„Se aştepta la o poveste mai simplă,
la trădarea unei femei,
nu a destinului.
Soarta nu poate fi trădătoare, pentru că ea
nu-ţi oferă nici un fel de asigurări”.
Cea mai recentă carte a scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, Destin, e un roman foarte bun despre soarta femeii pe timp de război şi de pace, pe cîmpul de luptă, în societate, la serviciu, în familie, într-o relație de cuplu cu un bărbat, cu copiii ei, cu clienţii sau cu statul, despre soarta femeii în general. O extraordinară poveste de familie care ilustrează istoria statului Israel, de la lupta pentru întemeierea lui pînă în prezent. Un roman foarte dens şi intens despre destinul a două femei puternice, dar greu încercate și de biografie, și de istorie, două femei din generații diferite a căror soartă este strîns legată de un personaj care nu mai e şi tocmai asta face să se descopere una pe cealaltă.
După moartea tatălui său, Manu/Menahem Rubin, fost luptător în mişcarea subterană pentru fondarea Israelului, apoi un cunoscut om de ştiinţă, cercetător în neurologie, Atara (arhitectă, restauratoare) hotărăşte s-o caute pe prima lui soţie, Rahel, despre care n-au avut dreptul să întrebe nimic în timpul vieţii lui, dar ştia că au fost ambii membri fondatori ai Mişcării de Eliberare a Israelului („Ce profesie ai? Luptător pentru libertate”) şi a văzut o dată fotografia ei într-un album istoric şi era superbă, i s-a părut că-i seamănă şi nu era doar o iluzie. Atara a fost martorul ultimelor cuvinte ale tatălui ei, dar care nu erau pentru ea, ci pentru Rahel: „îşi aminteşte din nou cu cîtă bucurie a întîmpinat-o atunci cînd l-a vizitat pentru ultima oară: / – Tu eşti, Rahel? Ai ajuns în cele din urmă, te-am aşteptat toată viaţa! / Cît de blîndă era vocea lui, nu l-a auzit niciodată vorbind astfel cu cineva. Poate că tocmai din cauza asta s-a hotărît s-o caute, fermecată de blîndeţea aceea pe care n-o mai cunoscuse pînă atunci, mişcată de acel tată pe care nu-l mai cunoscuse pînă atunci”.
Tatăl Atarei s-a comportat mizerabil cu ea, o fost violent şi a jignit-o mereu, inclusiv în copilărie, iar mamă-sa, de frică, nici n-a încercat s-o apere. A iertat-o, dar nu a înţeles-o, iar cînd a avut și ea o fată, Abigail, a protejat-o excesiv, încît asta era dependentă de mamă-sa chiar şi la maturitate, peste mări şi ţări, studentă în SUA. Actualul soţ, Alex, zice că de aia nici nu are iubit. Atara a mai fost căsătorită cu tatăl Abigailei, Doron, primul şi unicul om care a îndrăznit s-o apere în faţa tatălui ei agresiv.
Cînd a împlinit 20 de ani, Atara a făcut o petrecere acasă, părinţii fiind plecaţi, dar la un moment dat a năvălit, furios, taică-so, care le-a reproşat că au chef de distracţii, cînd afară e război, şi doar Doron, atunci prietenul celei mai bune prietene a ei, a intervenit („Sîntem cu toţii soldaţi, domnule profesor Rubin, a spus el pe un ton demn, eu, de exemplu, mă întorc mîine în Liban. Pentru noi, războiul nu e afară, ci e parte din vieţile noastre”). Dar imediat după căsătorie Atara a început să-l înşele non-stop şi cu oricine, inclusiv cu prieteni comuni, colegi studenţi şi profesori şi aşa a apărut şi Alex, cunoscut profesor de sociologie, pe atunci şi el căsătorit şi cu un copil, Yoav. Dar acum relaţia cu Alex a slăbit mult („Pînă şi frumuseţea lui, care s-a conservat destul de bine, şi-a pierdut întrucîtva valoarea în ochii ei, asemenea unei bancnote ieşite din uz, în aşa fel încît uneori aproape că n-o mai observă. Cînd l-a întîlnit prima dată, s-a gîndit că nu mai văzuse niciodată un bărbat atît de spectaculos, dar uneori se dovedeşte că lucrul care te impresionează cel mai tare în prima clipă este acela care are cea mai puţină importanţă în cele din urmă, exact ca frumuseţea peisajului de la fereastra casei lor. Tocmai datorită peisajului insistase să cumpere casa asta izolată, deloc comodă, şi iată cum trecerea anilor i-a demonstrat că frumuseţea peisajului nici nu aduce fericire, nici nu e neapărat plăcută ochiului”), practic îi mai leagă doar unicul lor fiu comun, Eden, care, întors din forţele speciale, doarme tot timpul, „se odihneşte”, „după ce?”, îi vine să-l întrebe.
Exact în aceste momente ale vieţii ei Atara ajunge s-o cunoască pe Rahel, tovarăşa de arme şi apoi iubita şi soţia lui taică-so, ca s-o roage să-i povestească despre ei, sperînd că poate aşa va înţelege de unde venea ura tatălui ei faţă de ea, fiică-sa. Iar de aici avem două linii de subiect, ambele de dragoste, dar şi sociale: (I)-a, din trecut, cu Manu & Rahel în prim plan, cînd aceştia luptau pentru eliberarea Israelului de sub britanici, şi a (II)-a, din prezent, cu Atara în rolul principal, fata lui Manu, şi familia ei.
Povestea de dragoste a tinerilor luptători Manu şi Rahel e spectaculoasă, tumultuoasă & periculoasă şi s-a terminat brusc şi inexplicabil, după ce şi-au promis iubire veşnică.
Întorcîndu-ne în prezent, după ce s-a întors de la o astfel de întîlnire cu bătrîna de 90 de ani, Atara îşi găseşte soţul bolnav, care moare în aceeaşi zi. Femeii nu-i vine să creadă ce se întîmplă, încearcă să-l readucă la viaţă prin sex, povestindu-i ce i-a ascuns pînă atunci, răspunzîndu-i la întrebările pe care le-a evitat, despre cum a fost violată în armată de comandantul ei, apoi abandonată. Dar Alex al ei nu-i mai răspunde nici măcar ironic, cum o făcea pînă atunci, şi Atara se trezeşte văduvă la 50 de ani. Urmează fragmente hiper-realiste despre cum Atara îşi face mustrări de conştiinţă, se învinovăţeşte pentru moartea lui prematură şi îi e ruşine de ce au trăit şi cum s-a comportat, pentru ce i-a făcut şi ce nu i-a făcut. Totul îi aminteşte de el, obiectele din casă, lucrurile lui, viaţa, chiar şi fiul lor pare un obiect lăsat în urmă de Alex… Atara are aceleaşi discuţii cu el ca înainte să moară, doar că vocea lui acum e o voce interioară a ei, altfel spus, „se simte la fel de singură în faţa lui Alex cel mort cum s-a simţit şi în faţa lui Alex cel viu”. Are impresia că sfîrşitul familiei ei prevesteşte sfîrşitul lumii întregi, „că totul urmează să se prăbuşească, oraşul, ţara, Pămîntul cu totul, nimeni nu va apuca să-şi ia rămas bun de la ceilalţi. O catastrofă neaşteptată va lovi omenirea peste noapte, deoarece nu ştie să iubească. Oamenii au fost capabili să ajungă în spaţiul cosmic, să construiască turnuri înalte pînă la cer şi să facă descoperiri năucitoare, însă cum să iubească n-au învăţat încă”.
Din această stare o scoate doar dorinţa de a o revedea pe Rahel, aşa că, după ce scapă de oaspeţii nepoftiţi („cei care transmit condoleanţe sînt mai încăpăţînaţi decît cei care fac urări, şi nici nu au ce să lase pe prag”) şi de perioada de doliu, se descotoroseşte de hainele negre şi se îmbracă într-o cămaşă albă şi în blugii ei subţiri şi îşi face drum spre Rahel, „s-o cunoască şi să-i cunoască viaţa, să împartă cu ea uimirea unui destin împărtăşit (…), să o cinstească aşa cum n-a reuşit să-şi cinstească părinţii bătrîni, nici soţul, înainte de moarte”. Un roman eveniment, o scriitoare colosală, pentru raftul preferat!
Zeruya Shalev, Destin, 2023, Humanitas Fiction (trad.: Ioana Petridean)
