„Marea Carte a Madrigalului” la Bookfest 2023

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va participa, în premieră, la Bookfest, unde, miercuri, 24 mai, în deschiderea oficială a Salonului Internațional de Carte Bookfest, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va intona imnurile naționale ale României – țara gazdă și Italiei – țara invitată de onoare. De asemenea, Corul Madrigal va susține un recital extraordinar cu lucrări din Renașterea italiană, precum și compoziții românești, pe scena Arena, începând cu ora 13:00.

Sâmbătă, 27 mai, ora 13:30, publicul este invitat la lansarea volumului biografic aniversar Marea Carte a Madrigalului, semnat de Mădălin Guruianu. Evenimentul se va desfășura la scena Agora din cadrul Bookfest, în prezența autorului Mădălin Guruianu și a lui Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, și va fi moderat de Valentina Băințan, producător TVR Cultural.

Proiectul editorial Marea Carte a Madrigalului face parte din seria de evenimente aniversare „Madrigal 60” prin care Corul Madrigal marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă. Volumul rememorează momentele marcante ale ansamblului, de la înființarea acestuia de Maestrul Marin Constantin, în anul 1963, și până în prezent. Marea Carte a Madrigalului completează colecția de volume biografice dedicate Corului Madrigal publicate până în prezent: Corul Madrigal al Conservatorului (Viorel Cosma – 1971), Constelația Madrigal – Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava (1988), Madrigal sau magia sunetelor (Grigore Constantinescu – 1996) și Dirijorul Marin Constantin – Portret eseistic (Viorel Cosma – 2011).

mm
Radu Bejan
Critic literar. S-a născut în 1996 în Oradea. Tot în Oradea a absolvit facultatea de Litere (specializarea Română-Engleză) și programul masteral Literatură Română – Relevanțe Europene. În prezent, urmează cursurile programului masteral Istoria Imaginilor – Istoria Ideilor (UBB Cluj-Napoca, Litere). Colaborator permanent al revistei de cultură „Familia”. Co-fondator al clubului de lectură Pragul Vaida.

Ultimele articole

Related articles

Leave a reply

Introdu comentariul tău
Introdu numele aici