Acțiunea romanului Neliniște, semnat de scriitorul turc Zülfü Livaneli și tradus în limba română de Maria Miu, este plasată în Mardin, un mic oraș turcesc de graniță, care este și orașul natal al lui Ibrahim. Acesta se întoarce aici, plecând din Istanbul, pentru a investiga moartea recentă a unui prieten din copilărie, Hussein. Demersul de a documenta incidentul, dar și viața prietenului său, îl conduc la Meleknaz, o fată yazidi care locuiește în tabăra în care Hussein fusese voluntar, o siriană care, fugind de ISIS, ajunsese în Turcia împreună cu fetița ei născută oarbă. Istoriile personale ale lui Hussein și Meleknaz îl vor purta pe jurnalist în taberele de refugiați de la granița Turciei cu Siria, dar vor oferi și prilejul unei călătorii a redescoperirii de sine. Neliniște se concretizează astfel într-un dialog între trecutul și prezentul acestor ținuturi, dar și într-o meditație despre modul în care trăiesc oamenii în realitate, unde descoperirea adevărului complică ordinea unor lucruri și a unor locuri.
Cum ne raportăm la suferința celorlalți
Scriitorul se concentrează într-o mare măsură pe durerea oamenilor afectați de conflicte violente, pe răul provocat de ISIS, iar prin intermediul personajului principal, Ibrahim, propune moduri de a înțelege sentimentele și reacțiile ființelor afectate de tragedii. Încearcă să determine ce înseamnă să fii yazidi, să trăiești într-o tabără de refugiați și să fi supraviețuit unei suferințe imense.
Volumul pune în discuție însă nu numai raportarea la aceste realități, dar și limitele imaginației atunci când vine vorba despre conceptualizarea realităților supraviețuitorilor unor atacuri armate violente. Romanul încearcă să observe vastitatea suferinței, dar și modul în care nici limbajul, nici credințele și nici corpul nu reușesc să cuprindă cu adevărat experiențele victimelor.
Ceea ce îl fascinează și motivează pe Ibrahim în conexiunea pe care o simte cu Meleknaz este de departe dificultatea de a o găsi. Deși experiența ei este una împărtășită de mii de femei care au supraviețuit violențelor ISIS, ea nu dorește să ofere prea mult ajutor când vine vorba despre documentarea ororilor la care a fost martoră și supusă. Ibrahim construiește astfel o istorie pe baza unor interviuri în care subiecții își explică experiențele, precum și modul în care îi înțeleg pe Hussein și Meleknaz. Fosta logodnică a lui Hussein, o femeie musulmană iubită de familia lui, este aproape insensibilă la suferințele lui Meleknaz și încă îi poartă pică lui Hussein pentru că a rupt logodna, în ciuda faptului că acesta este mort.
Narațiunea sinuoasă, dificultățile de traducere pe care le întâmpină Ibraham încercând să reconstruiască viețile celor doi (forme, limbi, oameni și religii) ne fac să credem uneori că ororile pe care Meleknaz le-a îndurat depășesc capacitățile limbajului și că nu putem anticipa un final clar atunci când sunt în ecuație astfel de fapte.
Un pact cu Îngerul Păun
Livaneli analizează diferențele dintre urban și rural și posibilitatea fiecăruia de a găzdui spiritualul, supranaturalul, și modalitățile în care religia s-a schimbat și a schimbat locurile și oamenii, din perioada copilăriei sale și până în prezent. „Noi am rămas lipiți de orașul ăsta, Ibrahim, nici nu ne-a trecut prin minte să trăim în altă parte. Ducem aceeași viață ca bunicii, ca părinții noștri, dar în timpul ăsta orașul s-a schimbat, poate că și noi ne-am schimbat, cine știe?”
Lumea spirituală este parte integrantă din încrengătura evenimentelor care au culminat cu moartea prietenului său și cu suferința la care a fost sursă Meleknaz. Sistemul de credință monoteist unic al yazidiților oferă o înțelegere a binelui și a răului ciudată, pe care Ibrahim nu le poate înțelege deplin. Principala divinitate a Yazidi este Îngerul Păun, un tip de înger căzut, acesta poate fi atât bun, cât și rău, iar această revelație începe conduce la noi moduri de a înțelege viețile celor doi și la ideea că trebuie să imagineze o lume diferită și un mod diferit de a privi pentru a înțelege experiențele îndurate de Meleknaz, dar și de ce a ajuns să o iubească Hussein. „Chiar dacă nu recunoaștem, tuturor ne place să credem că viața noastră nu este un amalgam de întâmplări fără legătură unele cu celelalte și că există ceva mai profund decât atât.”
Tăcerea lui Meleknaz reprezintă refuzul de a-și împărtăși trauma astfel încât ceilalți să o poată înțelege. Aceasta naște în timp ce fuge cu Zilan, o prietenă din copilărie din satul ei. Femeile traversează împreună munții dintre granița dintre Siria și Turcia, supraviețuind doar prin împărțirea laptelui matern al lui Meleknaz, care le oferă suficientă hrană pentru a supraviețui. În timp ce Zilan îi povestește această filă de istorie crudă lui Ibrahim, consideră că narațiunea ei este relatată aproape fără emoție, deși vede ura din ochii ei; este ca și cum niciuna dintre femei nu ar mai reacționa la violențele pe care le-a îndurat. Însă cel care ascultă sau citește e profund șocat.
În loc de final
Neliniște vorbește despre dragoste, despre alteritate și suferință, însă în cea mai mare măsură despre incapacitatea de a înțelege cu adevărat suferința semenilor. Un roman destul de scurt, care folosește poveștile pentru a face cunoscute tragediile îngrozitoare din regiune, în principal cele comise de ISIS, augmentate de credințele și practicile culturale și religioase conservatoare. Ultimele cuvinte ale lui Hussein — „Am fost o ființă umană.” — constituie o reamintire permanentă a umanității eșuate. „Mă enervau toți filosofii, și sfinții, și poeții, și profeții. La ce bun atâtea cărți, atâtea întâlniri, atâtea conferințe? Politicienii autosuficienți, jurnaliștii ca mine, ignoranți care se dau atotștiutori, universitățile, egocentricii; dacă ne-ar aduna cineva pe toți, nu am face nici cât o ceapă degerată. […] După discuția cu Zilan, totul mi se părea deșertăciune. Ca și cum înăuntrul meu era un mare nimic. Scriu rândurile astea ca să pot umple un gol, posibil să iasă o carte din ele, dar nu știu ce scop au în realitate.”
Mi-a plăcut foarte mult, un roman emoționat și revelator, în unele părți aproape aproape nonficțional, cu multe considerații interesante despre legătura stranie care se creează între oameni datorită experiențelor tragice, cu multe informații valoroase inserate în poveștile care îl alcătuiesc.
Departe de a se descuraja în fața problemelor, scriitorul Zülfü Livaneli este o figură foarte respectată în literatura, arta și cultura turcă din prezent, și și-a manifestat în repetate rânduri abilitatea de a-și integra perfect talentele de romancier și muzician, alături de implicarea sa în probleme politice și sociale. A încurajat permanent solidaritatea în timpul dezastrelor și importanța păstrării relațiilor de prietenie între oameni. Susținător înfocat al justiției sociale și al drepturilor omului în Turcia, este recunoscut la nivel internațional pentru implicarea sa în politică și pentru poziția sa onestă, care reflectă angajamentul său de a promova schimbări pozitive în societate. O figură impresionată și un roman pe măsură, o scriitură extrem de bine construită.
Zülfü Livaneli, Neliniște, Humanitas Fiction, București, 2023. Traducere și note de Maria Miu
