pentru mine încă o bucurie cinematografică în ceea ce privește animațiile.

Regizat de Barry Jenkins și produs de Mark Ceryak și Adele Romanski, Mufasa: Regele Leu aduce la suprafață binecunoscuta poveste Disney și o prezintă în noi forme vizuale și sonore, adaptate tehnologiilor și gusturilor spectatorilor din prezent. În acest film, Rafiki, alături de vechii prieteni Timon și Pumbaa, îi povestește micuței Kiara, fiica lui Simba și a Nalei, legenda lui Mufasa. 

Povestea se desfășoară printr-o serie de amintiri, ceea ce mi s-a părut pe alocuri obositor atât vizual, cât și din cauză că a făcut să fie cam greu de ținut firul poveștii, care îl urmărește pe Mufasa încă din tinerețea sa, când era un pui orfan, izolat și confuz în fața unui univers străin. Totul se schimbă însă atunci când Mufasa îl întâlnește pe Taka, un leu cu origini regale, dar cu o personalitate foarte diferită de a sa. Această întâlnire dă naștere unei călătorii neașteptate, plină de peripeții și personaje care în ciuda diferențelor evidente sunt legate totuși de un scop comun. Pe parcursul aventurii lor, relațiile dintre membrii grupului sunt puse la încercare, mai ales când un inamic periculos amenință să le submineze fiecare pas spre împlinirea destinului lor.

Artificiile date de musical au construit însă, așa cum eram obișnuită, soundtrackul perfect pentru întreținerea suspansului și pentru ghidarea printre aventurile personajelor. Și totuși, mesajul filmului este cel care primează dincolo de simbolism sau de realismul animat de peisajele savanei, lumina apei sau uneori de cromatica ternă a pământului și a munților înghețați.

În această strânsă legătură pe care o au cu natura, personajele evoluează descoperind apartenența lor la lume și mai ales responsabilitatea pe care o au în raport cu ea și cu tradițiile grupului din care fac parte. Mufasa este un rege înțelept și supus legilor naturale, iar cadrele largi, în care vastitatea peisajului îl fac în aparență mic în fața legilor universale, nu îi sustrag totuși cu nimic măreția în acest ecosistem al interconectivității.

Spuneam că această coloană sonoră a filmului se aliniază perfect cu temele filosofice și estetice ale poveștii, iar asta pentru că reușește cu adevărat să adâncească înțelesurile emoționale și narative. Compozitorii au revenit deci la utilizarea muzicii ca vehicul vital în ilustrarea conflictelor interne ale personajelor, iar în această poveste, ea devine nu doar un acompaniament la acțiune, ci un limbaj ce vorbește despre moștenire, sacrificiu și natura divină a destinului. Aș zice că muzica a completat foarte bine ceea ce părea o simplă decorare vizuală cu jocuri de lumină și întuneric, ordine și haos, motiv pentru care am simțit mai tot filmul că muzica mă ajută să oscilez odată cu personajele între momentele de măreție și cele de disperare și suspans. Altfel, din punct de vedere vizual, voi comenta ca la mai fiecare animație recentă: animația asta computerizată este agresivă și n-are pic de magie sau delicatețe dacă o compar cu filmele Disney de la începutul anilor 90.

Chiar și așa, filmul Mufasa: Regele Leu nu este doar o poveste despre un rege și fiul său; este o meditație filosofică profundă despre destin, responsabilitate și sensul existenței, iar faptul că avem această continuare după 30 de ani e un exercițiu inițiatic pentru fiecare dintre noi, cei care acum 30 de ani eram copii.   

mm
Carla Francesca Schoppel
Carla Schoppel este absolventă de filosofie, dar în continuă sondare a artei vizuale. Când nu citește despre Grecia Antică, decupează și lipește pentru a crea colaje analog, prin care își ilustrează propriile poezii. Sau trage cu Nadir, arcul ei tradițional mongolez.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici