Minorii vă incită? Asta nu e problema lor, ci a dumneavoastră

Dau scroll pe Facebook și dau peste zeci de comentarii care acuză comportamentul lui buhnici, cu b mic, alții fac glume, îmi vin și mie multe-n cap. Apoi cineva se supără că prea-l facem vedetă pe individ, că toată lumea discută acum treaba asta, dar săptămâna trecută era cu J’ai Bistrot. Da, ei bine, când se întâmplă ceva într-o comunitate, de obicei se discută, se fac glume, începem să ne dăm cu părerea, asta fac oamenii în societate, vorba lui Aristotel, omul e un animăluț social. Dar mi se pare oarecum crud să ne supărăm că se discută despre ce a spus buhnici. 

Că era sau nu pe substanțe, asta e mai puțin relevant, că regretă sau nu ce-a zis, iară, mai puțin relevant. Sunt mulți bărbați care transformă femeia în obiect, care cred că atunci când femeile se aranjează, o fac pentru ei. Sau pentru a atrage atenția. Și aici sunt foarte multe de zis — și, ca femeie, spunându-le, vei fi acuzată de isterie, ești „feministă d’aia radicală” și o să se râdă, ți se pune mâna pe talie, așa, protector, las-o că-i femeie, las-o să zică și ea, dar n-o ascultăm cu adevărat, știi cum sunt femeile astea. Te enervezi, că n-ai cum. Altceva e mult mai important de zis aici. E bine că se vorbește despre declarațiile lui buhnici nu doar pentru a normaliza discursul despre celulită, vergeturi, „îmbătrânire” (trecerea normală prin viață, că toți mergem în aceeași direcție) și alte teme adiacente, dar și mai mult pentru că a făcut niște declarații absolut scârboase atunci când a susținut că nevastă-sa arată ca o minoră, ca o adolescentă și că ăsta e norocul vieții lui.

Înțeleg. Standardele noastre de frumusețe în societate sunt absolut aberante — nu e prima oară când îmi e dat să aud/citesc un bărbat spunând că preferă femeile care arată mai tinere, să fie mai slăbuțe, eventual și mai mici de înălțime, să aibă ceva naiv, acolo. Am avut un prieten odată care mi-a zis într-o zi că arăt tare bătrână. Pe vremea aia aveam 18 ani.

Cineva o să zică: ce, nu putem avea și noi preferințe? 

Sigur. Una e să ai preferințe. Alta e să zici că-ți plac minorele. 

Standardele astea nu sunt standarde de frumusețe, standardele astea sunt semne de pedofilie. Dacă îți plac „gagicile de 15 ani”, ești pedofil, da. Nu există gagici de 15 ani, există adolescente de vârsta asta. Același lucru se aplică și băieților. La noi în România devii „adult” la 18 ani, aceea e vârsta la care poți cumpăra legal alcool. Îți poți da consimțământul pentru actul sexual înainte de 18 ani (faptul că asta li se pare ok unor persoane mult mai în vârstă decât adolescenții este în continuare un lucru scârbos și aberant, din păcate arhiprezent în societatea misogină și sexistă în care trăim). Dar creierul uman se dezvoltă până la 25 de ani. O fată de 15 ani nu e naivă, ci e în dezvoltare, creierul ei (dar și al unui băiat de aceeași vârstă) e în plină dezvoltare, absoarbe — nu mai ești chiar copil, îți zici, nu ești nici adult, îți începi viața aceasta unică de adolescent în care te formezi și începi să simți atât de multe lucruri noi. Dar nu ești adult. Cu alte cuvinte, dacă vii tu, gigel de 40-50 de ani, și agăți o puștoaică, ești pedofil, abuzator și corupător de minori prin virtutea a mai multor lucruri, dar și pentru că ai de-a face realmente cu o persoană care e în plină dezvoltare fizică și mentală, care are nevoie de spațiu să crească și să se descopere și pentru care asemenea interacțiuni sunt anormale și pot să-i influențeze negativ toată viața.

Adică, mai pe înțelesul tuturor, ești un pedofil care profită de un copil. Adolescenții nu sunt mai aproape de a fi adulți așa cum ne place să credem, au propria lor denumire specială, dar de dragul simplificării, voi spune aici copii pentru că se pare că unii cred că a fi adolescentă înseamnă că ești o femeie adultă sexy și „numai bună”. Dacă vouă nu vi se pare scârboasă chestia asta, ceva nu e ok. 

Păi și ce legătură are asta cu ce a spus buhnici? Că doar nevastă-sa e cam de aceeași vârstă cu el, a zis-o și el, nu e pe bune adolescentă… Da. Bine. Bravo. Are toată legătura din lume. 

Și aici nu au loc discuții de genul: dar nevastă-sa nu arată ca o adolescentă! Arată, nu arată, nu e treaba noastră, unele persoane arată mai tinere decât sunt. Dar dacă ce te atrage pe tine la partenera ta de viață e faptul că arată ca o minoră nu e doar problematic, e scârbos și grotesc pentru că idealul tău de „frumusețe” și atracție fizică, sexuală este un copil. Un minor e copil. O fată de 15 ani care „arată bine” e o minoră, deci copil. Sigur, e adolescentă, dar nu e adult — și nici nu trebuie să fie. Nu ne putem opri corpurile din evoluție și transformare, nici apariția hormonilor și dorințelor. Ah, da, și fetele, ca și băieții de 15 ani, au dorințe. E firesc să fie curioși, e firesc să intre în viață cu interes și curiozitate și dorință de a se descoperi pe sine și pe ceilalți. Ce e absolut grotesc este că societatea ajunge să transforme fetele (dar și băieții!) în obiecte — dacă arată așa bine, e clar matur/ă, dezvoltat/ă, pregătit/ă de întreținerea unui act sexual… și, oricum, societatea e atât de „bolnavă” încât să pună în cârca acestor copii anomaliile unor indivizi trecuți de anumite vârste care ar trebui să știe mai bine. Și chiar ar trebui să știe mai bine. 

Că nu e în regulă să spui că-ți plac minorele — nici nu mai contează dacă a fost o scăpare sau ceva neintenționat, ceva ce nu a vrut să spună, de fapt. Ceva ce nu a înțeles. Poate că nu e pedofil. Poate că nu-i plac copiii, doar așa o admiră el pe nevastă-sa că arată bine și tânără și frumoasă și o iubește. Sincer? E fix treaba lor. Problema e că nu poți face asemenea declarații publice aberante și să aștepți să fii iertat, indiferent de ce ai vrut tu să spui cu adevărat. Pentru că ce ai spus a fost așa: mie-mi place de nevastă-mea că arată ca un copil, deci îmi plac copiii. 

Să vă intre bine-n cap chestia asta: minorii sunt copii. Fete, băieți, toți minorii sunt copii. Ah, că vi se pare vouă că vă incită cu modul în care sunt, se află, se comportă? Asta nu e problema lor, ci a dumneavoastră. Și nu vreau să zic „clinică”, nu vreau să spun că aceste persoane sunt bolnave, pentru că poate nu sunt. Există atât de multă stigmatizare față de persoanele care suferă în mod real de boli mintale și care se luptă poate zilnic cu asta. Așa că nu vreau să-l fac pe buhnici un bolnav, vreau să spun doar că ce a spus el îl face pedofil și rău, nu doar că nu respectă corpul femeii, nu are nicio treabă cu asta și pare de pe altă planetă din punctul ăsta de vedere, dar susține că-i place cum arată un copil. Și asta nu e bine și faptul că el nu înțelege asta e înfricoșător. Faptul că el crede că e un compliment să spui cuiva că are „corp de adolescentă” e rău, rău de tot. Iar faptul că sunt bărbați sau femei care nu văd nimic în neregulă cu ce a spus respectivul, face necesară o continuă dispută/discuție despre subiect. 

Ah, că asemenea cazuri au mai fost? Cu siguranță. Nu a inventat el pedofilia și inadecvarea. Însă s-a întâmplat să spună ceva ce se perpetuează în societatea noastră și a ignora ce a spus e infinit mai rău decât a face niște postări pe social media în care îi acuzi comportamentul. Nu știu de ce le deranjează pe unele persoane că se vorbește despre asta. Nu e vorba despre a-l face vedetă sau orice publicitate, fie ea și negativă, e tot publicitate. Cine se gândește la asta? Oamenii care comentează pe marginea subiectului o fac pentru că asta se face într-o comunitate. Apare un subiect și se discută. Iar eu sper că și în bula dumneavoastră sunt oameni care-l arată pe buhnici cu degetul și spun: băi, ăsta e pedofil, în primul rând, și în al doilea rând nu pare să știe că femeia e și ea om cu drepturi egale și poate să facă ce vrea celulita ei și dacă asta înseamnă să și-o expună la mare unde a venit să facă ce vrea ea, fie asta și să-și arate pielea dacă asta vrea ea, asta o să facă. Nu poți să vii să le spui tuturor că-ți plac copiii la modul ăla și că ar trebui ca femeile să meargă la „săliță” ca să arate ca niște copii și să te aștepți ca internetul să te ierte. Chit că într-o săptămână o să fie alt scandal. Trece valul, dar noi ne amintim. 

mm
Ramona Boldizsar
Poetă, mamă, podcaster, blogger, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești. Scrie despre cărți pentru că le iubește. A absolvit Filosofia și a debutat în 2021 cu volumul de poezie „Nimic nu e în neregulă cu mine” (Casa de Pariuri Literare). E gazda podcastului literar Perfect Contemporan. O găsiți frecvent pe https://ramona.boldizsar.ro.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici