Intervievat de Andreea Esca în cadrul celui mai urmărit program de știri din România, premierul Marcel Ciolacu, care și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, a mărturisit că a avut rețineri în relațiile externe și s-a simțit inconfortabil. Liderul PSD a recunoscut că nici cu economia nu stă prea bine și are profesori care îl meditează la aceste discipline.
Cât de sincer e!, ar vrea să spunem. Însă, spre ghinionul său, este evident că această deschidere aparentă este o tactică subtilă de manipulare. Ciolacu încearcă să-și construiască o imagine de lider umil, perseverent, dar și capabil să se autodepășească. Ne sugerează că învățarea continuă nu este o rușine, ci un proces normal pentru orice lider responsabil. Și nu este greșit. Însă nu când te visezi președinte.
În realitate, prin evidențierea limitelor pe care le are, Marcel Ciolacu ne spune că nu este pregătit și nu are capacitatea de a conduce țara. Un președinte este, înainte de toate, un reprezentant al statului pe scena internațională. Limba engleză, care este limba diplomației globale, nu este o competență opțională, ci o cerință de bază. La nivelul relațiilor externe, un lider trebuie să acționeze rapid, fără să depindă de traducători sau intermediari.
Mai grav este faptul că premierul României recunoaște că are nevoie de un profesor de economie. Deși este un lucru pozitiv să îți dezvolți cunoștințele la orice vârstă, economia este o disciplină esențială pentru oricine aspiră la funcția de președinte, un aspect vital în contextul unei crize economice globale și a numeroaselor provocări economice interne pe care România le traversează. Astfel se naște o întrebare firească: cum poate un președinte care nu stăpânește economia să ghideze țara spre stabilitate economică? Dar cred că răspunsul îl avem deja dacă privim măsurile luate de Guvern în mandatul său de premier, pe care le vom resimți puternic din 2025, după ce alegerile se vor fi încheiat.
Ciolacu se folosește de o formă subtilă de manipulare, recunoscându-și slăbiciunile pentru a obține empatia publicului. Însă acest tip de „sinceritate” este calculat pentru a atrage voturi din partea celor care apreciază efortul personal de autodepășire. De fapt, Marcel Ciolacu se prezintă ca un om simplu care își recunoaște limitările, sugerând că, asemenea multor cetățeni, și el învață și se perfecționează, vizând segmentul de electorat care se simte reprezentat de această vulnerabilitate, în special persoanele care se confruntă cu nevoia de a învăța lucruri noi la vârste înaintate.
Însă, deși învățarea la orice vârstă este un lucru pozitiv, argumentul nu este valid când vorbim despre funcția supremă în stat. Liderii unei țări trebuie să fie pregătiți încă din momentul în care preiau mandatul, nu să învețe pe parcurs cum să se descurce în politica externă sau să își aprofundeze cunoștințele economice. Responsabilitatea unui președinte nu permite astfel de „perioade de adaptare”, în care liderul învață din mers cum să gestioneze crizele și relațiile internaționale. Și aș paria, fără temeri, că are și alte lipsuri intelectuale, după ce a ales să își ascundă în continuare diploma de bacalaureat, afirmând că nu o va publica niciodată, deși declarase anterior că o va prezenta într-o conferință de presă.
Știu, specialiștii din jurul lui Marcel Ciolacu își doreau să îl percepem taman invers, dar prima regulă în comunicarea politică este să nu minți publicul. Iar coerența în declarații este la fel de importantă pentru consolidarea relației politicianului cu electoratul.
