Cele mai noi cărţi ale istoricului Stejărel Olaru sînt Maria Tănase. Artista, omul, legenda şi Nadia şi Securitatea, două biografii extraordinare despre două din cele mai mari personalităţi din istoria românilor (şi nu numai). Ambele sînt foarte bine documentate (inclusiv în arhivele Securităţii) şi incredibil de bine scrise, încît la lectura lor nu ai cum să nu te întrebi ce romane grozave ar fi putut să scoată Stejărel Olaru din subiectele astea, cu aceste personaje celebre!
Maria Tănase. Artista, omul, legenda (Editura Corint, 2019) e una din cele mai importante cărţi de non-ficțiune editate în ultima vreme. Datorită lui Stejărel Olaru avem acum o biografie teribilă a celei mai valoroase interprete de muzică populară românească. O biografie incredibil de bine scrisă şi documentată despre viaţa fabuloasă a Mariei Tănase (1913-1963), despre ascensiunea ei artistică, despre amorurile fără număr ale cîntăreţei, despre atmosfera vremurilor în care a trăit, despre securitate, comunism, despre lumea artistică a României în care a creat Maria Tănase. Viaţa erotică şi artistică a artistei este urmărită – pas cu pas – din mai multe surse, majoritatea păstrate în arhivele securităţii, Stejărel Olaru avînd grijă să le descopere pe toate, să le pună cap la cap, să fie tot timpul echidistant şi să consulte mereu mai multe izvoare, iar citatele sînt atît de potrivite şi bine alese, încît îţi vine să crezi că le-a scris… tot Stejărel Olaru.
Dar cartea e mai mult decît biografia Mariei Tănase, e „biografia” lumii în care a trăit, a societăţii & ţării & vremurilor & regimurilor pe care a trebuit să le suporte. Pe lîngă biografia Mariei Tănase, ca-ntr-un roman hiperrealist, Stejărel Olaru reînvie şi biografiile oamenilor cu care a avut de-a face artista, de la iubiţi (primul – Sandu Eliad, cel mai însemnat – Maurice Nègre, cel mai cunoscut – Constantin Brâncuşi) la cîntăreţii sau securiştii cu care a colaborat, descrişi precis şi veridic. Maria Tănase. Artista, omul, legenda e o carte necesară, care te învaţă, din care afli foarte multe lucruri (ştiaţi că Maria Tănase a cîntat şi jazz, că înregistrările ei au fost distruse de legionari, că a colaborat cu securitatea, că a fost premiată de statul francez?…) şi – nu în ultimul rînd – care se citeşte cu mare plăcere de la un capăt („Cea mai mare iubire a Mariei Tănase a fost jurnalistul francez Maurice Nègre. Scurtă, melancolică și neîmplinită, pentru că s-au despărțit împotriva voinței lor. Însă cum altfel ar fi putut să sfîrșească, în vreme de război, o poveste de dragoste dintre o artistă celebră și un spion?”) la altul („Din acest motiv, cîntecul popular românesc va fi întotdeauna considerat după un reper de netăgăduit: „pînă la Maria Tănase” şi „după Maria Tănase”. Pentru că artista a fost nu doar o voce care nu poate fi asemănată cu o alta, ci şi prima cîntăreaţă de stil a folclorului românesc şi creatoare de şcoală în acest sens”).
Nadia şi Securitatea (Editura Epica Fiction & History) este, fireşte, biografia Nadiei Comăneci, „multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană, simbol al perfecţiunii în gimnastica feminină, cu care dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu se mîndrea în întreaga lume”. Dar cu toate medaliile cîştigate de Nadia la cele mai prestigioase întreceri sportive, de la Jocurile Olimpice la campionatele mondiale şi europene, şi aduse în ţară, sportiva noastră a avut o viaţă insuportabilă în România comunistă, urmărită continuu de miliţie şi hăituită de securitate. Din acest punct îşi începe Stejărel Olaru cartea – de la fuga din ţară a Nadiei, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, cînd celebra gimnastă trece fraudulos frontiera, alături de alte şase persoane, şi emigrează în SUA, via Ungaria & Austria („Din Brazilia pînă în Canada, din Egipt pînă în Orientul Mijlociu, sau din Iugoslavia pînă în Suedia, nici o instituţie media mare sau mică nu a ocolit acest subiect senzaţional, nici măcar cele din Uniunea Sovietică”). Următoarele capitole sînt la fel de captivante şi o au ca protagonistă pe Nadia, dinainte să se nască, cînd părinţii i-au ales, la un film, numele, cum a fost descoperită şi de cine, cum a fost antrenată şi şlefuită şi pînă cînd scapă de urmărirea de care era conştientă, „dar nu mi-am imaginat niciodată amploarea acestor acţiuni”. Fireşte că şi aici Stejărel Olaru reuşeşte să descrie perfect atmosfera din jurul personajului principal, dar şi anturajul, de la părinţi la antrenori şi colegi, un personaj foarte puternic, de-a dreptul dostoievskian, fiind Bela Karolyi (un monstru căruia îi plăcea să citească, dar pentru care „sportul nu a fost un refugiu, ci o patimă nestăpînită”).
Două cărţi incredibil de bune, care probabil că vor avea succes şi-n străinătate, dar – pînă vor fi traduse – să ne bucurăm noi de ele! Lectură plăcută şi utilă!
Stejărel Olaru, Maria Tănase. Artista, omul, legenda, Editura Corint, 2019
Stejărel Olaru, Nadia şi Securitatea, Editura Epica Fiction & History, 2021
